(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Amănunte despre destinul lui Lazăr Cernescu au fost publicate în toată presa de la vremea respectivă. Un document deosebit, nu numai prin semnătură, dar şi prin conţinut, e reportajul lui Petru Dumitriu, Lazăr Cernescu, ţăran sărac din Scînteia, 25 iunie 1949, axat pe atmosfera de la proces. Vom regăsi în acest reportaj gazetăresc multe dintre elementele transpuse liric de Dan Deşliu în poemul Lazăr de la Rusca. Jurnalistul debutează prin fixarea sălii de judecată...

Punctul culminant al literaturii despre continua ascuţire a luptei de clasă rămîne însă poemul Lazăr de la Rusca, de Dan Deşliu, publicat în Scînteia din 6 august 1949 cu următorul motto: „În memoria lui Lazăr Cernescu, ţăran sărac, şi a tovarăşilor săi căzuţi în lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare, în lupta pentru socialism, pentru înflorirea patriei.“ Cum  îi stă bine unei capodopere a momentului, poemul ia calea tipăririi în mai multe ediții succesive.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Continua ascuţire a luptei de clasă pe măsura înaintării spre socialism se regăseşte în întreaga producţie literar-artistică a anilor 1947-1953. Graţie poemului, ea e abordată, sub semnul aceleiaşi scheme ca şi în proză, şi de poezie. Exemplar în acest sens se dovedeşte poemul lui A.E. Baconski, La frasinii de la răscruce, publicat în volumul Poezii, ESPLA, 1950, întins pe numai puţin de 46 de pagini de carte.

Apărută în 1949 la Editura pentru Literatură şi Artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., urmare directă a criticilor aduse volumului „Întîlnirea din Pămînturi“, nuvela lui Marin Preda, „Ana Roşculeţ“ , se remarcă  prin complexitatea personajului principal, Ana Roşculeţ, prin atenta radiografiere, în toate implicaţiile sale, a procesului complex de transformare morală şi politică a unei muncitoare.  Cu aceeaşi intensitate cu care semnalase schematismul ca o deficienţă a literaturii de actualitate, întreaga critică va saluta antischematismul nuvelei lui Marin Preda...

În acelaşi timp, „scepticismul ieftin al intelectualilor“, neîncrederea în „mlădiţele viitorului“, e o atitudine permanent suspectată politico-ideologic şi chiar demascată în intervenţiile din presa literar-artistică. Editorialul revistei Flacăra din 22 aprilie 1950, ”Învăţăturile lui Lenin sînt şi rămîn veşnic vii“, reamintesc drept principal pericol  al momentului „batjocorirea elementelor noului“: „Lenin şi Stalin ne învaţă să demascăm, de pe o poziţie principială, de partid...

Sub semnul soluţiei de îndrumare din „Să smulgem din noi înşine poziţiile de auto-apărare ale capitalismului!“, perioada 1947-1953 e dominată de orientarea întregii literaturi către reflectarea cu precădere a „mlădiţelor viitorului“. Prin intermediul unor concepte de îndrumare, precum tipic, esenţial, important, din multitudinea de fapte complexe şi contradictorii ale realităţii, literatura e obligată să abordeze şi să aducă în creaţie doar aspectele pozitive. A te duce pe teren, a avea contact cu realitatea nu e suficient. Trebuie să ştii să discerni în această realitate semnele noului:

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Creaţia literar-artistică realizată în urma deplasărilor în realitate, cerute de Partid, e dominată de un infinit entuziasm faţă de oamenii şi realităţile întîlnite în cale. Semnificative din acest punct de vedere sînt impresiile lui Ionel Teodoreanu din Flacăra, 9 mai 1948, în urma vizitei făcute într-o noapte la APACA împreună cu 70 de scriitori, conduşi de preşedintele S.S.d.R, Zaharia Stancu: „E cu putinţă ca oameni ca mine şi ca tine, cititorule, avînd aceleaşi braţe şi aceleaşi tălpi...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Avînd ca obiect istoria literaturii universale, un alt grup de teze şi concepte lansate de estetica sovietică se referă la raporturile dintre creator şi idealul său moral şi social-politic. În viziunea esteticii realismului socialist, orice mare creator poate fi raportat la un ideal pentru a cărui concretizare militează: „Prin urmare, în opera unui artist realist, idealul este elementul pentru care luptă artistul, elementul care, fiind dedus din observaţiile făcute asupra vieţii, trebuie să fie introdus şi mai adînc şi mai larg în viaţă“.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În prima parte a anului 1948, contactul scriitorilor cu noua realitate, înţeleasă ca mutaţie spectaculoasă în statutul unor clase şi categorii sociale (noua poziţie în societate a clasei muncitoare, de exemplu), cît şi ca manifestare a unor noi procese şi fenomene (şantiere naţionale, conştiinţa socială etc.) e deja o permanenţă a vieţii literar-artistice româneşti. Considerat a fi una dintre modalităţile educării revoluţionare a scriitorilor şi, prin aceasta, a făuririi unei literaturi socialiste, contactul scriitorilor cu noua realitate face subiectul unor gesturi largi, patetice.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Este, oare, într-adevăr „Mitrea Cocor“ un salt în creaţia sadoveniană? Răspunzînd afirmativ, critica perioadei 1950-1953 se referea, fără s-o mărturisească deschis, la saltul ideologic, la mutaţia survenită în viziunea de lume a marelui scriitor. Această referire exclusivă la mutaţia în ideologie nu mărturiseşte, nicidecum, o anume stînjeneală produsă de realizarea estetică a romanului. În contextul perioadei 1950-1953, după dezbaterile din jurul romanului „Negura“, de Eusebiu Camilar (ianuarie-februarie 1949)...