2. Cînd industria turistică pîngărește lumea din noi
O călătorie în străinătate e, în fond, o confruntare între realitatea de la faţa locului şi imaginea noastră despre ea. Oriunde ai merge pe planetă, te aştepţi să dai peste ceva ştiut dinainte. Din lecturile anterioare despre locul respectiv. Din literatura ţării cu pricina. Din ce ţi s-a spus de către alţi călători sau de către cei care n-au fost niciodată pe acolo. De cele mai multe ori, rezultatul acestui nemilos examen e dezamăgirea. Una îți imaginai în serile febrile de dinaintea plecării, şi alta găseşti cînd ai ajuns la fața locului. Puține sînt cazurile în care realitatea văzută cu ochii tăi să n-o contrazică pe cea văzută pînă atunci cu ochii minții.
E uşor de înțeles, în aceste condiții, cît de emoționat am fost cînd pelerinajul prin Ţara Sfîntă se contura ca un proiect realizabil.
Cam despre toate lumile de pe glob fiecare din noi are o imagine sufletească şi intelectuală anterioară. Ţara Sfîntă ocupă însă un loc aparte. Imaginea fiecăruia dintre noi despre Bethleem, Nazaret, Ierusalim, Marea Galileei, Muntele Măslinilor, Golgota îşi are rădăcini mult mai puternice decît cele date de lecturi, de filme, de manualele şcolare. Antenele subţiri şi complicate ale acestor rădăcini se întind, răsfirîndu-se urieşeşte, pînă în copilărie. Chiar şi fără a avea părinţi preoți sau credincioşi înrăiţi am aflat despre cei trei Magi, despre Ieslea Sfîntă, despre Botezul în apa Iordanului, despre Golgota înainte de a da nas în nas cu literele abecedarului. Crăciunul, Boboteaza, Paştele, Înălţarea sînt tot atîtea momente în care s-a făurit în sufletul nostru, alături de credinţă, imaginea despre întîmplările de acum 2000 de ani. Lumea sfîntă din memoria fiecăruia nu şi-a oprit creşterea după întîlnirea cu luciditatea. Dimpotrivă, prin lecturi, prin învăţătură, ea a sporit şi s-a adîncit. Deşi se spune crede şi nu cerceta, odată ajuns la lumina cărții nu mi-a fost teamă să mă întreb asupra celor petrecute cu două milenii în urmă. De ce-a simțit Isus nevoia să-şi întrerupă propovăduirile de-a lungul şi de-a latul Palestinei pentru a merge la Ierusalim?
A fost Pilat din Pont personajul din Evanghelie? Dacă da, atunci faimoasa scenă a spălării pe mîini ne poate dezvălui, sub semnul unei metafore, un înalt funcţionar roman exilat la marginea imperiului, avînd alte treburi sîcîitoare decît rezolvarea a ceea ce el considera drept o ceartă în interiorul comunității evreieşti. De ce a trădat Iuda? De ce, în multe dintre momente, inclusiv în cel din Grădina Ghetsimani, Isus invocă textul sfînt ca pe o fatalitate?
Trebuia să se întîmple un lucru pentru că aşa a fost scris să se întîmple.
Asemenea milioanelor de creştini dinaintea mea şi a milioanelor care-mi vor urma, am încercat să găsesc răspunsul nu numai întorcîndu-mă mereu la Evanghelie, dar şi citind ce s-a scris despre Isus. N-aş putea susţine că întrebările şi-au găsit liniștea. Poate nici nu e nevoie de aşa ceva. Pentru că în cazul naşterii şi pătimirii Domnului, întrebările nu rod credința ci, dimpotrivă, o sporesc. Am mers în Ţara Sfîntă aşadar cu o imagine puternic făurită în cugetul şi sufletul meu. Realitatea lucrurilor întîlnite la Nazaret, Bethleem, la Ierihon, la Ierusalim, la Capernaum are toate datele unei contraziceri violente a lumii pe care ai dus-o pînă atunci cu tine, începînd din copilărie. Industria turistică modernă – am mai scris – e una dintre cele mai grave primejdii ale lumii de azi. Fumul coşurilor de fabrică, huruitul avioanelor, forfoteala maşinăriilor poluează un Pămînt ce ne-a fost lăsat nouă, muritorilor, pentru a-l păstra într-o puritate exemplară. În chip asemănător, industria turistică pîngăreşte lumea din noi, cu care ne ducem, printr-o călătorie în străinătate, către lumea reală. Această exploatare turistică atinge sălbătăcia în cazul Ţării Sfinte. Toate locurile legate de drumul lui Isus prin lumea pămîntească sînt spațiul unui comerț de o hidoşenie sfidătoare. Tot ce s-a putut găsi a fost transformat într-o maşinărie de făcut bani. Sub pretextul că a fost reconstituită corabia cu care călătorea Isus pe Marea Galileei, s-au înjghebat la repezeală cîteva ambarcațiuni. Contra cost, fireşte, poți face o excursie turistică pe legendara mare din Noul Testament. Lîngă Izvorul Mariei de la Nazaret funcționează un restaurant: „La Fontana di Maria“. Dacă în Galileea realitatea întîlnită în cale mai corespunde totuşi cît de cît celei pe care ți-o imaginezi ca petrecută acum 2000 de ani, la Ierusalim nimic nu mai aminteşte de Golgota din Evanghelii. Via Dolorosa – Drumul Crucii – e în realitatea Ierusalimului de azi o străduță îngustă urcînd pieptiş şi întortocheat printre tarabele şi prăvăliile arăbeşti. De o parte și de alta a drumului străbătut de Isus, cu 2000 de ani în urmă, fumegă grătarele, răsună muzică orientală, se ridică strigătele vînzătorilor de iarmaroc. Inşi dubioşi se ţin după tine pentru a-ți vîrî pe gît nu numai sticluțe cu pămînt de la Ierusalim, dar şi coroane de spini, străduindu-se să te convingă că au o legătură cu tragica coroană a Mîntuitorului.
Sînt, aşadar, toate datele pentru ca dezamăgirea ivită din confruntarea lumii din suflet cu lumea reală să fie mult mai mare decît în alte locuri de pe glob. Ei bine, deşi nu sînt lipsit de luciditate, ba chiar de un anume scepticism, trebuie să mărturisesc că, spre deosebire de alte locuri întîlnite de mine în călătoriile peste hotare, pămînteasca realitate din Israel n-a reuşit să ştirbească cu nimic sfînta realitate din suflet. Dimpotrivă, aş putea spune că m-am întors, din această confruntare dintre lumea reală şi cea din memorie, mai întărit în Credinţă decît la plecare.
E, poate, expresia luminării pe care a sădit-o Dumnezeu în sufletul fiecăruia dintre noi, încă de la naştere.