Stenograma ședinței Guvernului din 14 iulie 1941, de sub conducerea lui Mihai Antonescu, Stenogramă publicată în volumul IV al seriei Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri, Guvernarea Ion Antonescu, iulie-septembrie 1941, ne dezvăluie un eveniment al României reale despre care se știu azi puține lucruri:
Asasinarea lui Horia Codreanu, fratele Căpitanului.
Despre această întîmplare tragică scrie Valeriu Anania în Memorii, publicate la Polirom în 2008:
„Cred că era pe la sfîrșitul lui iulie sau începutul lui august cînd mă întorceam de la Cernica și mergeam pe Șoseaua Ștefan cel Mare, cu gîndul de a-i face o vizită tatălui meu, care lucra de mulți ani la Societatea Tramvaielor și locuia într-o chiliuță, la demisol, pe șoseaua Bonaparte. Atunci m-am întîlnit cu un convoi funerar ce se îndrepta spre cimitirul Pătrunjel. Dintr-o privire, mi-am dat seama că era vorba de o înmormîntare «politică».
Aflasem că mai înainte cu cîteva zile fusese asasinat Horia Codreanu, ultimul copil în viață al bătrînului Ion Zelea Codreanu și frate al faimosului Corneliu Codreanu, Căpitanul, fondator al Gărzii de Fier, idolul tineretului naționalist al României, asasinat și el în 1938. Uciderea lui Horia Codreanu – întîmplată seara tîrziu în cartierul Tei – era pusă aproape sigur pe seama agenților lui Mihai (Ică) Antonescu, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în Guvernul mareșalului Antonescu, care ar fi vrut să extermine familia Căpitanului. Din șoaptele prietenilor mei mai aflasem că trupul defunctului, îmbrăcat în cămaşă verde, fusese depus în biserica Sf. Ilie-Gorgani – locaș devenit tradițional pentru găzduirea serviciilor funebre ale Gărzii de Fier – și că această permisiune, într-o vreme cînd pușcăriile gemeau de legionarii care se răsculaseră împotriva Mareșalului, fusese obținută de la însuși Mihai Antonescu, care, mai mult, trimisese o coroană de flori în memoria fostului coleg de universitate. Evenimentul, cu toate implicațiile lui, era de natură să stîrnească confuzie. Era aproape de necrezut ca cinismul unui asasin să meargă pînă acolo încît să trimită flori spre cinstirea victimei. Unii vedeau în aceasta o încercare a lui Ică Antonescu de a fi absolvit de bănuială, alții credeau că e un semn de destindere, alții că e pur și simplu o cursă. Ascultam zvonurile și nu-mi băteam capul prea mult să descifrez înțelesurile. Nici nu-mi trecuse prin minte să mă duc la biserica Sf. Ilie-Gorgani, și cu atît mai puțin la înmormîntare. Pe de altă parte, se spunea că acest Horia Codreanu era foarte departe de ceea ce fusese fratele său, Căpitanul, că-și petrecea nopțile prin cîrciumi și profita de naivitatea credulilor, în ochii și la punga cărora trecea, totuși, drept «fratele Căpitanului» și ultima speranță legată de acest nume.”
Așadar, Valeriu Anania de curs zvonurilor că Mihai Antonescu era la capătul asasinatului. E greu de crezut.
O astfel de crimă era imposibil de comis fără știrea Mareșalului și acesta n-ar fi aprobat o astfel de acțiune, fie și pentru că războiul său cu legionarii era deschis, iar fratele Căpitanului, membru al unei grupări anti- Horia Sima, îi era de folos.
Stenograma Ședinței Consiliului de miniștri din 14 iulie 1941 confirmă informația că însuși Mihai Antonescu se preocupa de asasinat și de înmormîntare:
„M. Antonescu: A doua împrejurare, la care mă refeream la începutul ședinței, împrejurare care s-a petrecut tot ieri, este o nefericită crimă în parcul Tei, unde în urma unui incident cu un gardian – cînd i s-a cerut să se legitimeze și datorită intervenției lumii care era de față – a fost împușcat Horia Codreanu, fiul profesorului Codreanu.
