Cine a spus că Americanii văd globul altfel decît împărțit de ei cu o altă Putere? În Memoriile sale, apărute la Paris în 1997 sub titlul Mémoires, Mihail Gorbaciov dezvăluie presiunile făcute asupra sa de George H.W. Bush, președintele american, la Malta ca să-l potolească pe Castro. De parcă Fidel Castro ar fi fost pudelul Jupînului Gorbaciov:
„Americanii supravegheau atent poziția noastră cu privire la America Centrală și George Bush a hotărît să-i consacre una dintre întîlnirile în tête-à-tête. În fapt, summitul din Malta a început într-o cabină cu o conversație de o jumătate de oră pe acest subiect. Invocînd solicitări ale unor oameni politici latino-americani, Bush mi-a propus cu insistență să uzez de influența mea asupra lui Fidel Castro ca să înceteze livrarea de arme în «țările unde sistemul democratic de guvernămînt este mai degrabă fragil». El a calificat totodată situația din Nicaragua și Salvador drept «un ghimpe gigantic» în relațiile sovieto-americane, reducînd problema la livrarea de arme.
În răspunsul meu, eu subliniam că noi nu avem obiective speciale în America Centrală. Noi nu voiam să deținem acolo puncte de sprijin sau baze și reacția Statelor Unite la evenimentele din această regiune ne dădea de înțeles că direcția americană primea informații tendențioase. Căzusem de acord să nu livrăm arme în Nicaragua și nu livram. Am notat de asemenea că Congresul Statelor Unite suspendase ajutorul militar pentru «contras».
Cît privește Cuba, sugeram că mijlocul cel mai simplu și cel mai sigur de a lămuri situația era să vorbim direct cu Castro. Nimeni nu-i putea da lui ordine. În timpul vizitei mele pe insulă, într-o conversație tête-à-tête, conducătorul cubanez îmi ceruse ajutorul pentru a ajunge la o normalizare a relațiilor cu Statele Unite. Cu puțin timp înainte, șeful statului major al armatei cubaneze vizitase URSS și repetase în mod confidențial această solicitare în cursul unei conversații cu ministrul nostru al Apărării și mareșalul Akromeiev. Dacă americanii o doreau, precizam eu, noi eram bucuroși de a ajuta la stabilirea dialogului.
Trebuie să mărturisesc că reacția lui Bush la această propunere a fost destul de rece. M-a făcut să înțeleg foarte clar că Statele Unite nu erau dispuse la nici un compromis în această chestiune și a mers pînă la a-mi cere cu insistență să reduc relațiile economice cu Cuba. S-a mirat chiar că asta nu se întîmplase încă, deși cubanezii condamnaseră în mod deschis perestroika noastră.
A trebuit să-i amintesc lui Bush că Cuba era o țară independentă, cu propriul ei guvern, viziunea ei asupra lucrurilor și propriile ambiții. De ceva vreme, politica noastră față de Havana consta în a modifica relațiile noastre economice astfel încît să devine reciproc profitabile, dar noi nu aveam intenția de a le da lecții cubanezilor.
(…)
Schimbul nostru de vederi privind situația din America latină a fost destul de animat, dar lipsit de ostilitate. Primul punct se referea la Cuba.
– Noi nu avem dreptul să-i dictăm lui Fidel Castro ce trebuie să facă în țara lui. Niciodată nu m-am derogat de la această regulă nici pentru conducătorii din Europa de Est, nici pentru nimeni.
Bush nu putea decît să ia notă de poziția mea. Îmi era totuși greu să nu recunosc că ajutorul cubanezilor pentru rebelii din Salvador crea obstacole serioase punerii în practică a unei soluții pacifiste în acest stat.
Bush și Baker mi-au cerut să-l informez pe Castro că negocierile privind normalizarea relațiilor între Washington și Havana nu puteau începe decît după întreruperea sprijinului cubanez pentru gherila salvadoriană. Am promis s-o fac, dar îl sfătuiam totuși pe Bush să deschidă cît mai repede posibil un dialog direct cu cubanezii. Experiența mă învățase că dacă purtam cu ei un dialog de la egal la egal, ei adoptau o poziție echilibrată și rațională.”
Lesne de imaginat cum se purta George Bush cu liderii țărilor mici și mijlocii care mor să aibă drept stăpîn America. Lesne de imaginat și cum se poartă președinții americani cu președinții noștri postdecembriști.