Cum primea Nicolae Ceaușescu Informațiile de la Securitate

Ca fost secretar personal la Cabinetul 1, Constantin Boștină abordează în memoriile sale, publicate sub titlul Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu, o chestiune de o importanță majoră în exercitarea puterii absolute de către Nicolae Ceaușescu:
Informările primite de la Securitate, dar și de la alte instituții:
Ca expert în comerțul internațional și ca om de încredere:

„Nicolae Ceaușescu mi-a cerut să lucrez ca secretar personal în principal în domeniul economic. Îmi parveneau, astfel, toate rapoartele de acest gen pe care le primea. Ceea ce urmăream, zi de zi, cu prioritate, erau încasările din aportul valutar. În acest sens, lucram cu președintele Bancorexului. Acesta îi trimitea rapoarte pe care eu le sintetizam. Trebuia să îi spun cît cîștigăm, zi de zi, sub aspect valutar.

Materialele economice erau înregistrate de directorul cabinetului și ajungeau pe biroul lui Ceaușescu. Eu aveam acces la toate aceste documente. În cazul unora făceam note scrise de jumătate de pagină, în cazul altora, îi spuneam opiniile direct.

Doar două categorii de documente erau prohibite în ceea ce mă privește. Plicurile sigilate, care veneau de la Tudor Postelnicu și proveneau de la Securitate și cele de la Armată care veneau de la Direcția de informații a Armatei. După ce le citea, punea rezoluții pe notele primite, le resigila și erau retrimise la emitent. (…)”

Răspunzînd unei întrebări venite de la Alice Barbu și Sorin Roșca Stănescu, editorii cărții, el aduce amănunte despre plicurile primite de Nicolae Ceaușescu de la Servicii:

„Zilnic, Nicolae Ceaușescu primea toate năzbîtiile Securității venite în plicuri sigilate. Erau scrise de mînă, cu litere mărite, deoarece nu îi plăcea să poarte ochelari. Notele de la Armată veneau și scrise la mașină, dar tot cu caractere mari. În foarte multe situații, Ceaușescu încerca prin Direcția de Informații a Armatei să verifice unele informații venite de la Securitate. După ce le citea, capsa plicurile sau le lega cu scotch și scria pe ele retur”.

Constantin Manea, fostul șef de Cabinet al lui Nicolae Ceaușescu, a fost audiat de Comisia senatorială de investigare a Evenimentelor din decembrie 1989 în 28 decembrie 1993.

Potrivit Stenogramei, despre plicurile și mai ales despre informațiile puse de Securitate la dispoziția lui Nicolae Ceaușescu se discută pe larg la această audiere:

„Dl. Nicolaescu: Sunteți de părere că el era informat întotdeauna, în toate deceniile, în mod real?
Dl. Manea: Este foarte greu de spus așa ceva. Ar fi trebuit ca toți cei care întocmeau informările respective să le facă așa de reale încît să fie real. Dar asta era la interesele și posibilitățile fiecărui organ sau individ pe care le făcea.

Dl. Nicolaescu: Erau niște informări scrise de mînă care veneau de la Iulian Vlad. Cum ajungeau la Nicolae Ceaușescu, prin dumneavoastră sau direct?
Dl. Manea: Exista un set de materiale de la cîteva instituții care îi veneau lui Nicolae Ceaușescu direct și întotdeauna în plic sigilat: DSS, MI, telegramele de la MAE. Aceste 3 tipuri de plicuri, uneori veneau cîte cîteva pe zi, alteori unul; le desfăcea personal și le închidea personal. Erau primite de mine ca șef de cabinet, le puneam un număr de intrare pe colț, intrau pe categorii diferite, distincte: cel de la Externe cu o linie albastră pe colțul din dreapta, cel la Securitate se vedea scris mare DSS, cel de la Interne, la fel.
Astea nu se depuneau, se trimiteau înapoi emitentului.
Alteori chema el personal și le dădea personal celor de la MAE, MI, DSS, dar de fiecare dată îmi spunea să scot din evidențe că l-a dat personal. Numai pe bază de semnătură, în registrul de intrare-ieșire.
El știa acest sistem și de multe ori cînd îi bătea pe unii că nu au informat mai de mult, el lua înregistrarea și zicea «uite la mine cînd a intrat».
Ceea ce ieșea de la el cu diverse mențiuni văzut, sau aprobat, devenind hotărîre, toate le predam cu condică și cu semnătură de primire. Deci tot sistemul de evidență al cabinetului era beton.
Există aceste registre de evidență ale cabinetului din 1956, deci dinainte de a prelua eu și pînă în decembrie.

