(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) E greu de precizat cum erau receptate în anii 1947-1953 creațiile proletcultiste cu personaje pozitive în luptă cu personajele negative. E greu de precizat, deci, dacă pentru cititorii acelui moment chiaburii stîrneau ură, iar ţăranii săraci, iubire. Sigur este însă că, parcurse astăzi, cărţi importante ale perioadei 1947-1953, Desfăşurarea, de Marin Preda, Judecata, de Aurel Mihale, Pîine albă, de Dumitru Mircea, Cumpăna, de Lucia Demetrius, Iarbă rea, de Aurel Baranga, sînt, fără voia autorilor şi fără ca factorii de control al literaturii – editori, cenzori, critică – să-şi dea seama – documente involuntare despre unele greşeli politice ale perioadei 1947-1953.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Confruntată cu schematismul eroilor model, literatura perioadei de început va apela la ceea ce critica şi publicistica vor numi: Falsa umanizare a personajelor pozitive. Semnificativ intitulat Împotriva falsei umanizări a eroilor în literatură, articolul semnat de S. Damian în Contemporanul din 8 august 1952 caracterizează astfel această practică. „Încercînd să ascundă schematismul, lipsa de conţinut sufletesc, a acestor personaje, unii scriitori introduc scene care să umanizeze personajele, să le apropie artificial de cititori.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Reducerea vieţii sufleteşti la problemele producţiei, excluderea altor dimensiuni ale vieţii interioare, ascetismul neverosimil, ţin de un anume model de om propus de perioada 1947-1953: Un om care nu trebuie să aibă preocupări în afara producţiei şi a luptei de clasă. Desigur această concepţie simplistă, dogmatică, privind socialismul nu este afirmată în nici un document de partid. Ea îşi găseşte însă întruchiparea într-o absenţă a preocupărilor pentru problemele de viaţă, personale, ale oamenilor muncii, pentru alte dimensiuni ale vieţii decît producţia.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În acelaşi timp, conceput ca un model de imitat, personajul pozitiv poartă în sine posibilitatea de a fi supus unor numeroase interdicţii, toate dependente de concepţia politică privind omul nou. Indiferent de înţelegerea raporturilor literaturii cu propaganda şi agitaţia, de sensurile conferite conceptului de tipic, personajul pozitiv, ca întrunire a unor trăsături moral-politice exemplare, urmează îndeaproape concepţia politică privind idealul de om nou.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) De idealizarea eroului pozitiv se leagă şi una dintre întrebările din epocă: Dacă el trebuie să fie perfect sau perfectibil? Conceput ca întruchipare a perfecţiunii, sub influenţa articolului redacţional al Pravdei din 7 aprilie 1952, Să lichidăm rămînerea în urmă a dramaturgiei, şi a tezelor din Raportul lui Malenkov la cel de-al XX-lea Congres al P.C.U.S., personajul pozitiv apare în critica şi publicistica noastră ca perfectibil, ba mai mult, că poate avea şi contradicţii interioare.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Deficienţele din realizarea personajului pozitiv îşi au cauza în însăşi norma prezenţei într-o creaţie literară a unui personaj pozitiv. Necesitatea personajului pozitiv nu este un simplu tic al criticii, nici măcar al celei politico-administrative, sau o preferinţă impusă de unii scriitori şi publicişti întregii literaturi, ci expresia locului şi rolului conferite personajului pozitiv în sistemul de teze şi concepte ale realismului socialist.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În perioada realismului, un singur aspect reuşeşte să egaleze în materie de promovare insistentă exigenţa personajului pozitiv: Critica realizării personajului pozitiv. 1948. În articolul Spre o dramaturgie românească a epocii construirii socialismului de Simion Alterescu, Contemporanul, 11 februarie 1949, se remarcă: „De multe ori personagiile pozitive oamenii noi sînt abia conturaţi, reprezentanţi simplist, schematic“. 1954. După şase ani de realism socialist, articolul Despre unele probleme ale eroului pozitiv, de Petre Luscalov, Contemporanul, 8 octombrie 1954, critică slaba concretizare artistică a imensei majorităţi a personajelor pozitive:

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Covîrşitoarea importanţă acordată personajului pozitiv într-un spectacol se evidenţiază şi din faptul că numeroase studii şi articole ale perioadei 1947-1953 fac din interpretarea scenică a acestui personaj o problemă fundamentală a teatrului românesc. Comentînd spectacolul „Pentru fericirea poporului“ de N. Moraru şi Aurel Baranga, Simion Alterescu crede în articolul „O piesă despre lupta din ilegalitate a poporului“, Contemporanul, 11 mai 1951, că interpretarea personajelor comuniste ridică în faţa actorilor sarcini deosebit de grele:...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În exigența unui erou pozitiv al comediei satirice se regăsește un aspect definitoriu al îndrumării literaturii în perioada realismului socialist: Prezența obligatorie a personajului pozitiv. În istoria literaturii noastre contemporane, teza potrivit fără personaj pozitiv nu există creație revoluționară e formulată întîia oară în cazul „Ana Roşculeț”, nuvelă publicată de Marin Preda în 1949, la Editura pentru Literatură și Artă a Uniunii Scriitorilor din RPR. Dat fiind că Anei Roşculeț i se neagă calitatea de personaj pozitiv, nuvela apare ca o gravă greşeală ideologică...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Premiera comediei satirice Mielul turbat de Aurel Baranga are loc la Naţionalul bucureştean în seara zilei de 24 februarie 1954. Pusă în scenă de Sică Alexandrescu, piesa se bucură de un succes de public deosebit. Luînd în considerare plăcerea criticii şi publicisticii din perioada de început a noii noastre literaturi de a descoperi în orice fapt semnificaţii ieşite din comun, următoarea remarcă din cronica dramatică semnată în Scînteia din 27 aprilie 1954 de Silvian Iosifescu, rămîne, totuşi...