De la Frizerie, unde am ascultat discuția pătimașă a frizeriței cu casiera despre filmul turcesc de aseară (De ce le-o fi plăcînd românilor producțiile turcești, o combinație letală de telenovelă latino-americană cu filmul indian, în care toată lumea cîntă, pînă și teroriștii, înainte de face să sară în aer o sală de clasă, cu copii cu tot? Pentru că sînt turcești, ar trebui să-mi răspund), n-o iau direct la BAR, cum ar fi fost de așteptat. Fac un ocol pe la Kyralina, librăria cu cărți franțuzești, despre care am scris ceva, dar n-am publicat nimic pînă acum. Sînt convins c-a dat faliment. Trag oblonul. Închid în zonă covrigării, mercerii, magazine de perdele. Cum să reziste o librărie și încă una de cărți franțuzești, care nu vinde nici măcar caiete, d-apoi maculatoare, dintre cele cerute la școală?
Ei, uite că e deschisă! Împing ușa, care clopoțește imediat apariția unui nou client, ca mine. La casă, abia se vede căpușorul unei fetișcane, despre care am serioase îndoieli că știe ce cărți sînt pe rafturi. Bag seamă că, de la ultima mea raită, au rearanjat rafturile, pe care au pus și cărți noi.
Înainte de a intra, mă gîndisem să caut și cărți despre persecuția religioasă în Uniunea Sovietică, știind că sînt și în Franța vreo cîțiva cercetători – scholars, cum le zic americanii – în chestiunea Marii Prigoane din vremea lui Stalin. Ca de obicei, încep a mă mișca dintr-o parte într-alta a peretelui din stînga, cum intri, peretele cu noutăți al librăriei. Aud în spate smiorcăitul fătucii, care-și suflă nasul într-un șervețel de hîrtie. Caut un capăt de taifas, cum mi se întîmplă de obicei cînd am de a face cu librărese, încredințat, prostește, că avem ceva în comun, cărțile, cînd n-avem în comun nimic, nici măcar limba română, de regulă angajîndu-se pe postul ăsta cele prea proaste ca să spele podelele. Nu reușesc mare lucru, nici măcar sfatul să ia Nurofen. Probabil TeFeListă, juna refuză, informîndu-mă că ea folosește naturalele.*
Chiar dacă schimbarea a dus la bulibășeală, totuși descopăr multe cărți noi. Cumpăr astfel Atlas de la guerre froide 1947 – 1990, semnat de Sabine Dullin și Stanislas Jeannesson la editura Autrement, colecția Atlas/ Monde în 2017. Neîndoielnic, e o tipăritură de popularizare. Despre Războiul Rece am un întreg raft în dulapurile de Istorie universală, din camera cu televizorul. O cumpăr, pentru că e un bun instrument de lucru, prin apelul la hărți și grafice, dar și pentru că, după cum citesc în prefață, se vrea o perspectivă nouă asupra Războiului Rece și anume ca o altă etapă a unui Război între comunism și capitalism, purtat după victoria Revoluției bolșevice. Argumentul decisiv: Războiul Rece a luat sfîrșit odată cu prăbușirea comunismului. Putem vorbi astfel de un Război Rece care:
a. A durat 70 de ani și nu 45, cum s-a afirmat după 1990.
b. A avut drept actori mai întîi Marile Puteri Europene și Uniunea Sovietică, și SUA în fruntea Occidentului și URSS, în fruntea Europei Centrale și de Est.
Mai cumpăr La Grande Histoire du monde arabe, lucrare semnată de Francois Reynaert la Fayard, în Le Livre du Poche în 2013. Ca scriitor amuzat de obiceiul dedicațiilor plecăciuni, îmi sare în ochi, de cum deschid cartea rîndurile semnate de autor. Vorba celui care a semnat Moscow 1937, se citește după cum urmează:
„Ideea acestei opere s-a născut într-o zi de decembrie 2010 în timpul unui dejun cu Isabelle Seguin (1954-2012), dragă și fidelă amică și mare editoare pariziană. Nici un capitol n-a fost scris fără un gînd pentru ea. Această carte e dedicată memoriei sale.”
Intrigat de ciudățenia gestului (n-am întîlnit pînă acum autori în stare să mulțumească altcuiva decît nevestei, pentru c-a putut scrie cartea), m-am dus la Internet să văd cine și ce era fidela și draga amică. Un articol din Le Monde, Mort de l’éditrice Isabelle Seguin, din 24 mai 2012, îmi spune că într-adevăr, era faimoasă, c-a fost mai întîi jurnalistă, cam de can-can, c-a scris și cărți și c-a murit de cancer.
Ăsta cavaler!
Își dedică volumul unei editoare care a murit.
Un altul o dedica unei editoare care trăiește.
Nu de alta, dar doar cea care trăiește îi poate publica opera!
* Trecînd de curînd pe la Librărie am văzut că fătuca a dispărut – i-a luat locul un june.
Nu prea amabil, dar care, totuși, nu-și trage mucii pe noi!