Un călător în străinătate poate sta la un hotel fie de unul singur, fie cu familia (doar cu consoarta sau cu consoarta şi cu copiii). Deşi cele două feluri de a ajunge peste hotare nu sînt delimitate ferm (există sînt situaţii în care îți poți lua familia și dacă pleci în interes de serviciu), regula spune că în calitate de turist mergi cu familia, iar în călătoria de serviciu mergi de unul singur. Deși au posibilitatea să-şi ia nevasta într-o călătorie de serviciu, nu cred să fie pe lumea asta bărbaţi însuraţi cărora să le surîdă o asemenea ipoteză. Şi nu neapărat pentru că ar fi corecţi şi n-ar vrea să păgubească...
Ajung la Berlin în plină ploaie. Nu e o ploaie oarecare. E o ploaie cu draci. Pornind din senin, cînd te aştepţi mai puţin. Norii se dau la o parte politicos, pentru a face loc unui petec de senin. Pete de soare decolorat joacă ici-colo. Se face cald. Îţi dai jos pelerina roşie, de culoarea celei folosite de drumari, ba chiar eşti pe cale să-ţi scoţi şi cizmele de cauciuc. N-apuci să ajungi la piciorul drept. Simţi în creştetul capului cîteva picături. Te uiţi în sus în speranţa că ţi s-a părut sau că deasupra îşi mișcă frunzele un copac.
S-a scris mult despre aventura numită marile descoperiri geografice. La un moment dat, un cetăţean normal, om la locul lui de altfel, sărea în sus, ca lovit de streche, şi nu-şi găsea starea pînă nu se îmbarca pe o corabie menită a-l duce la dracu’-n praznic. De cele mai multe ori, respectivul rătăcea luni întregi pe mări şi oceane, sleit de foame şi de sete, dacă nu-l mîncau la un moment dat camarazii, pe post de şniţel crud, deoarece la bord untdelemnul se cerea economisit, pînă apuca s-audă prin aiurarea febrei strigătul: Pămînt!
Vienezii sînt balcanicii nemților. În prima seară a călătoriei mele la Viena a fost o ipoteză. La finele călătoriei, a devenit teză. Nemțescului austriac îi aparțin două lucruri: cumpătarea și eficiența. Din acest punct de vedere, la Viena totul e cum trebuie. Sînt reclame luminoase, dar ele nu se zbânțuie năucitor, ca în alte părți ale lumii. Clădirile sînt și ele cumpătate: ziduri groase, ferestre mici. Plimbările sînt la fel. În centru, lumea merge de la un capăt la altul al străzii pietonale, fără nici un scop.
2. Cînd industria turistică pîngărește lumea din noi O călătorie în străinătate e, în fond, o confruntare între realitatea de la faţa locului şi imaginea noastră despre ea. Oriunde ai merge pe planetă, te aştepţi să dai peste ceva ştiut dinainte. Din lecturile anterioare despre locul respectiv. Din literatura ţării cu pricina. Din ce ţi s-a spus de către alţi călători sau de către cei care n-au fost niciodată pe acolo. De cele mai multe ori, rezultatul acestui nemilos examen e dezamăgirea.
1. O lecție pentru forțele noastre de ordine Spre deosebire de alte călătorii peste hotare, în cea întreprinsă în Israel n-am luat cu mine camera video. Am lăsat-o acasă, lipsindu-mă de avantajul fixării pe peliculă a unor lucruri unice în lume, sub influența știrilor din presa internațională despre măsurile excepționale de securitate din Israel de teama atentatelor teroriste. Obiceiul nostru strămoșesc în materie de ceea ce se numeşte luarea unor măsuri de securitate e știut de toți bucureștenii:...
Timp de un secol aproape, stăpînirea turcă e un factor de protejare a monumentelor de pe Acropole, dar şi din întreaga Grecie. Excepţie făcînd distrugerile provocate de folosirea templelor în scopuri militare sau de folosirea marmurei din piesele descoperite întîmplător de ţăranii greci, pentru a-şi ridica un grajd sau un zid de incinte, tezaurul lăsat de antichitatea greacă rămîne aproape neatins.
M-am întrebat, deseori, ce s-ar fi întîmplat dacă pe vremea Înaltei Porți ar fi existat o presă a Țărilor Române? O presă liberă și independentă, firește. Răspunsul l-am primit pe parcursul recentei călătorii făcute în America de o delegație alcătuită din mai mulți șefi de publicații românești actuale. Neîndoielnic, aflată în vizită la Constantinopol, delegația jurnaliștilor din Țările Române s-ar fi interesat, cu o înverșunare ieșită din comun, de imaginea Țărilor Române la Înalta Poartă.
Broșura dedicată vizitei la Universal Studio, intitulată pompos ,,Ghidul oficial ilustrat al Studioului Universal”, expune amănunte revelatoare despre mașinăria care pune trucajele menite a justifica prețul biletului de intrare. 40 de efecte speciale în incendii care-l imită pe cel din Backdraft. 29 momente computerizate în scena cu King Kong. Pentru a-ți oferi senzațiile unice ale călătoriei prin spațiu și timp din Back to the Future, producătorii au apelat la 20 computere, 20 discuri laser, 300 difuzoare, 60 de monitoare video.
Cine vrea să înțeleagă ce s-a petrecut, de fapt, în România, la finele lui decembrie 1989 se confruntă cu mai multe oferte. Poate da gata, de exemplu, un Everest de cărți și articole dedicate evenimentului, un eveniment care riscă să devină, prin exploatare nesăbuită de către oficialitate, un fel de 23 August de Iarnă. La sfîrșitul lecturilor va ști că mult poreclita Revoluție română a fost în realitate o lovitură de stat pusă la cale de KGB.