„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Lumea văzută de un român rupt în fund

Strada Mare din junglă

În nord-vestul Thailandei, aproape de frontiera cu Birmania, se află satul Manila, localitate specifică junglei. Deşi teoretic sălbatică, localitatea are şi ea o Stradă Mare. După ce-ai acostat la River Kwai Jungle Rafts, un hotel pe apă, imitînd perfect locuinţele celor ce trăiesc din pescuit, treci, pe o punte din bambus suspendată suficient de primejdios ca să merite dolarii, în satul cu sălbatici. Potrivit unei gazete de perete plantată pe Strada Mare locală, localitatea a fost amenajată de franţuzul Jacques Bes. Gazeta de perete nu e scrisă, cum s-ar putea crede, de locuitorii satului. Aceştia au alte treburi, între care se detaşează ceea ce am putea numi a o face pe sălbaticii. Amănunte despre fondatorul aşezării, un fel de Moise al Thailandei...

Continuați lectura >

Exploatarea Trecutului de către Om

La Muzeul Războiului Civil din Seul, un trecut nu prea depărtat, cel intrat în Istorie sub numele de Războiul civil din Coreea, e supus unei exploatări sîngeroase. Prăvălia din holul mare îţi oferă suveniruri din belşug: Brichete, gen revolvere Magnum. Prin anii ’50, cînd s-a petrecut războiul coreean, cu ele făceau pac, pac luptătorii. Acum fac pac, pac cu ele fumătorii. Cu singura deosebire că acum, apăsînd pe trăgaci, nu mai ţîşneşte glonţul anticomunist, ci o biată flăcăruie. Războiul civil poate fi cumpărat şi sub alte numeroase forme: Caschete, grenade-brichetă, linguriţe de ceai, furculiţe, farfurii de ciorbă, cratiţe pentru fripturi înăbuşite.

Continuați lectura >

Locuinţa de la ţară a Împăratului

Ca să ajungi la Postdam de la Berlin, nimic mai simplu. Trenul de Postdam se ia de la peronul 6 al Hauptbahnhof . Chiar dacă n-ai şti să citeşti în nemţeşte, te-ai descurca fără probleme. Ghidurile îi spun Postdamului Versailles-ul Nordului, cînd vor să treacă drept intelectuali. şi Meca turistică, atunci cînd sînt comerciali de-a dreptul. Nu e nici o mirare că pe drum e aglomerat. Că toată lumea de acolo pute de la distanţă a turist străin. Că peronul se goleşte la apariţia garniturii spre Postdam. Asemănător, nu trebuie să-ţi faci griji că vei rămîne în tren. Staţia următoare e Postdam. Şi aici vagonul se goleşte. Ca să ajungi de la Gară la Parcul Sanssouci nu e iar nici o problemă. Autobuzul se deşartă exact în staţia alocată Parcului. Cluul amenajării, bomboana pe tortul cu frişcă, e castelul Sanssouci.

Continuați lectura >

Un W.C. care întrece în prestigiu Înalta Curte de Justiție de la Haga

Din Olanda, călătorii se întorc cu amintiri pentru o viaţă. Unii, cu imaginea morilor de vînt străjuind pe dealuri, pentru a fi trase în poză, gata să dea din aripi cînd simt fixîndu-le ochiul aparatului de fotografiat sau mai nou, al telefonului mobil. Alţii revin cu amintirea canalelor pe care trec, de dimineaţa pînă seara, ambarcaţiuni de toate felurile, înaintînd cu grijă, totuşi, să nu sperie raţele și să le streseze, ceea ce în Olanda le-ar aduce luni de închisoare. Sînt şi din cei care se întorc cu o blenoragie sau un sifilis, din Cartierul Roşu. Dat fiind că nici blenoragia, nici sifilisul nu sînt amintiri, ci realităţi mai mult decît dureroase, am unele îndoieli în a le încadra la capitolul amintiri cu care te întorci din Olanda.

