1.
Profitînd de publicarea pe cristoiublog.ro a unui fragment din eseul despre Stalingrad, am refăcut prima parte a variantei extinse, acordînd atenție Predării lui Paulus. Momentul, zis de mine senzațional, depășind în răsunet Bătălia de la Stalingrad, chiar și cel de al Doilea Război Mondial, pentru că Friedrich Paulus e una dintre vedetele Reichului, un stat-major-ist de excepție, care a lucrat la planificarea Barbarossei, a interesat pe mulți istorici și nu numai. Introduc în eseu scena de la izba lui Voronov, în care Paulus îi corectează pe ruși, care i se adresaseră cu Domnule general-locotonent, grăbindu-se să scoată hîrtia prin care era promovat feldmareșal. Prin mai toate caracteristicile, e o scenă stupefiantă, la o adică, unind comicul gogolian cu sarcasmul cinic al lui Hașek. Omul se predase, iscălise un fapt de Guinnes Book – primul și ultimul feldmareșal din istoria Armatei Germane care se predă viu și nevătămat inamicului – și ce inamic! –, și cu toate acestea se grăbește să-i corecteze pe ruși cînd vine vorba de grad. Pe măsură ce scriu acest text, îmi dau seama că reacția iese din sfera comicului și intră în cea a militarismului. Paulus e un militar prusac, dintre cei care l-au urmat pe Hitler nu pentru ideologia nazistă, ci pentru șansa oferită Germaniei de a spăla rușinea înfrîngerii după Primul Război Mondial pe cîmpul politic și nu pe cîmpul de luptă. Prin urmare tresărirea aparține felului de a fi al unui militar pur sînge. Rușii făcuseră o greșeală din punct de vedere militar, îi spuseseră greșit gradul, și el a simțit nevoia să-i corecteze. Poate fi și o altă cauză, ținînd tot de militarism. Pentru un militar autentic, unul al cărui univers se reduce la cazarmă, promovarea e un moment de excepție, o linie groasă și adîncă pe răbojul destinului. Deși contextul era straniu, el reacționează instinctiv la considerarea lui drept general-colonel. I s-a părut că se încearcă o micșorare a importanței sale în cadrul Werchmahtului.
2.
Un eseu mai vechi de-al meu sesiza adevărul că Nemții au fost înfrînți nu numai de iarnă, dar și de înapoierea Rusiei sovietice. Boris Laurent, cel care editează și comentează însemnările lui Paulus, subliniază că din start Armata germană s-a confruntat cu marile dificultăți de logistică. Teritoriul URSS era imens. Oricît de tari ar fi fost nemții în tancuri, infanteria era cea care cucerea o țară. Pentru ca infanteria să pună piciorul pe pămîntul curățat de tancuri, se cerea o rețea de transporturi ieșită din comun. Cu o asemenea rețea s-au alintat nemții în cucerirea Franței și Belgiei. Editorul observă că planificatorii germani au „elaborat ipoteze de departe optimiste după care camioanele puteau asigura singure realimentarea de la patru la șase săptămîni în timpul pauzei de trei săptămîni pentru a restabili rețeaua de căi ferate”. După cum observă și Constantin Virgil Gheorghiu în Ard malurile Nistrului, reportajul prin teritoriile recucerite, Armata Roșie distruge rețeaua de căi ferate în retragere, tocmai pentru a da nemților bătăi de cap cu logistica. Adăugînd și ecartamentul diferit de cel german, pentru nemți se ridica marea problemă a asigurării transportului cu camioanele cît timp se repuneau liniile în funcțiune. Numai că, după cum observă Boris Laurent, „organizarea transporturilor e un veritabil fiasco, căci nimeni n-a văzut sau n-a vrut să vadă, marile carențe ale sistemului rutier și feroviar sovietic”.
În Franța, în Belgia, tancurile nemțești, pe a căror mișcare surprinzătoare s-a bazat Războiul fulger, au zburdat pe șosele și autostrăzi asfaltate; satele și orașele occidentale, bogate, au asigurat aprovizionarea. Cum să faci asta în Rusia înapoiată, fără șoșele, fără căi ferate, în care rasputița (ploaie de toamnă, măruntă) moaie drumurile de pămînt, în care zăpada face de netrecut de la o localitate la alta, în care satele sînt sărace lipite și fără să le dea foc partizanii. Nemții au fost înfrînți de înapoierea Rusiei sovietice. De înapoiere ține și disprețul față de viața omului. Stalin aruncă în luptă milioane de ruși fără a se teme o clipă că asta ar putea duce la revoltă. Fataliști, rușii mergeau la furnalul uman, fără să crîcnească.
Așa a vrut Dumnezeu sau, mă rog, Stalin.