De cîte ori ajung la Găgești Deal, a doua zi, pe la prînz își face apariția motanul.
Cînd ies din casă sau din chioșc, după ce trec de cățelul care una știe – să se arunce cu labele sale proaste pe mine – dau de motan în mijlocul ogrăzii. Cînd mă vede, își ridică buza de sus în ceea ce el crede a fi mieunat. După care mă însoțește pînă intru în casă, ca și cum ar vrea să spună Merg și eu cu tine o parte din drum, că tot n-am ce face!
După ce dă gata farfuria cu mîncare, o șterge.
Revine a doua zi cu același protocol de manifestare.
Evident, numai dacă știe că n-am plecat.
Daʼ de unde dracuʼ știe el, care-și duce veacul departe de casa mea, în Vale, că eu mai sînt în Găgești-Deal?
*
Situația neamului pisicesc aflat sub protecția noastră arată astfel: Prin întreg apartamentul umblă, pășind țanțoș, Țonțoi. Întreaga lui ființă dă seamă de conștiința că el e Stăpînul.
Pe balcon, se agită într-una, fără nici un motiv, Motolici. De cum te vede coboară buza de jos și-și arată dinții într-un miorlăit automat, asemenea luminii apărute în becul din tavan cînd ai apăsat comutatorul.
Pe fereastra larg deschisă, se vede următoarea priveliște: Jos, sub geam, stă Miorlăita. Nu coboară niciodată în stradă de pe grătarul improvizat de vecin. Îi e tot timpul foame.
Mai încolo, în marginea grilajului, stă Tituț. Reamintește prin întreaga-i înfățișare de domnița leneșă de pe canapeaua lui Tudor Arghezi. Deși am vîrît în tratamentul ei nu mai puțin de 20 de milioane de lei nu vrea să vină în casă. Soția e cel puțin revoltată de aerul ei superior. În fața casei, se uită la ea ca de sus, ca și cum ar spune Nu mai pui tu mîna pe mine cînd vrei și cînd nu vrei! Aceeași privire o aruncă și din marginea grilajului, unde-și face veacul.
*
De cum mă vede în capul străzii, dulăul, care pînă atunci dormise în stilul Covrig, se ridică greoi și brusc înviorat, o ia fuguța-fuguța înainte.
Se oprește în cele din urmă în dreptul unei porți din fier forjat, proaspăt dat cu vopsea, ca și cum ar fi fost mînjit, într-un verde deschis.
Cînd ajung în dreptul lui, mă hămăie furios, lăsînd impresia că acuș-acuș se năpustește să mă rupă.
Ce laș! îmi spun, evident, după ce m-am depărtat suficient de mult ca să-mi pot permite cugetări pe seama întîmplării.
N-a avut curaj să mă latre pe cînd era în teritoriu străin
*
După ce-am luat trei pachete de făinoase de la minimarketul benzinăriei La Șarpele bou, mă urc în mașină.
Un cățel care pînă atunci a stat mai încolo, făcut covrig, cu aerul – Mă lasă rece tot ce se întîmplă în jur! – vine fuga-fuguța pînă la portiera larg deschisă.
Caut să-mi explic inexplicabilul: Ce l-a apucat?
Avansez o ipoteză:
Văzîndu-mă (pe întreaga suprafață a benzinăriei e doar mașina mea, stingheră, departe de șosea), s-o fi gîndit că n-ar strica să facă o încercare. Să-mi cerșească de haleală. Nu-i flămînd. A trecut mai înainte pe aici o mașină cu un soț și o cucoană. Cucoana, care oricum pierdea timpul (cu benzina fiind ocupată exclusiv mașina), a intrat în minimarket și a cumpărat un pachețel de crenvurști și i-a dat cățelului, mîngîindu-l în același timp. Deși puțea a parfum și nu a cățea, el a suportat-o, știind că așa e politicos după ce ți s-a dat ceva bun de mîncare. A venit pînă la mine în genul: Hai să încerc? Ce mă costă? Oricum altceva mai bun n-am de făcut.
Așa m-am trezit cu el privindu-mă duios și dînd din coadă, avansul la răspunsul bunăvoinței mele.
Scot din pachet un biscuit și un pișcot.
Ca din pămînt s-a ivit lîngă portieră un dulău, decis iremediabil să facă orice pentru a se pricopsi și el cu ceva.
Cățelul a refuzat cadoul.
S-a năpustit la biscuții aruncați pe asfalt, i-a mirosit lacom, i-a lăsat acolo și s-a întors la portieră punîndu-și din nou privirile rugătoare.
Arunc dulăului biscuitul și pișcotul.
Acesta se repede și le înfulecă.
E flămînd. Cuconițele preferă cățelușii. Pe post de copiii pe care nu-i iau sau, în lipsa acestora, de bărbații pe care îi au.
*
Tituț umblă încolo și-ncoace pe stradă. Străbate carosabilul fără a se uita în dreapta și-n stînga la mașinile care vin în viteză, fixată completamente să ajungă undeva.
Mă grăbesc s-o alung de acolo.
Dacă o calcă o mașină?
S-au dus dracului cele 20 milioane de lei vîrîți în tratamentul pentru vindecarea urechii!