Melancolicii metafizici spun că viaţa e o călătorie între două momente: Naşterea şi moartea. Ea, călătoria numită viață, poate dura mai mult sau mai puţin. Depinde cum îi e scris fiecăruia. Ea, călătoria, înseamnă o lume prin care trecem. Pe parcursul acestei călătorii întîlnim fel de fel de oameni. Dacă e aşa, putem compara cu viaţa un zbor cu avionul. Și aici sînt două puncte: Decolarea şi aterizarea. Şi aici călătoria durează mai mult sau mai puţin. Şi aici întîlneşti fel de fel de oameni. Indiferent de durata zborului, o călătorie cu avionul e o lume în care trăieşti o anume perioadă de timp.

La Nisa, oraș alintat de clima mediteraneeană, e acum, în 28 decembrie, un frig ieșit din comun. Prin magazine, vînzătoarele, indiferent de vîrstă și aspect, numai despre asta discută. Pentru ele, e un eveniment mult mai important decît o Lovitură de stat. În ciuda frigului, întîlnesc mulți bărbați cu capul descoperit. Cochetăria de tip feminin a bărbaților francezi. Pe la mijlocul Aleii Pietonale, un ins în costum de conte din filmele istorice cu buget mic, ține două pisici pe umeri. Una pe stîngul, cealaltă, pe dreptul. Ca niște fireturi ale unui general țarist de pe vremea Ecaterinei!

La întoarcerea de la Stalingrad, mersul biletelor de avion ne-au obligat, pe mine şi pe Florian Bichir, să facem un popas de o jumătate de zi la Moscova. Am ajuns de la Stalingrad pe Şeremetievo, după-amiază. Pînă la ambasadă am făcut un drum cu ambuteiaje enorme (deși sînt autostrăzi cu șase benzi pe sens!), preţ de vreo oră şi ceva, trecînd pe lîngă malluri uriașe (unde poți cumpăra orice, de la periuțe de dinți pînă la elicoptere). Ne-a primit la aeroport  Ilie Schipor, pe care-l ştiu din cartea scoasă în 1995 împreună cu Florin Constantiniu Trecerea Nistrului, 1941 drept un neobosit căutător de documente.

Miracolul economic sud-coreean, despre care s-a vorbit atîta, n-ar fi fost posibil fără anumite calități ale mîinii de lucru. Nu vreau să insist aici asupra seriozității, hărniciei, minuțiozității tipice salariatului sud-coreean. Acestea sînt trăsături care pot fi întîlnite și în alte țări din Asia. Țin însă să stărui asupra unui alt element care explică incredibila expansiune sud-coreeană pe piețele lumii: Ieftinătatea mîinii de lucru. Acest element trimite la o chestiune destul de delicată la ora actuală. După război, Occidentul s-a confruntat cu ceea ce se numește problema socială.

Propaganda ceaușistă s-a străduit să deseneze Coreea de Nord în culori atrăgătoare. Strălucit exemplu de riscurile implicate în orice propagandă și, cu atît mai mult, într-una deșănțată, românii au ajuns să aibă față de coreenii de nord o stare de spirit ce ar putea fi definită drept curiozitate amuzată. Reportajele din presă și de la televiziune ne înfățișau un popor de pionieri tembeli. Ca europeni, noi, românii, nu putem pricepe, oricît se chinuia propaganda ceaușistă să înțelegem, cum e posibil un asemenea cult al personalității.

Cînd cei de la Ambasada Coreii de Sud m-au întrebat ce m-ar interesa de-a lungul vizitei în țara lor, pentru a-mi împărți săptămîna pe momentele unui program riguros, am răspuns fără să clipesc, Economia. O călătorie într-o țară străină e ca intrarea în viață. Ce oameni și ce locuri ai vrea să cunoști? Ridici din umeri, descumpănit. Viața e o împărăție infinit de bogată. Cum să poți alege pe loc, din imensitatea ei ca suprafață și adîncime, anumiți oameni și anumite întîmplări?

Exploatarea trecutului aparţine sferei mai largi a exploatării turistice în general. Din acest punct de vedere n-are importanţă biografia locului, important e, ca dintr-un motiv sau altul, el să fie celebru. În Sicilia, de exemplu, am luat cunoştință cu punerea la treabă a vulcanului Etna. Din cîte se ştie, Etna e unul din vulcanii europeni în activitate. În adîncurile sale clocoteşte o fiertură mortală, gata în orice clipă să dea peste margini. Cînd începe să pufăie,  toată lumea din jur, pe o suprafaţă de cîţiva kilometri, o ia la goană încotro vede cu ochii. Astfel de neplăceri sînt compensate din plin de celebritatea Etnei.

Din motive care-mi scapă, programul inițial al călătoriei în Coreea de Sud nu cuprindea o vizită la Daewoo. Lucru surprinzător,  dacă ne gîndim că respectiva companie sud-coreeană are una dintre cele mai mari investiții de capital străin în România. Uimită și ea, reprezentanța de la București a firmei s-a dat peste cap să fie inclusă în programul meu și un popas la Daewoo. Lucru de prisos într-un fel, pentru că, ajuns la fața locului, oricum aș fi insistat să vizitez compania. Nu numai pentru că Daewoo a investit enorm în România...

Uniunea Europeană, ONU, Consiliul Europei împart ţările lumii după criteriul care se mai numeşte și al respectării drepturilor omului. Ferească Dumnezeu ca o ţară să ajungă pe ultimul loc într-una din listele pe care susnumitele instituţii le publică în fiecare an! Nici unul dintre aceste organisme atît de aspre, atît de vigilente încît dacă la un penitenciar dintr-o ţară gardienii nu spun asasinilor de familii întregi, violatorilor de copile inocente, tăieturilor de beregăţi, un Bună dimineaţa! răsunător, voios...

Fumatul e interzis pe toate aeroporturile lumii.  Inclusiv pe cel din Milano. Ca să fie bine înţeleasă decizia, pe toţi pereţii aeroportului tronează o ţigară uriaşă de proporţiile unei rachete de croazieră, tăiată de o linie roşie, trasă de o mînă hotărîtă. La Milano fac escală în drumul spre Marsilia. După trei ore de zbor, în care nu numai că n-am fumat, dar, mai mult, am fost nevoit să suport zîmbetele politicoase ale stewardeselor, simt o nevoie năprasnică să trag un fum. Popasul e de două ore. Îmbarcat pe alt avion, voi petrece încă două ore fără ţigară.