„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Lumea văzută de un român rupt în fund

Nevoia de a hali priveliști. Războiul galeriilor la Madrid

Ghidurile ţin neapărat să mă convingă că Plaza Major, unul din locurile cele mai turistice ale Madridului, oferă celui dispus – prin intermediul a 437 de balcoane ale celor 136 de case înconjurătoare – spectacolul Pieţei, un soi de ogradă atingînd mărimea unui hectar de islaz comunal. Actualmente locuite, casele nu permit turiştilor să ia loc la balcon şi să se uite la cele ce se întîmplă în Piaţă. În schimb, graţie numeroaselor cafenele în aer liber din latura dreaptă a Pieţei, clientul poate consuma nu numai spectacolul clădirilor vechi, unele dintre ele, zice-se, celebre.

Continuați lectura >

Nevoia de a hali priveliști. Spectacolul pe gratis al străzii Dizengoff

Nu numai Parisul, dar şi toate celelalte oraşe mai acătării ale lumii, oferă consumatorului din cafenele şi restaurante spectacolul pe gratis al străzii. Curios rămîne că proprietarii nu s-au gîndit să includă în preţ şi unele întîmplări urmărite de turist cu încîntare şi, în consecinţă, aduse acasă din călătorie în memoria pe post de geamantan. Eu, de exemplu, la Tel Aviv fiind, am beneficiat de două astfel de întîmplări neobişnuite, care nu m-au costat nimic.

Continuați lectura >

Nevoia de a hali priveliști. „O masă luată altfel” la Shanghai

Cafenelele Parisului, dar şi ale Romei, Vienei sau Lisabonei, dau clientului posibilitatea de a consuma priveliştea străzii. Există însă şi varianta contrară. Cea în care clientul devine privelişte. În timp ce mănînci o friptură sau bei o cafea, se scurg pe lîngă tine mii de cetăţeni care te consumă în chip de privelişte. Via Veneto, una dintre cele mai luxoase străzi din Roma, înşiră pe trotuare, ca vagoanele unui mărfar, numeroase restaurante închise în cutii din geamuri. Seara, la ora cinei, respectivele gem de clienţi.

Continuați lectura >

Nevoia de a hali privelişti

Pe lîngă multe altele, date de filosofi de-a lungul timpului, să mai încercăm o definiţie a omului: Un nesăţios halitor de privelişti. Pe acest adevăr s-au întemeiat şi marile descoperiri științifice în domeniul restaurantelor. Omul e atît de ahtiat după privelişti încît ţine morţiş ca, în timp ce muşcă dintr-un biftec, să vadă în jurul lui ceva interesant. Astfel, clientul unui local îşi merită din plin numele de consumator: Consumator de fripturi înăbuşite în sînge şi consumator de privelişti minunate.

Continuați lectura >

Liliecii cu ziua

La hotelul din Phuket, în Thailanda, întorcîndu-mă noaptea tîrziu din oraş, găsesc pe pat un plic lunguieţ. Nu-mi fac iluzia că ar conţine o sută de dolari. Deşi, judecînd după răsfăţul de care se bucură turiştii în Thailanda, e posibilă şi o asemenea drăcovenie: Gazdele să-ţi ofere o sută de dolari pe de-a moaca! Nici nu cred că ar putea fi o epistolă de acasă. Curios, deschid plicul. Înăuntru, pe o coală cu antetul hotelului, o scrisorică începînd cu Dear Ion, ceea ce nu lasă nici un dubiu că mi-e adresată personal. De-a lungul şi de-a latul călătoriilor peste hotare...

Continuați lectura >

Beția priveliștii unice

Mai toate orașele mari ale lumii occidentale au un loc aparte, căutat de turiștii străini pentru a-și petrece nopțile. Pe străduțele de cele mai multe ori înguste întîlnești inși veseli, prea veseli dacă ne gîndim că și ei sînt muritori, iar din spatele ferestrelor răzbat clinchete de pahare și larmă de clienți beți. Și Damascul are un loc al său de petrecere dacă nu a nopților, atunci măcar a unor părți a acestora: Muntele Qassyoun. Nu, nu e un loc precum cele din marile orașe ale Occidentului. E un loc al priveliștii magistrale pe care o oferă străinului Damascul văzut de sus în toiul nopții.

Continuați lectura >

Un Muzeu dulce din toate punctele de vedere: Choco-Story. Muzeul Ciocolatei din Bruges

În umbra Marilor Muzee, preferatele ghidurilor, care se grăbesc să le acorde pagini speciale, se strecoară, timide, muzeele mici, consacrate unor domenii aparte, de cele mai multe ori pitoreşti. Am scris despre Muzeul de Istorie a Poliţiei de la Paris. La Bruges, în Flandra, muzee de acest gen, dedicate micii Istorii, sînt următoarele: Choco-Story (Muzeul de Istorie a Ciocolatei), Lumina Domestica (Istoria iluminatului domestic), Frietmuseum (Muzeul cartofilor prăjiţi!), Diamondmuseum (Muzeul Diamantului).

Continuați lectura >

Citind capodopera Copiii din Arbat de Anatoli Ribakov

Pentru că Mirel Curea m-a pisat să citesc Copiii din Arbat, romanul lui Anatoli Ribakov, apărut în 1991 la editura Echinox, iau cu mine cartea în avionul București-Catania. Am citit timp de două ore, cît a durat zborul. Ajuns pe aeroport, primul meu gînd nu e nici la Poliția de frontieră (am un pașaport cu vize de Siria și Irak), nici la mașina care va veni să mă ducă pînă la Siracuza, ci la telefonul de dat lui Mirel Curea pentru a-i spune că, da, e vorba de o capodoperă. Copiii din Arbat sînt chiar copii din Arbat, strada emblematică a Moscovei din anii 1934-1935.

Continuați lectura >

Veneţia – un Krivoi Rog al turismului mondial

„S-a stins viaţa falnicei Veneţii, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreţii”. Ştiute pe de rost de iubitorii de poezie şi întrezărite de bacalaureaţi, aceste versuri au fost publicate de Mihai Eminescu în volumul Poesii din 1883. Sonetul Veneţia, din care au fost ele desprinse, e abordat de eminescologi ca o imitaţie sau, mai bine zis, ca o prelucrare după poezia unui străin. Rămîne istoricilor literari să stabilească adevărul, deşi, judecînd după dispoziţia intelectualilor de a nu fi de acord unul cu celălalt, o asemenea minune riscă să nu se realizeze în Veci.

Continuați lectura >

Un salt pe care doar nemții îl puteau face: De la Crăciunul în Încercuirea de la Stalingrad la Crăciunul în Germania de azi

Nimic nu spune mai mult despre semnificația covîrșitoare a Crăciunului în viața nemților – cea mai importantă sărbătoare religioasă – decît pustiul de pe străzile Dusseldorfului în seara de Ajun. Practic, totul e închis. Pînă și tîrgul de Crăciun, împărțit aici pe două străzi. Am venit în Germania atras de gîndul că sărbătorirea Crăciunului e o realitate care merită să fie văzută de un adept al călătoriei de cunoaștere, ca mine.

Continuați lectura >