„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Jurnalul gîndurilor mele

Legiunea şi dulăul

În drum spre șezătoarea TV. Duminică seara, tropa-tropa către emisiunea săptămînală. Deopotrivă grăbit, deopotrivă conştient că e un nou prilej de a pierde timpul. Chiar la momentul şezătoarei noastre la B1 TV, pe alte posturi, vreo cinci, se întîmplă şezători asemănătoare. Cu un public paralizat în organul numit spirit critic. Opiniile sunt aceleaşi ca valoare, diferite însă după pitoresc. Un personaj analfabet funcțional are mult mai mult succes decît un profesor de Drept Constituţional la un talk-show despre imunitatea parlamentară. Lucru explicabil. Profesorul e plicticos.

Continuați lectura >

Un soi de Ford al scrisului pe bandă rulantă

Dacă tot am ajuns în Piața Romană, hai să intru la Librăria cu L mare (îi spun așa, deoarece e singura din Centru și în curînd va fi singura din tot Bucureștiul). Aici sînt ca la mine acasă. E o librărie bogată, care primește ultimele apariții. În plus, pe lîngă Papetăria bine aprovizionată, Librăria are și expuneri de cărți pe departamente sau pe noutăți. Așa se explică surpriza mea de a vedea că Lucian Boia are deja un hangar de cărți de Istorie, scoase la Humanitas, un ritm de scris care-mi spune că omul e demult divorțat cu partaj de cercetarea minuțioasă de documente. Din ceea ce a învățat el la școală, Lucian Boia coase texte, la o mașină de cusut ultraperformantă.

Continuați lectura >

„Waterloo” de Serghei Bondarciuc sau Napoleon văzut de un rus

În drumul meu de rutină de la ușă pînă la locul din Sală – 85 – trec pe lîngă alți și alți cititori. În primele rînduri, dînd curs regulamentelor, stau cei care studiază publicații. Publicațiile, dacă sînt de format mare, se pun pe niște stative. Cititorul ședea pînă mai ieri în fața ziarului desfăcut și mutînd privirea de sus în jos copia sau nota ceva într-un caiet, dacă era fătucă, pe fișă dacă era cercetător. Asta era pe vremea tinereții mele de șoarece de bibliotecă. Azi, lucrurile sau schimbat. Colecțiile sînt mai departe din hîrtie. Un proiect de digitalizare, conceput împreună cu Biblioteca Municipală, a căzut după ce rechinii imobiliari l-a dat jos din funcția de director pe Florentin Rotaru.

Continuați lectura >

De ce făcea presa interbelică reclamă doar la produsele alimentare de lux?

În drum spre Piața Universității, intru la Anticariatul Brătianu de pe Bulevard. N-o duce bine anticariatul. E pustiu, iar multe cărți sînt cu preț redus pînă la 30%. Mă duc glonț spre cele de Istorie. Al doilea dulap cum intri pe dreapta. Găsesc Nicolae Baciu, Ialta și Crucificarea României. Posibil s-o am într-altă variantă, dar o cumpăr, potrivit învățăturii Să fie acolo, mi-o servi cîndva la ceva! Mai găsesc un fel de Enciclopedie a celui de-al doilea Război mondial.

Continuați lectura >

Destalinizarea a fost în România Derusificarea

Mă apucă din cînd în cînd nevoia de a face ordine în birou. După fiecare carte consumată, ar trebui s-o pun la loc, de unde am luat-o pentru a scrie despre ea sau din ea. Ar trebui să fac așa și cu cărțile abia cumpărate. Aici manevra ar fi mai grea: Biblioteca e arhiplină. Ca să mă apuc de orînduit, ar trebui să arunc de pe rafturi cărți deja așezate. Numai că nu mă lasă inima să scot cărți din bibliotecă. Pe lîngă multe altele, Operațiunea Facerea ordinii duce la descoperirea unor cărți sau documente despre care uitasem și că există, d-apoi că le-aș găsi în bibliotecă.

Continuați lectura >

Internetul sau Libertatea de a fi idiot în public

În trecere prin Piața Amzei mă opresc la alcătuirea de două mese și mai multe cutii de carton care întruchipează un soi de anticariat mobil. E greu de spus cine e vînzătorul. De ce s-a apucat de meseria asta – cumpărat și vîndut cărți? – iată o întrebare demnă de a fi ridicată, după jertfele de rigoare, Oracolului din Delphy. Oricum, ca de obicei, aflu care e vînzătorul abia după ce am ales cărțile și întreb cît costă cu totul. Am găsit printre altele o carte rusească despre Atentate care puteau schimba lumea și un satiric ungur, autor de pastile umoristice, din care cred c-am citit ceva cîndva.

Continuați lectura >

„Și treceau hipopotamii nesupărați, pe cînd plîngeau crocodilii neluați în seamă”

Ion Vinea, din a cărui publicistică de talent, mă înfrupt, e plictisitor prin concentrarea excesivă pe cronica literară. Cînd e ironic mai are farmec, dar cînd vrea să fie amabil nu depășește platul. Dintr-un text despre Paul Verlaine, Paul Verlaine și simbolismul, din Seara, 22 iulie 1914, rețin însă această mărturisire a poetului francez: „«Nu văd un nimic în instinctul meu care să mă forțeze să caut pe un pentru ce al lacrimilor mele; cînd sînt nenorocit, scriu versuri triste, și asta-i tot, fără altă regulă (...)»”

Continuați lectura >

Cum ar fi scris Donald Trump „Romeo și Julieta”

Am dat cuiva să caute documentul pentru care mă bate la cap o doamnă, victima unei pricini imobiliare. Pe scurt, e vorba despre o chestiune de istorie interbelică. Un tip, deținător al Virtuții militare, cumpără în 1933 un teren în Cotroceni pe care se chinuie să ridice un imobil. Ca mulți alții în situația sa, n-are bani pentru a înapoia creditul la Bancă, și Banca îi ia imobilul, cu teren cu tot. După Război, statul comunist închiriază două apartamente din cele trei, plus subsolul, unor cetățeni.

Continuați lectura >

Spaima mea de lansări de carte

Pauză nu prea mare în cercetarea pentru Istoria proletcultismului. M-a rugat Eugen Mihăescu să zic ceva la lansarea cărții sale, Rebel, pe cale de a se petrece la Tîrgul Gaudeamus. Din start, în convorbirea de la primirea cărții din partea autorului, pun condiții drastice de participare: trecem glonț prin tîrg, neluînd în seamă pe nimeni, vorbesc și plec, fără a întîrzia la atît de inutilele taifasuri. Pe măsură ce îmbătrînesc mi-e tot mai lehamite de socializări. Ce să-mi aducă mie un telefon, o discuție, o strîngere de mînă? Talent? Mi l-a dat Dumnezeu, dacă mi l-o fi dat. Sănătate? Asta nu-i în puterea nimănui.

Continuați lectura >

Cum a devenit românul Eugen Mihăescu o vedetă a presei americane

Cu Cornel Catană continui acasă, în sufragerie, lucrul la Istoria Literaturii Proletcultiste. Mă amărăște nițel lipsa de vioiciune a textului, dar mă uimește, în schimb, încăpățînarea mea de a lua în serios chintale de maculatură. Și cînd te gîndești că în timp ce eu înghețam la sala trei a BAR, citind și fișînd prostiile astea, la restaurantului Uniunii Scriitorilor, peste drum de Bibliotecă, unii se dădeau dizidenți, deși pe vremuri făcuseră irespirabil aerul literar cu ambițiile lor proletcultiste.

Continuați lectura >