Continuați lectura >

O mană cerească: Jungla thailandeză

Dumnezeu i-a dat Thailandei, alături de frontiere, haşiş, masaj erotic, şerpi cu venin, ucigînd instantaneu, şi jungla din partea de nord-vest, din zona Kanchanaburi. O junglă e, de regulă, o pacoste pe capul omului. Thailandezii, gata să scoată bani din orice, au pus jungla la treabă. Numai că în timp ce alte ţări posesoare de asemenea sălbăticii s-au apucat de civilizarea junglei, tăind prin ea autostrăzi, ridicînd în locul lianelor hoteluri de zeci de etaje, thailandezii au lăsat-o în pace. Mai iscusiţi decît alţii într-ale abisalului din sufletele turiştilor, ei n-au făcut altceva decît să le ofere străinilor, occidentalilor mai ales sălbăticie, cît mai multă sălbăticie.

Continuați lectura >

O surpriză de proporții: Descoperirea unui neamț în Germania!

Încă de la Dusseldorf, de la aterizare, în drum spre Aachen, împreună cu soţia ne-am lansat într-o veritabilă aventură: Descoperirea, în Germania, a nemților! – Uite un neamţ! exclamă soţia, văzînd pe stradă un tată blond, cu doi copii blonzi. – N-aș fi atît de sigur, răspund eu. Şi dacă e un turc vopsit, care a făcut copiii cu o nemţoaică? Nu e lucru ușor azi să descoperi nemţi în Germania. Spaţiul public e plin de turci, chinezi, asiatici în general, locuitori din Est (rromii noştri)...

Continuați lectura >

Ce ți-e și cu viața asta! Un rus cerșește pe un mare bulevard din Berlin interpretînd la armonică un cîntec din Războiul cu nemții – Katiușa

Bulevardul de mari magazine din Berlin, Kurfürstendamm, în față la Karstadt. Un bărbat cerșește cîntînd la armonică. Nu, nu e un român, și prin urmare, nu cîntă Valurile Dunării. E un rus. Și cîntă Katiușa! La 14 iulie 1941, în Războiul cu nemții, rămas în memoria rușilor drept Marele Război de Apărare a Patriei, a debutat una dintre armele care stîrnea panică în răndurile inamicului și prin înspăimîntătorul spectacol de sunet de sunet și lumini: Lansatorul de rachete Katiușa, poreclit și Orga lui Stalin.

Continuați lectura >

De ce am fost la Paris? Cum de ce? Ca să slăbesc mergînd ore-n șir pe jos din cauza Grevei!

De ce-am fost la Paris acum, la început de an și sfîrșit de vacanță? Sunt multe motive să mi se pună această întrebare de cei care mă știu cît de cît. De la 5 ianuarie 2020, ca de fiecare dată în postdecembrism, viața politică se trezește. Televiziunile trec de la durerile de stomac provocate de prea multe porcării alimentare la durerile de cap provocate de prea multe porcării politice. A pleca din țară în această perioadă înseamnă a lipsi de la o mie și una de nopți care sunt talk-show-urile din prime time.

Continuați lectura >

Nevoia de a hali priveliști. Principiul statului pe loc la Beijing

Toate localurile despre care am vorbit pînă aici au ca temelie de funcţionare principiul consumatorului ce se mişcă (în sus sau înainte şi înapoi) pentru a hali cît mai multe feluri de privelişti. Xi An, oraşul prin care China se făleşte planetar cu Armata de lut, ne pune la dispoziţie un moment crucial în măreţul proces de înfrăţire a sufletului cu stomacul, a lunii pline, cu friptura în sînge, a răsăritului de soare, cu aperitivul. E vorba de Dinastia Tang, sau, aşa cum ne lămureşte ghidul, primul Teatru-restaurant din China.

Continuați lectura >

Nevoia de a hali priveliști. Liban: Mîncatul în decor natural

Decor e un concept prea vag pentru cît de nuanţată poate fi firea umană. Prin decor, unii înţeleg ciripit de păsărele pe fond de apă curgătoare. Alţii, june ispititoare, unduindu-şi şoldurile în jurul mesei, în timp ce tu vîri furculiţa în căpița de salată. De aceea, în eterna căutare de a satisface nevoia umană de decor, marii psihologi care sînt proprietarii de restaurante s-au gîndit la această infinită diversitate a sufletului omenesc. Ei au căutat astfel să răspundă oricărei nevoi posibile de un anume decor.

Continuați lectura >