Despre Tezaurul de la Moscova noi am avut pînă acum doar perspectiva dată de documentele din arhivele românești. Cartea lui Ilie Schipor DESTINUL TEZAURULUI ROMÂNIEI. – Argumente din arhivele ruse, editura Oscar Print, 2021 – surprinde prin perspectiva inedită, dată de exploatarea arhivelor rusești. Așa se explică absența din carte, atît din studiu, cît și din documente, a afacerii Tezaurului pînă la plecarea trenului spre Moscova, din noaptea de 15 decembrie 1916, ora 3,30.
Ce reușește cartea lui Ilie Schipor?
O spune autorul în Prefață:
„În cel puțin șase instituții arhivistice de stat ruse – Arhiva de Stat a Federației Ruse (GARF), Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică (RGASPI, fosta Arhivă a Kominternului), Arhiva Economică de Stat Rusă (RGAE), Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă (RGVIA) şi Arhiva de Politică Externă a Imperiului Rus (AVPRI) din Moscova, respectiv Arhiva Istorică de Stat Rusă (RGIA) din Sankt-Petersburg – sunt păstrate documente relevante privind evacuarea la Moscova, în 1916-1917, a Tezaurului României și destinul sovietic al acestuia.
Cum aceste documente nu au fost și nu sunt cunoscute de către specialiștii români, lucrările și studiile publicate în țară sunt fundamentate mai ales pe argumentele cuprinse în înscrisurile generate de către autoritățile române și memoriile publicate de către cei implicați în transferarea la Moscova a Tezaurului României.
Această realitate a făcut posibilă punerea în circulație a unor scriituri fanteziste privind risipirea fără urme a Tezaurului, confiscarea acestuia de către autoritățile albgardiste, însușirea lui de către voluntarii români transilvăneni sau cehoslovaci, restituirea integrală a bunurilor financiar-bancare şi patrimonial-culturale românești depozitate la Moscova, readucerea în țară a bijuteriilor Reginei Maria, predarea – în secret, în perioada interbelică sau chiar după – a Tezaurului Băncii Naționale a României către autoritățile de la București etc.”
Studiul introductiv se concentrează pe o ipoteză nouă și chiar șocantă în cazul Tezaurului:
„Contrar opiniilor vehiculate în istoriografia română, evacuarea valorilor Băncii Naționale a României s-a făcut din inițiativa și chiar la presiunea autorităților guvernamentale și militare ruse.”
Ipoteza a reluată în mai multe rînduri de a lungul și de latul studiului introductiv.
Un argument se referă la manipularea abilă a autorităților noastre de către ruși că România va pica în întregime sub ocupație nemțească:
„În timp ce Comisia s-a implicat doar în pregătirea spațiilor de depozitare, inventarierea şi preluarea oficială a Tezaurului bancar românesc, generalii ruși de la Petrograd, Moghilev şi Iași au fost cei care au convins autoritățile române – cu argumente ce țineau de «iminenta cădere a frontului de pe Carpați» – că aurul Băncii Naționale a României se afla în pericol şi că salvarea acestuia putea fi făcută doar prin evacuarea în Imperiu.”
Dialogul avut cu autorul la Aleph News mi-a dat posibilitatea să insist asupra acestei teze, susținută de autor în studiu, mai puțin sprijinită de documentele date în Anexă. Potrivit lui Ilie Schipor multe dosare despre Tezaur sînt secretizate.
Nu exclud posibilitatea ca în dosarele oprite să ajungă la sală se găsesc date și documente despre interesul Rusiei de a pune mîna pe Tezaur.
În orice caz ipoteza lui Ilie Schipor răstoarnă nu numai o întreagă istoriografie pe această temă, dar pune la punct și propaganda anticomunistă primitivă de după decembrie 1989.
Atmosfera anticomunistă de după decembrie 1989 a dus la despărțirea teoretică a istoriei Rusiei în două în chestiunea atitudinii față de noi, românii: Pînă la instaurarea regimului bolșevic mai ales în anii de țarism România a fost bombonica Rusiei. S-au trecut cu vederea răpirea Basarabiei, folosirea Țărilor Române ca poligon de război cu Imperiul Otoman. Mai ales pentru că Rusia avusese Țar, așa cum România, avusese Rege, se crease propagandistic imaginea unei Mari Puteri care-și sacrifică interesele de dragul Românicii. Într-un eseu mai vechi, dedicat cărții lui Lilian Zamfiroiu despre Relațiile româno-italiene am arătat că albgardiștii din Occident, deși anti bolșevici, nu acceptau în veci retrocedarea Basarabiei, ținut considerat de ei ca aparținînd Imperiului. În ciuda acestor adevăruri, s-a acreditat după decembrie 1989 teza că Tezaurul ne-a fost răpit de bolșevici. Dacă ar fi trăit, Țarul ni l-ar fi dat înapoi. Nu știu dacă ni l-ar fi dat înapoi. Dacă i-am fi luat și lui Basarabia, sigur nu ni l-ar fi dat, ca să nu mai spun c-ar fi riscat o expediție împotriva României. Potrivit lui Ilie Schipor, documentele din arhivele rusești arată o preocupare de fond a Țarului de a pune mîna pe Tezaur. Operațiunea Tezaurul trimis la Moscova fost una strict militară, prin ocolirea căilor diplomatice obișnuite. Încercarea noastră de a amîna trimiterea a fost contracarată de acțiuni viguroase după venirea la Iași a ambasadorului Mosolov. Ilie Schipor citează din cartea de memorii a ambasadorului Misiunea mea în România, editura Silex, București, 1997, pentru a demonstra prioritatea acordată de Rusia țaristă Afacerii Tezaurului:
„A doua zi, dis-de-dimineață, m-am dus la Brătianu pentru a discuta împreună cu el această problemă (evacuarea tezaurului – n.n.). Fără a se opune propunerii mele, el considera totuși transferarea aurului intempestivă și cerea să se mai aștepte, să nu se dea dovadă de prea multă grabă. I-am explicat atunci că soluționarea acestei probleme nu mai poate suferi amînare, căci la Cartierul Imperial începea să se acrediteze ideea că se comisese o mare eroare atunci cînd se luase hotărîrea ca linia frontului nostru să se prelungească și în România.
Aceia care deplîngeau acum intervenția ghinionistă în război a României se temeau de noi complicații care ar putea să apară. Penuria de trenuri putea să întîrzie sosirea trupelor rusești pe frontul din România. Expedierea aurului românesc în Rusia era menită să strîngă și mai mult legăturile de alianță dintre cele două țări ale noastre.”
Ilie Schipor mi-a explicat în emisiune că Operațiunea Tezaurul avea menirea de a bloca orice tentativă a României de a semna o Pace separată cu nemții după dezastrul din debutul Primului Război Mondial.