Ajung la Berlin în plină ploaie. Nu e o ploaie oarecare. E o ploaie cu draci. Pornind din senin, cînd te aştepţi mai puţin. Norii se dau la o parte politicos, pentru a face loc unui petec de senin. Pete de soare decolorat joacă ici-colo. Se face cald. Îţi dai jos pelerina roşie, de culoarea celei folosite de drumari, ba chiar eşti pe cale să-ţi scoţi şi cizmele de cauciuc. N-apuci să ajungi la piciorul drept. Simţi în creştetul capului cîteva picături. Te uiţi în sus în speranţa că ţi s-a părut sau că deasupra îşi mișcă frunzele un copac. Picăturile se înteţesc. Plouă de-a binelea. Pînă-ţi pui la loc pelerina, te-a făcut ciuciulete.
Această ploaie aiuritoare, născută parcă din seninul cerului, jos, stînd să strivească acoperişurile mai înalte, mă scoate din sărite. Îmi dau seama că sper zadarnic sfîrşitul smiorcăielii. O s-o ţină aşa pînă diseară. Plouă peste tot pe străzi. Plouă dincolo de ferestrele hotelului, deşi muncitorii nemţi, vîrîţi în pelerine, îşi văd mai departe de al lor Cioca Boca specific.
Plouă pe toate canalele tv. Le schimb cu o rîvnă demnă de lucruri mai bune pentru a prinde buletinul meteorologic. Nu ştiu de ce sper ca măcar pe un canal să anunţe vreme bună. O astfel de vreme te nevrozează pur şi simplu. Ieşi din hotel cu inima strînsă. Seninul de afară ţi se pare complet înşelător. Dintr-o clipă într-alta, poţi auzi răpăitul picăturilor sîcîitoare. Nu mai spun de coşmarul refugiului într-un mare magazin. E cald, lumina artificială îţi intră în suflet. Ai impresia că şi afară e soare. Cînd ieşi însă, te loveşte zidul ploii.
Timp de o jumătate de zi stau în hotel aşteptînd vremuri mai bune. Habar n-am cum arată Berlinul întreg, Berlinul adevărat. Îl judec după bucata la care am acces limitat, un magazin cu preţuri mici, unde cîntarul de fructe nu funcţionează. Prăvălia aparţine unei familii norocoase. Copiii proprietarului se joacă de-a v-aţi ascunselea printre rafturi. Stau afară, cu botul pe labe, ca în poze, cîini nemţeşti. Mari, adevăraţi dulăi, sînt atît de bine crescuţi, încît nu-şi permit nici să se scuture. D’apoi să mai şi latre. Ca să mă adăpostesc de ploaie, trec dintr-un magazin într-altul, ca şi cum aş sări din piatră-n piatră. Centrul Berlinului de Vest. O clădire cu trei etaje oferind clienţilor liniştea şi căldura unui Azil Naţional. Dacă ţii neapărat, poţi citi toată ziua pe una din canapelele etajului unu. Ai obosit? Nu-i nimic. Poţi comanda o cafea la bar. Poţi şi mînca un sandviş, dacă ţii neapărat. Citesc şi casieriţele: magazine ilustrate pentru femei care le învaţă pe urîte cum să fie frumoase. Lîngă librărie, o cafenea ce se vrea cu specific franţuzesc. Într-un colţ, o jună scrie foaie după foaie, ca o Virginia Woolf a anotimpului ploios. Intră un bărbat cu un sugar într-un coş de nuiele, purtat ca un coş de franzele fierbinţi.