Dl. Gabrielescu: Conținutul lor, dacă trimiteați originalele înapoi, conținutul lor unde…
Dl. Manea: V-am spus; toate aceste plicuri veneau închise, el le desfăcea, el le închidea.
Dl. Sabin Ivan: Nu lua niște notițe, nu înregistra, pentru că nu putea să țină minte tot ce scrie acolo.
Dl. Manea: Vai de mine. La capitolul ăsta era de invidiat.

Dl. Gabrielescu: Deci toate aceste informații, le citea, punea o rezoluție și rămîneau în capul lui și atît. Nu se făcea nici o sinteză?
Dl. Manea: Dacă avea nevoie de sinteză le cerea de la respectivii. Dacă dorea materialele putea să și le comande la ei. De multe ori chema la el pe șeful instituției tocmai să comenteze cu el unele din problemele care erau în discuție.

Dl. Gabrielescu: Deci, să revenim puțin la perioada ultimă. În această perioadă în afară de convorbirile între Vlad și Ceaușescu și documentele care le trimitea frecvent după părerea dumnevoastră, Vlad scris sau personal l-a informat pe Nicolae Ceaușescu asupra stării de spirit din țară? Poate v-a trecut prin mînă acele note informative care nu-mi închipui că nu le-ați citit.
Dl Manea: Păi ceea ce v-am spus eu credeți că sînt invenții?

Dl. Gabrielescu: Nu, dar conținutul lor, de exemplu cele ale lui Vlad, le-ați citit nu?
Dl. Manea: El le deschidea, el le închidea. În domeniul apărării secretului avea un comportament ca al unui mecanism care nu se dereglează.

Dl. Gabrielescu: Deci dv. cu toată funcția care o aveați nu știați ce informații primește el?
Dl. Manea: Nu știam. Rar s-a întîmplat ca de la MI să nu fie capsat un plic (2-3 ori pe an), dar erau informații banale”.

Memoriile lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei lui Nicolae Ceaușescu, publicate sub titlul Memorii necenzurate, editura Historia, 2007, și Mărturia unei istorii trăite, editura Historia, 2008, se opresc și ele asupra capitolului Plicuri:

„Toate actele înaintate Cancelariei trebuiau să fie adresate personal lui Nicolae Ceaușescu și să fie semnate în mod obligatoriu de Primul-Ministru – cele venite de la Guvern, și de către secretarii Comitetului Central, cele venite de la secții. Excepție făceau doar materialele primite de la securitate, armată și Ministerul de Externe, care erau semnate numai de miniștrii respectivi și aveau un circuit aparte. Aceste materiale, ce nu intrau în evidența Cancelariei, veneau prin curier special direct la Cabinetul 1, unde erau deschis și apoi închise personal de Nicolae Ceaușescu și restituite «expeditorului» prin același curier special.

Cei ce vor dori să cunoască conținutul acestor materiale se obosesc degeaba căutîndu-le în arhiva Comitetului Central, deoarece ele trebuie să se găsească în arhivele celor trei ministere cu privire la care s-a instituit o procedură specială de circulație a documentelor.”

