„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Lumea văzută de un român rupt în fund

Fără talpă la Consiliul Europei. Nici vorbă de pix!

Plecat dintr-o capitală unde pînă și un congres al cultivatorilor de leuștean dă totul peste cap, mă așteptam ca reuniunea la vîrf a Consiliului Europei să-ți sară în ochi: printr-o pancartă, printr-un afiș, printr-un polițist în plus. Nimic din toate acestea pe aeroportul din Viena. Nici un semn că, începînd de mîine, va avea loc aici Un eveniment politic major al vieții internaționale. Că orașului puțin îi pasă, ne convingem pornind în căutarea biroului Information. Consiliul Europei ne-a dădăcit, înainte de a o lua spre Viena, să ne prezentăm la acest Birou imediat după aterizare. Evident, dacă vrem să ajungem la hotel.

Continuați lectura >

Fără talpă, la Consiliul Europei. Prefață

Joi, 7 octombrie 1993. Mîine începe la Viena reuniunea șefilor de stat și de guvern din țările membre ale Consiliului Europei care va dura două zile: 8 și 9 octombrie 1993. Potrivit Agendei deja publicate, la reuniune România va semna documentele de aderare. Decizia a fost luată la ședința Comitetului de miniștri ai Consiliului Europei din 4 octombrie 1993. Prin raportare la Uniunea europeană, club select al puterilor occidentale, Consiliul Europei e un fel de restaurant din centru unde se țin nunțile protipendadei locale. Învingător în Războiul rece, Vestul a decis să vîre țările din Est mai întîi în Consiliul Europei ca să se despăducheze de comunism.

Continuați lectura >

Frankfurt – un oraș nemțesc fără nemți

Am ajuns la Frankfurt după o călătorie de vreo săptămînă și ceva în Finlanda. Și acum, după ce-am stat tot vreo săptămînă la Frankfurt, pot spune în deplină cunoștință de cauză: Abia după ce aterizezi la Frankfurt îți dai seama ce-ai pierdut plecînd din Finlanda. Îți vine în minte deodată, năvălind din întreaga ființă plină de amintiri, atmosfera de liniște, de împăcare, de comuniune cu Natura, cea din care am ieșit și în care ne întoarcem cu toții. Înțelegi imediat intuiția deșteaptă a filandezilor. Istoviți de marile aglomerații de beton, care emit o căldură puturoasă, de sub plapumă, de forfota bezmetică și huruiala continuă...

Continuați lectura >

Amărîte păsărele

„Piaţa permanentă de flori dă culoare şi parfum unei zone altfel dominate de clădiri din administraţie... În fiecare duminică, piaţa se umple de zarva păsărelelor din colovii”. Citatul de mai sus a fost recoltat de subsemnatul din Biblia românilor care pleacă la Paris cu gîndul să vadă şi nu să fure: Paris. Ghid Turistic, un ghid din colecția Doorling Kindersley Book, în traducere românească. Îi spun Biblie, deoarece e singurul îndrumar al vieţii şi activităţii unui român în Oraşul Luminilor. E cum nu se poate de explicit și, mai ales, e ieftin. Alt ghid nu-şi îngăduie să cumpere. La Paris, ca în întreg Occidentul, nu se dă pe gratis nici măcar surîsul.

Continuați lectura >

Hăituirea unei minorități: Fumătorii

Istoria modernă a Americii este marcată, din cîte se ştie, de drama minorităţii negre. Discriminarea la care a supus-o majoritatea albă este cunoscută de generaţia matură din România de azi încă de pe vremea propagandei comuniste de tip stalinist. Simplistă pînă la primitivism, această propagandă exagera la modul absurd. Dacă ar fi fost să-i dăm crezare, copacii americani gemeau de negrii pe care albii îi atîrnau în ştreang, albi fioroşi, nu numai pentru că aveau brîul burduşit cu pistoale, dar şi pentru că beau Coca-Cola.

Continuați lectura >

WC-urile americane sau transparenţa absolută

America trece, şi pe drept cuvînt, drept ţara transparenţei absolute. Cu un minim de efort, orice cetăţean poate obţine de la Autorități informaţii pe care noi, europenii, le considerăm ca fiind secrete. Dacă o instituţie sau o persoană refuză să ofere informaţii i se dă în cap cu Amendamentul I la Constituţia SUA. Alături de altele, Amendamentul nr. 1 a fost notificat de Congres în 15 decembrie 1781. De atunci, el şi-a spus atît de mult cuvîntul în aşezarea Americii, încît puţine sînt realităţile de azi din SUA care să nu fie într-un fel concretizări ale faimosului Amendament.

Continuați lectura >

Japonia – un imperiu computerizat

La Meiji, cel mai mare templu șintoist din Tokio, totul e făcut în așa fel încît să te simți ca în religia japoneză: Călugări în straie de pînză albă, o fîntînă la care, dacă ești șintoist, trebuie să-ți clătești gura înainte de a te ruga, porțile care vin una după alta într-o măreție secretă. Un mic amănunt, printre altele, îți atrage atenția totuși că te afli într-o lume străveche pusă la lucru, însă, în scopuri turistice. Locul unde tradiția spune că, atîrnînd o tăbliță cu o rugă, aceasta ți se va îndeplini, e dominat de texte în limbi occidentale.

Continuați lectura >

Japoneza care se tîrăște pe jos în chip tradițional

În călătoria mea în Japonia, n-am întîlnit ceea ce se numește Tradiționala Cultură japoneză. Gesturile atît de mult cîntate prin ghidurile și pliantele din Europa se întîlnesc doar sub înfățișări de ilustrări turistice. La un restaurant în stil japonez ni se recomandă să luăm prînzul numit Shabu-Shabu. Restaurantul se află la unul din etajele unui magazin de lux din centrul comercial al orașului Tokio, Ginza. Mîncarea e, într-adevăr, japoneză. Cu felii subțiri de carne trecute prin apă clocotită pentru a fi fierte cu sosuri picante, cu orez și cu bețigașe.

Continuați lectura >

Scoția fără duș scoțian

Potrivit listei expuse pe o măsuță din cameră, restaurantul hotelului la care stau la Edinburgh oferă două feluri de breakfast: Continental, 8 lire, Scoțian, 18 lire. După ce te întrebi, coborînd scările, cînd îți vei rupe gîtul, așa de întortocheate sînt, ajungi la sala de breakfast, un soi de culoar între bar și stradă. Continental, pe care-l aleg nu atît pentru că e mai ieftin, cît mai ales pentru că eu vin de pe continent, e alcătuit din cîteva bucățele de salam, cîteva feluri de brînză, cereale, suc. La mese, îi văd pe unii mîncînd omletă. Pornesc în căutarea izvorului din care apar omletele. Cît pe-aci să intru în bucătărie.

Continuați lectura >

Cînd turiștii dau fuga la chemarea Morții cu Coasa

Se spune că omul cît trăieşte învaţă. Dacă, de exemplu, îşi vîră deştele într-o priză şi nu devine cărbune din cap pînă-n picioare, el își însusește pentru totdeauna unul dintre principiile curentului electric. Dacă, de exemplu, se aşază pe şine înainte de trecerea rapidului de Constanța şi nu se transformă în tăiţei, atunci învaţă că un corp izbit de o forţă X se turteşte pînă la dimensiunile Y. Aşa şi eu. Pînă a ajunge la Amsterdam, eram convins că Centrul oraşului e în Piața Dam. Citisem în toate broşurile dedicate Olandei că aici e o atmosferă aparte...

Continuați lectura >