(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) De pe poziția de deținătoare a monopolului principialității, Scînteia se manifestă și ca principal instrument de demascare a abaterilor de la ideologia marxist- leninistă și mai ales a manifestărilor dușmanului de clasă. Scînteia din 8 iulie 1948 consacră Cronica teatrală – semnată de Victor Bârlădeanu – spectacolului Uite Stroe, nu e Stroe, de la Grădina Volta-Buzeşti.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)  Dar cel mai semnificativ aspect al monopolului principialităţii în problemele literar-artistice rămîne situaţia privilegiată a Scînteii față de toate publicațiile momentului. O situaţie care implică automat o poziţie aparte, deosebită de a celorlalţi scriitori şi publicişti, deținută de cei care lucrau sau semnau în Scînteia. Acest monopol al adevărului se exprimă, înainte de toate, în imposibilitatea de a polemiza cu punctele de vedere exprimate de Scînteia nu numai în probleme culturale general, emanînd deseori de la foruri de îndrumare...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Deseori, în perioada 1947-1953, o mutaţie imperceptibilă în lumea cuvintelor poate însemna o mutaţie de proporţii în spaţiul realului. Odată cu cel de-al doilea Congres al U.S.A.S.Z. (18-19 octombrie 1947), dezbaterea problemelor fundamentale ale literaturii şi artei devine, pentru numeroase intervenţii publicistice, clarificare ideologică, luptă împotriva confuzionismului. Nu mai e dezbatere. Nu mai e confruntare de idei. E clarificare ideologică. E luptă împotriva a ceva

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Stă în firea scriitorilor, criticilor şi publiciştilor, ba chiar şi a tuturor condeierilor, să se considere, într-o confruntare de idei, ca fiind singurii deţinători ai adevărului. Cu atît mai firească e, în contextul anilor de început ai literaturii socialiste, pretenţia unor critici şi publicişti, a unor grupări literare că punctele lor de vedere şi nu altele exprimă cu adevărat concepţia revoluţionară în domeniul creației. Şi ca urmare a politicii speciale din anii 1944-1947...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Cercetat astăzi, cazul „La scara 1/1“ nu pare să conţină ceva deosebit. Un volum de versuri aparţinînd unei debutante, Nina Cassian, face obiectul unor aprecieri diferite din partea a doi critici, Ov. S. Crohmălniceanu şi Traian Şelmaru, expuse în două publicaţii diferite, Contemporanul şi, respectiv, Scînteia. Controversa dintre cei doi critici vizează raporturile cu viața ale liricii din volumul „La scara 1/1“. După cronicarul literar al Contemporanului care semnează în numărul din 23 ianuarie 1948...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Debutînd sub astfel de auspicii, noua literatură se va dezvolta în mod nefiresc, permanent supusă trăsăturilor prestabilite. Realismul socialist nu se conturează din explorarea realităţii literare concrete, ci e anterior acesteia. Aceasta e valabil nu numai pentru întreaga literatură, ci şi pentru o operă literară anume. Trăsăturile ei fundamentale preexistă. Atît ca ghid pentru felul cum va fi receptată, cît şi ca schemă cu care porneşte creatorul în aventura sa estetică.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Indicînd literaturii norma sesizării şi cultivării „mlădiţelor noului“, articolul „Să smulgem din noi poziţiile de auto-apărare ale capitalismului!“ introduce în critica şi teoria literară a anilor 1947-1953 faimosul concept al realismului socialist. Cu puţin timp înainte, la Consfătuirea cu cititorii a revistei Contemporanul din 26 octombrie 1947, Leonte Răutu, membru al Comitetului Central al Partidului, declara solemn că linia progresului în artă e cea a realismului socialist, linie adoptată de creatorii din România la Congresul U.S.A.S.Z. din 18-19 octombrie 1947: „Noi socotim că linia progresului în artă şi cultură...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În spaţiul iubirii de tip nou, un rol deosebit îl joacă declaraţia de dragoste. Adresîndu-se iubitei, poetul din „Din dragoste“, poem purtînd dedicaţia „Soţiei mele, Clara“, de A.E. Bakonsky, îşi vede dragostea mult sporită de conştiinţa marilor realizări din jurul lui: „Cînd tovarăşii mei taie Dunării albia nouă cînd oraşele se ridică în munţi ori pe şesuri cînd e soare ori vînt – cînd ninge ori plouă iubirea-mi îşi capătă noile ei înţelesuri (...) cînd visez despre comunism, cînd cuget şi scriu ascultînd cum vîntul goneşte pe şesuri...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Sub influenţa concepţiei potrivit căreia omul nou se dedică total muncii, noul în relaţia de dragoste este înţeles în exclusivitate ca obsesie a producţiei. În consecinţă, îndeplinind exigenţa de a cultiva „mlădiţele noului“, creaţia perioadei 1947-1953 ne propune o iubire subordonată deplin şi definitiv realizării exemplare a planului. Lui Marin, eroul principal din „Liana“, schiţă publicată de Petre Dragoş în Scînteia din 22 mai 1948, strungar la un strung semi-automat, aflat în întrecere cu nea Jurcă, îi merge prost în această zi de luni, cînd gîndurile lui se întorc iar şi iar la sărutul de aseară, primul sărut din relaţia sa cu Liana, tovarăşa sa de muncă.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Noul nu e însă nici măcar lăsat scriitorului să-l descopere. El e prestabilit și diferă de la un moment la altul, după cum apar și dispar obiectivele propagandei. Drept urmare, exigenţa reflectării „mlădiţelor noului“ aduce în literatură, spre elogiere şi popularizare, sentimente, atitudini, gesturi artificiale, contrazicînd violent omenescul, firescul. Din nevoia de a impune în rîndul funcţionarilor o nouă atitudine față de muncă, literatura cîntă pe funcţionarul de tip nou.