După cum era de așteptat, la audierea lui Iulian Vlad de către Comisia Senatorială, în 19 octombrie 1993, se discută substanțial despre cum era informat Nicolae Ceaușescu. Iulian Vlad face o descriere în detaliu a Sistemului prin care Nicolae Ceaușescu era informat:

„Dl. Gabrielescu: Dar PCR nu se informa prin dvs., prin Securitate?
Dl. Vlad: Tocmai aici se face o eroare, că nu era singura instituție care informa PCR-ul, acesta se informa prin sistemul său, prin organizații, comitete de partid, prin ce se chema informarea de partid, buletine de partid care se făceau zilnic. Era bine dacă ați fi intrat în posesia unor astfel de documente și să confruntați buletinele care le dădeam noi cu cele care se făceau la Comitetul Central, pentru informarea secretarului general și a altor membrii ai conducerii de partid.
Mai erau alte instituții care făceau informări, de exemplu, în ce privește spațiul extern, partea noastră era bine delimitată. Ministerul de Externe avea rolul său, la fel Ministerul Apărării Naționale, și despre el vom vorbi și cînd vom aminti informațiile pe care acest minister le-a adus la conducere în acel timp. Mai era și Ministerul de Interne. În ce privește Departamentul Securității Statului, nu era un stat în stat și nu e vorba să disculp pe cineva, nu era instituție de sine stătătoare, era componentă a Ministerului de Interne, eram subordonat Ministerului de Interne, personal, la Securitate, nu aveam buget propriu, avansarea cadrelor, trecerea în rezervă se făcea prin ordin al ministrului de interne. Deci, în ce privește informările nu le făcea Departamentul Securității Statului și nu toate informațiile se concentrau la acest departament. Deci dvs. trebuie să examinați toate aceste componente, că nu este așa cum s-a spus, că Securitatea îi dădea lui Ceaușescu toate informațiile. La Ceaușescu se concentrau informații din multe alte direcții. Era diabolic sistemul, pe mine mă controla prin informațiile pe care le primea din altă parte, iar pe acela prin informațiile mele. Dar acesta era un sistem care se practică în toată lumea”.

Sergiu Nicolae se interesează și de informările mai aparte date lui Nicolae Ceaușescu chiar de Iulian Vlad. Are loc următoarea discuție:

„Dl. Nicolaescu: În rapoartele pe care le dădeați dvs., care erau de două tipuri: unele scrise la mașină și unele speciale, scrise de mînă, deci, în informările făcute către Ceaușescu, apăreau aceste situații. Ați avut întrevederi cu Ceaușescu asupra acestui fapt?

Dl. Vlad: Sigur că am avut întrederi, nu o dată. Cred că există documente cu care se poate demonstra ce vă spun, și anume să confruntați buletinele informative care s-au dus pînă în decembrie 1987, cu cele care s-au dat după această dată, pînă în 1989. Pe Ceaușescu nu-l vedeam prea des, dar zilnic îl informam pe calea rapoartelor pe care le întocmeam, dacă erau probleme deosebite trebuia să-l informez și ceream să fiu primit, și eram primit și îi raportam. Cred că-l vedeam cel puțin o dată pe săptămînă”.

Notele scrise de mînă aveau o cale deosebită prin care ajungeau la Nicolae Ceaușescu. O dezvăluie Paul Carpen în articolul Istorie trăită din revista Vitralii. Lumini și umbre, organ al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – SRI, iunie 2010:

„Trebuie spus clar, fără nici un fel de ocolişuri, că lui Nicolae Ceauşescu i-au fost prezentate note bine documentate privind activităţile lui Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu, Vasile Ionel, Serghei Celac, Corneliu Bogdan, Corneliu Mănescu, Silviu Brucan, ca să îi menţionez doar pe cei mai cunoscuţi prin rolurile de frunte jucate în evenimentele din 1989. Aceste note erau scrise de mână şi duse la Cabinetul 1 personal de către generalul Iulian Vlad.”

Nu de puține ori, după primirea unei note, Nicolae Ceaușescu îl convoca la el pe Iulian Vlad. Fostul șef al Securității își amintește în volumul Iulian N. Vlad – Confesiuni pentru istorie – un interviu luat de Aurel I. Rogojan – tipărit de editura Proema, în 2017:

„Dar, aproape de fiecare dată cînd i se prezenta un material informativ, punea întrebări, dorea să se clarifice, nu comenta urmările, adică nu definea ceea ce ar fi trebuit să se facă în continuare, decît în linii generale, în termeni generali. Pentru că de fiecare dată, mi-am dat seama că se ferea să intre în terminologia specifică muncii de informații, pe care nu o stăpînea și se ferea să nu greșească, pentru a nu fi interpretat, iar, pe de altă parte, era chiar bine să nu se bage, să zic așa, în astfel de lucruri mai specializate.

