„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Singura opțiune în comunism: între a fi corect și a fi jigodie

În Jurnalul din închisoare al lui Ştefan Andrei, pe care-l citesc în varianta electronică a manuscrisului la Găgeşti-Deal, pentru a-i face Prefaţa, dau peste un citat transcris de autor, în închisoare, dintr-un articol iscălit de mine în Zig-Zag Magazin din 6 – 12 martie 1991. Citatul, pe care-l voi reproduce mai încolo, e publicat fără nici un comentariu. Din cîte-mi amintesc, articolele din Zig-Zag au fost strînse de mine în volumul De la o Lovitură de Stat la alta, unul dintre volumele de reunire a publicisticii mele de după decembrie 1991.

Am într-un folder varianta electronică a volumului, tipărit pe hîrtie de răposata editură Adevărul Holding. Verificarea îmi aduce o surpriză. Pe 6 martie 1991 am publicat comentariul Vom reveni pe înserat. L-am publicat nu în Zig-Zag Magazin (nici n-aveam cum, plecasem de ceva timp din fruntea revistei), ci în Expres Magazin. Culmea, comentariul e o luare de poziţie faţă de telenovelele de reabilitare zgomotoasă, primitivă, a lui Nicolae Ceauşescu de România Mare, Totuşi iubirea! exploatînd, printre altele, şi soarta nefericită a lui Ştefan Andrei.

Caut cu ajutorul lui Search, pus pe un nume din citat, Eugen Barbu, în folderul care conţine cele două cărţi de comentarii apărute la Adevărul Holding, întinse pe perioada ianuarie 1990-octombrie 1992. Nu dau neam peste vreun text care să conţină citatul la care se referă Ștefan Andrei. Îl reproduc, totuşi, aici:

„Sîmbătă, 9 Martie 1991 «Noi ne-am născut cînd ne-am născut, adică cînd comunismul era o eternitate şi nu se punea sub nici o formă problema unei alegeri între partidul comunist şi alte partide. Singura problemă care se punea era ca în interiorul partidului să fim de partea aripii sau a grupării, sau a oamenilor care erau mai luminaţi în partidul comunist, care erau mai profesionişti, mai tehnocraţi, mai personali. Numai în acest fel se putea opta. Din acest punct de vedere, eu am optat pentru aripa liberală, pentru aripa îndrăzneaţă a partidului, iar Eugen Barbu şi C.V. Tudor au optat pentru aripa conservatoare, dogmatică, cea care ţine de delaţiune, car atrăgea atenţia asupra anumitor noutăţi şi îndrăzneli din literatură. Eu nu am ce-mi reproşa. Am făcut tot ce-a fost mai îndrăzneţ în limitele acestui posibil.» Ion Cristoiu, în «Zig-Zag» nr. 50, 6-12 martie 1991.”

Da, textul îmi aparţine, recunosc teza susţinută cu înverşunare în anii post-decembrişti şi pe care o susţin şi azi.
În judecarea oamenilor din regimul comunist trebuie să ţinem cont, mai ales cînd vine vorba de regimul Ceauşescu de opţiunea care i se oferă fiecăruia. Nu între Partidul comunist şi alte partide, deoarece era un singur Partid şi domnia acestuia părea eternă, ci în interiorul Partidului, între a fi liberal, profesionist, corect şi a fi troglodit, oportunist, jigodie. Opţiunea era valabilă şi pentru activişti. Dacă privim regimul comunist la modul anticomunist otova, fără a deosebi între perioade, oameni şi grupări, nu vom înţelege nimic şi mai ales nu vom putea scrie nimic, deoarece orice studiu ar trebui să se rezume la sloganul: Jos comunismul!

Eu, de exemplu, aşa cum se distinge din citat, n-am ce să-mi reproşez pentru ceea ce am făcut în socialism. Poate cu excepţia momentului cînd am cedat presiunii lui Dumitru Popescu şi-am înclinat balanţa la SLAST în favoarea Grupării Eugen Barbu.

Cît despre citat, nu-mi pot da seama de unde l-a desprins Ştefan Andrei. Din Zig-Zag Magazin nu putea fi luat. Nu mai lucram de mult la revistă. Chiar şi numărul e aiurea, 50, în martie 1991, cînd un astfel de număr e de prin decembrie.
Să fi fost vorba de un interviu dat revistei Zig-Zag Magazin la atîta timp de la plecare?!