Din relatările făcute de Parchet și Ministerul de Interne, rezultă că Horia Codreanu se găsea în Parcul Tei în trecere. I s-a cerut de către gardianul de pază să se legitimeze. Lumea care era de față s-a ancorat în incidentul dintre Horia Codreanu și dintre gardian. S-a început atunci un limbaj, pe temeiul: parașutist sau comunist. Atmosferă iritată. I s-a cerut să meargă la Poliție. Horia Codreanu a avut unele ezitări. După aceea, gardianul a tras.
Firește că în fața acestei împrejurări – și fără ca să existe o vină hotărîtă din partea lui Horia Codreanu, care să fi provocat un asemenea act nebunesc – sancțiuni grave se impun.
Dl ministru de Interne, în urma anchetei și avînd în vedere și intervențiile unui subcomisar și a atitudinii pe care acesta – fără să înțeleagă împrejurările – o avusese față de fratele victimei…G-ral D. Popescu: Și față de mama victimei.
M. Antonescu: … Și față de mama victimei, l-a destituit.
Dl ministru de Interne a destituit pe acel subcomisar, după cum agentul este acum în cercetarea organelor noastre, ale Parchetului, și firește își va lua pedeapsa care i se cuvine.
Cea mai aspră pedeapsă, pentru că este cu totul nefericită o asemenea împrejurare și, pentru mine, sincer o spun, este tulburător ca atunci cînd mă zbat, de dimineața și pînă seara, ca să fac în toate sectoarele de activitate cea mai bună ordine, cînd iau măsuri și port grija în toate domeniile și fac uneori acte care depășesc chiar rosturile mele, tocmai pentru ca să nu se poată crea în păzirea interesului general nici un fel de relaxare, nici un fel de nemulțumire, este tulburător pentru mine ca tocmai acum să se producă un asemenea accident nefericit.După toate acestea, firește, m-am simțit obligat să fac și o vizită profesorului Codreanu, ca să-i explic împrejurările. Dl ministru g-ral Iacobici a fost cu mine.
Este un caz cu totul nefericit. O adevărată încercare a destinului. Am văzut pe dl prim-procuror, și dl ministru de Interne mi-a arătat toate datele privitoare la anchetă. Dl ministru de Justiție, de asemenea, are toate informațiile. Se pare că este pur și simplu un caz nefericit, o întîmplare cu totul nefericită.Nici un fel de altă cauză, nici un fel de altă explicație, decît aceea a unui accident nefericit, provenit din pricina conflictului ivit și amestecului lumii dimprejur, din Parc, în discuția dintre agent și dintre Horia Codreanu.
În orice caz, rămîne, sigur, ca o datorie pentru noi – și nu mă sfiesc s-o spun chiar aici, Horia Codreanu are patru copii – patru copii sînt rămași astăzi pe drumuri din cauza acestui accident, așa încît rog pe dl ministru de Interne ca, de îndată, să caute să ajute familia. În orice caz, trebuie să găsim o formulă, pentru că răspunderea Statului rămîne, și răspunderea Statului trebuie să-și producă efectele, pentru că regimul generalului Antonescu, care este un regim de ordine și dreptate, nu poate să tolereze ca să se săvîrșească, în această vreme, crime, chiar și cu justificarea apărării și a ordinei publice, dar care rămîn totuși crime, lăsînd familia pe drumuri și putînd să lase să se interpreteze acest incident drept act cu alt caracter decît acela al unei simple fatalități.
Așa încît socot chiar potrivit – dacă dv. credeți – ca la înmormîntarea lui Horia Codreanu să meargă cineva dintre noi, pentru ca, tocmai prin aceasta, să se arate că între accidentul nefericit și răspunderea unui agent trecător și între onoarea și demnitatea unui guvern, care apără ordinea publică împotriva oricui, nu este nici un fel de raport de făcut; și că regretăm acest lucru; și că-i dăm toată publicitatea și pentru ca să arătăm că fără nici un fel de ocol regretăm o asemenea împrejurare nefericită.”
Ce spune Stenograma?
Că Horia Codreanu a fost victima (tragedia a avut loc pe 13 iulie 1941) isteriei din București de la începutul Războiului, cînd, asemănător teroriștilor din decembrie 1989, Capitala era bîntuită de fantoma parașutiștilor sovietici.