Lectura colecției din 1970 mă convinge că deși colaborator plătit al Vieții studențești, la Cluj n-am făcut muncă de fătucă. Altfel zis, n-am scris reportaje de doi bani din căminele studențești și nici n-am transmis știri concepute să exemplifice eroismul muncii studențești sub conducerea comuniștilor. Cel puțin din ceea ce am descoperit pînă acum în colecții, pe lîngă eseuri la Dialectica ideilor, am scris și publicat reportaje. Unul dintre ele mi-a sărit în ochi azi mie, Maestrului, care a descoperit și încurajat talentele. E vorba de reportajul A bătut ora maturității, datat, Dej, 17 mai 1970, și apărut în numărul din 27 mai 1970 al Vieții studențești.
Printre atîtea descrieri dramatice, impuse de Căderea Constantinopolului, găsesc în Edward Gibbon, Istoria declinului și prăbușirii Imperiului roman, volumul șase, acest pasaj despre cum a plecat Giorgios Sphrantes (Pharantzes, după unii autori), un fel de șef al consilierilor din Administrația Împăratului bizantin Constantin Paleologul, în căutare unei soții pentru Împărat, de situație civilă văduv: „Următoarea preocupare a împăratului a fost alegerea unei soţii.
Discuția din curtea BAR cu specialistul în Conciliul de la Florența (ianuarie 1438) m-a făcut curios în privința Unirii celor două Biserici, Ortodoxă și Catolică. Ar fi trebuit să mă interesez mai demult despre asta, de pe cînd am citit prima oară Amanții din Bizanț și m-a stîrnit controversa despre Și al Fiului, care desparte iremediabil cele două Biserici. Acum, îmi iau inima-n dinți și mă interesez pe Internet de Conciliul de la Florența. Mă atrage mai întîi ceremonia de plecare a Împăratului și a clerului ortodox de la Constantinopol spre Veneția.
Lucru de zor la măsurile luate în cadrul Stabilizării din 1947. De ce trudesc la această paranteză la Istorie? Greu de răspuns. Cred că m-a furat peisajul. Fişez Monitorul Oficial din august 1947 pentru legile şi deciziile date cu acest prilej. Nu mi-e greu să observ că e vorba chiar de un hei-rup extraordinar în plan naţional, fără nici o legătură cu politica PCR. Pentru a reuşi o reformă monetară într-o Românie secătuită de Război...
În urmă cu zece ani, în toiul Cuceririi de către ruși a Crimeii, am publicat în Evenimentul zilei (ediția din 22 martie 2014) comentariul intitulat Cînd va izbucni al treilea Război Mondial? prin care încercam să deslușesc ce se ascunde dincolo de invadarea Crimeii. A urmat, în 2022, invadarea Dombasului și Donețului, alte două teritorii ucrainene. Recitind textul de acum 14 ani mi-am dat seama că e de o actualitate nebănuită. De aceea îl și republic acum. Un cititor mai nou al Bibliotecii şi, prin asta, deloc obişnuit să dea ochii cu unul pe care-l vede la televizor...
Federația Rusă de azi nu e Uniunea Sovietică din punct de vedere teritorial. E însă, indiscutabil, o Uniune Sovietică prin ambițiile de Superputere, prin adversitate față de Occident, prin accentul pus pe Înarmare. În urmă cu 31 de ani, mai precis într-un comentariu publicat în Evenimentul zilei din 16 septembrie 1993, sesizam eforturile de redeșteptare ale Uniunii Sovietice.La orizont, noua Uniune Sovietică!
„Vei avea un șoc total! Vei trăi o experiență unică în viață! Nu vei avea de ce regreta! Japonia nu e ca alte țări!”. Astfel de vorbe mi s-au spus cu duiumul în clipa cînd s-a ivit perspectiva unei călătorii în Japonia. Ele m-au hotărît de altfel, să răspund invitației de a merge pentru 12 zile în cea mai puternică țară din Asia și, mai ales, concurentă înfricoșătoare a mult îngîmfatei Americi. Un drum de aproape 11 ore, cît face avionul de la Frankfurt la Tokio, nu mă încînta deloc. Cînd eram mai tînăr aș fi fost în stare să fac orice pentru a vedea o țară străină, fie ea și Bulgaria.
Octavian Mitu m-a bătut la cap, și nu oricum, ci sunîndu-mă tocmai din America, să văd serialul turcesc Putere și glorie. Pe lîngă lecția de Istorie despre formarea sîmburelui din care va crește Imperiul Otoman – zice el – , serialul are o nemaipomenită actualitate politică. De fiecare dată cînd mă întreabă dacă am început să-l văd – pe un ton cvasi mustrător, firește – Tavi mi-l compară cu Game of Thrones. Am mai dat odată să încep serialul. Cred că înainte de a pleca la Zidul lui Hadrian. Am renunțat însă fără prea mari șovăieli. La întoarcerea din Northumbria am reluat Vikingii.
De la Otopeni cu avionul de Frankfurt merg și niște americani, alcătuind un grup lipsit de organizare. Cum îți dai seama că sunt americani și nu japonezi? 1) N-au ochi oblici. 2) Au printre ei un negru și o negresă. De cînd America a fost lovită de curentul Black Lives Matter, nu numai la televiziuni sau în filme, dar și în realitate, unde sunt americani trebuie să apară și un negru. Îmi imaginez ce s-a întîmplat. Potrivit unui Ordin Executiv al Casei Albe, nici un grup de turiști americani nu se poate îmbarca în avion dacă n-au făcut rost și de un negru.
Universul din 11 februarie 1941, prima pagină, dreapta sus, la locul de cinste al presei tipărite de pe vremuri:„M. S. REGELE A AVANSAT PE D. GENERAL ANTONESCU LA GRADUL DE GENERAL DE ARMATĂ D. General Antonescu a primit din partea Majestăţii Sale Regelui următoarea scrisoare: «Sinaia, 5 Februarie 1941 SCUMPE DOMNULE GENERAL, Prin nestrămutata hotărîre de ostaş şi curaj de adevărat luptător, aţi readus liniştea şi ordinea în Ţară. Socotesc a răspunde simţămintelor tuturor românilor înfăptuind dorinţa ce o am, de a vă acorda o bine meritată recompensă ostăşească.