Tocmai cînd mă pregăteam să trec la fișele despre preoții militari pe Frontul de Est (am reușit noaptea să trag la xerox ultimele pagini din carte, inclusiv cele despre Stalingrad), la masa mea din Sală vine un tînăr cu bărbuță. „Sînt Carabă – zice el, întinzîndu-mi mîna a salut – vreau să vă dau o carte”. M-am încruntat nițel văzîndu-l. De cînd am devenit obiect al întregului Popor, ca un zid pe care urinează bețivii, pentru că e în drum, mă pomenesc chiar la Bibliotecă, în plin studiu, cu fel de fel de tipi ajunși pînă la mine nu pentru vreo problemă de viață și de moarte, ci pentru că au o viziune asupra evenimentelor politice curente și vor neapărat să mi-o expună. Ies din sală, și ne așezăm în hol pe două dintre puținele fotolii rămase disponibile după ce pereții au fost umpluți cu rochiile și scurteicile unei expoziții de modă.
Se prezintă.
E profesor de la Teologie, specialist în Bizanț, coordonatorul unei colecții dedicate Bizanțului (la Nemira, colecție recognoscibilă ușor după copertă, am cumpărat multe cărți scoase sub semnul ei), se numește Vasile Adrian Carabă și, așa cum am presupus eu, e din Găgești, doar aici întîlnindu-se acest nume. Cartea e de fapt un cărțoi. Poartă un titlu menit să-i facă pe TeFeLiști s-o rupă la fugă numai la gîndul c-ar exista așa ceva pentru citit – Dinamica vieții intelectuale în Bizanțul Paleologilor (1261-1453) sub influența polemicii.
Să te apuce durerea de dinți, nu alta! După ce mi-o dă (fără dedicație, s-o fi gîndit că așa o dau mai ușor la anticariat!), mă pune să semnez de primire într-un tabel. Pricep de ce așa, cînd autorul îmi spune că e o carte susținută printr-un grant al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică din România. Fiind vorba de bani de la stat, autorul trebuie să demonstreze că a oferit-o cadou cu folos, deși între noi fie vorba nu prea văd ce afacere de corupție ai putea face cu o lucrare lipsită pînă și de copertă atragătoare. Cuprinsul – plasat în primele pagini – dă seamă de o culegere de studii. Titlurile sînt menite a provoca veritabile catalepsii generației facebookiste și SMS-iste:
Scurtă cronologie a disputei dintre Plethon și Scholarios, Teologia Tomosului sinodal al Sinodului constantinopolitan din februarie 1347, Etapa schimbului epistolar al controversei valaamite propriu-zise.
După momentul predare-primire, stăm de vorbă. Cum e profesor la Teologie, nu scap prilejul de a-l întreba despre cîteva noțiuni întîlnite de mine în cercetarea dărilor de seamă ale preoților militari pe Front. Antimis, de exemplu. „Antimisul – îmi explică tînărul teolog – e o bucată de pînză specială pe care se pun Potirul și Discul în timpul Liturghiei. Fără Antimis nu se face Sfînta Liturghie”. „Dar Sfîntul Mir?” „E un lichid sfințit de Sfîntul Sinod în primele trei zile ale Săptămînii Patimilor, alcătuit din untdelemn curat de măsline, amestecat cu vin alb și multe mirodenii și aromate. Servește la sfințirea locurilor și obiectelor”. Peste cele două noțiuni am dat în documentele prin care soli ai Bisericii Autocefale Ortodoxe Ucrainene cer Patriarhiei să li se trimită antimisuri și Sfîntul Mir. Tînărul teolog mă avertizează că o astfel de cerere viza nu procurarea de materiale lipsă, ci recunoașterea de către BOR a Bisericii Autocefale Ortodoxe Ucrainene. „Aha!” fac eu, pricepînd acum de ce Patriarhia nu s-a grăbit să răspundă cererii. Din cîte știu – și chiar voiam să scriu asta în material – Mareșalul se temea de Ucraina Mare mai mult decît de Rusia bolșevică, proiectul bîntuind la un moment dat prin birourile de la Berlin. La întrebarea mea tînărul teolog îmi confirmă că Sfințirea Apei e pur și simplu Șfeștania, prin care un loc păgîn devine loc sfînt. Înaintea oricărei slujbe, preotul e obligat să sfințească locația. Vine vorba de cartea lui Rommel, despre care-i vorbesc în postură de consătean. În tinerețea sa de infanterist, în Primul Război Mondial, Rommel a cucerit satul Găgești. A consemnat asta într-o carte, Infantry Attacks, o carte care a făcut celebru și satul Găgești. Obțin de la tînăr angajamentul de a traduce din nemțește paginile respective, dat fiind c-ar fi în afara rigorii științifice publicarea unei traduceri din franceză. La plecare (între timp a venit un coleg de-al tînărului prezentat ca fiind din Jariștea), ne amuzăm amîndoi la ideea de a așeza un bust de-al lui Rommel în centrul Găgeștilor.
Asta-i mai trebuie primarului, un scandal pe tema fascistului Rommel! Am uitat să scriu că Vasile Carabă, deși specialist în Bizanț, n-a fost niciodată la Constantinopol.
Motivul?
Vrea să aibă în minte doar Bizanțul ideal, pentru totdeauna imposibil de găsit în realitate!