În orice caz, vreau să spun că, cel mai adesea, eu apreciez că am lucrat în cele mai bune condiții cu dînsul, în sensul că primea informația, o citea cu atenție, îmi cerea explicații lămuritoare acolo unde era nevoie și, deși nu aprecia în cuvinte o treabă făcută bine și cu folos, îmi dădeam seama că este satisfăcut, ceea ce este, fără îndoială, încurajator pentru oricine se găsește într-o asemenea situație. Rareori se întîmpla să îl găsesc într-o stare de receptivitate nu dintre cele mai bune și îmi dădeam seama, că ori avusese anterior o discuție mai puțin benefică cu cineva, ori urmare a unor suferințe fizice, care, cel puțin în ultimul an, se dovediseră a fi tot mai mari, tot mai evidente. De altfel, așa și cred, că nu mai avea cuprinderea pe care odinioară o demonstrase. Nu i se diminuase în niciun fel memoria, pentru că dintotdeauna i-am admirat în mod deosebit memoria pe care o avea, cu totul și cu totul remarcabilă. Își amintea de lucruri pe care i le prezentasem poate cu luni în urmă și trebuia și eu la rîndul meu să fac efortul de a păstra și detaliile unor informații, pentru ca să pot, atunci cînd s-ar putea să fiu întrebat, să dau explicațiile cuvenite. Sub acest raport, rar mi s-a întîmplat ca în existența mea de muncă, de multe decenii, să mai întîlnesc pe cineva cu o memorie atît de cuprinzătoare.”

Generalul Aurel I. Rogojan, fost secretar al lui Iulian Vlad, abordează în dialogul cu Dan Andronic din volumul Puterea umbrei, Editura Proema, 2019, sistemul prin care era informat Nicolae Ceaușescu:

„D.A.: … Și el primea sintezele de la dumneavoastră.
A.R.: Primea totul, dar avea note de prezentare, cu sublinierile și codurile de culori care atrăgeau atenția, eventuale însemnări atașate, pentru a asigura continuitatea fluxului informațional și a feed-back-ului, astfel încît să nu se raporteze lucrărui de pe o zi pe alta.

D.A.: Deci, telegrame, interceptări, rapoarte…
A.R.: Nu, telegramele și interceptările erau tabu, de neatins, i se prezentau direct și imediat. De regulă, curierul cu telegramele aștepta ori revenea peste cîteva ore pentru a le recupera. O telegramă avea viața ei, de regulă 24 de ore, după aceea devenea istorie. În afara voinței dînsului nu puteam să văd nimic, erau reguli foarte stricte, o parte din corespondență era etichetată «confidențial» sau «personal». Erau categorii de lucrări ce trebuiau procesate, dar numai după ce i se prezentau”.

Așadar, Nicolae Ceaușescu era omul cel mai bine informat din țară.
Și cu toate acestea s-a prăbușit la prima vijelie provocată de realitate.
De ce?
Ne răspunde Iulian Vlad într-un răspuns dat unei întrebări de la Audierea din 19 octombrie 1993:

„Dl. Săndulescu: Cînd îi raportați lui Ceaușescu despre starea de spirit din țară, cum reacționa?
Dl. Vlad: Avea reacții diferite și în general nu agrea și nu-i plăcea să i se vorbească despre lucruri neplăcute și, din păcate, instituția în care am lucrat eu, în principal, vedea această parte neplăcută a lucrurilor. Avea un mod de a ignora, că te și jignea. Sau reacționa violent: «De unde știți voi, eu am informații că nu e așa». «Luați povești ale informatorilor voștri și veniți cu ele la mine», era și mai jignitor sau pur și simplu nu te întreba nimic”.

Nicolae Ceaușescu, atotputernicul, respingea informațiile despre realități neplăcute. Despre cele care nu-i conveneau, deoarece intrau în conflict cu părerea lui prea bună despre ce făcea și ce dregea el.
În Istoria României nu e nici primul, nici ultimul Conducător care vrea să audă doar ceea ce vrea el.