Un profesor de la Facultatea de Teologie din Sibiu mă roagă cu cerul și pămîntul, într-un mesaj postat pe Gîndurile mele, să-i pun la dispoziție cartea lui Ivan Bunin, Zile blestemate. Domnul profesor trudește la o lucrare despre Revoluția rusă așa cum a fost ea descrisă în memoriile și jurnalele celor care au trăit-o. Cică eforturile sale de a procura cartea au fost în zadar. Să-i dau o copie a cărții, pentru care ar veni pînă la București. Îi răspund imediat prin Jurnalul meu video că-i voi da cartea de tot. Ce nu fac eu pentru un intelectual? Pentru asta, trebuie să găsesc cartea. Pînă atunci îmi permit un sfat distinsului cercetător. Eu aș adăuga și proza dedicată Revoluției și Războiului civil. Ca de exemplu, Garda Albă și Neamul turbinilor ale lui Mihai Bulgakov, Armata de cavalerie a lui Isaac Babel, Calvarul de Alexei Tolstoi, Anul gol de Boris Pilniak. Deși nu sînt memorii propriu-zise, prozele acestea izvorăsc din experiența directă a autorilor. Toți, fără excepție, împărtășesc Teza Viforniței pentru a desemna Războiul Civil. Nu întîmplător Garda Albă are în centru Abajurul, cel care dă căminului lumină liniștită, caldă, pe cînd afară e noapte și viscol.
Literatura rusă și sovietică stă pe trei rafturi, în încăperea cu literatură universală și literatura română. Dedesubt e un raft cu cărți despre România dintre 1812-1900, România modernizării în ritm forțat, după care vin cărțile de literatura română interbelică. Fără opera lui Sadoveanu, care beneficiază de un raft întreg într-un alt dulap. Întors acasă, iau scara, o duc la rafturile cu literatura rusă și mă apuc să verific rîndurile de cărți. Dau de un Ivan Bunin, în locul rezervat rușilor de la începutul veacului XX, cînd meditația calmă e înlocuită de angoasa modernilor. Nici vorbă de Zile blestemate. În birou, unde mă întorc, nu e de găsit printre cărțile în lucru, cum le spun celor aruncate de-a valma. A doua zis reiau cercetarea. De data asta urcat pe o scară mare, pentru a ajunge la ultimul raft, cel repartizat clasicilor.
Renunț.
Și azi dimineață, străduindu-mă să mă trezesc, îmi amintesc brusc, ca într-o revelație orbitoare, c-am folosit cartea lui Bunin cînd am scris despre Nisa. Emigrant în Franța, Ivan Bunin locuiește mulți ani la Grasse, pe Coasta de Azur. Ghidurile tipărite mi-au spus că în Grasse sînt multe obiective de vizitate în legătură cu șederea lui Bunin aici între 1923-1945. Cum n-am reușit, la întoarcerea la București m-am gîndit să scriu un reportaj satiric despre cum n-am ajuns eu să văd locurile legate de Ivan Bunin. Ca și cele legate de Nietzche, de altfel. Pe un raft am acasă mai multe cărți cu Note de călătorie. După trezire, merg la raft, unde văd zilnic înscrisul Nisa și desfac cutia. Sînt ghiduri despre Nisa și Coasta de Azur. Nimic despre Bunin. Îmi amintesc că am la biroul din oraș o cutie asemănătoare cu înscrisul Nisa în lucru. De cum intru în birou, merg glonț la cutie. Sînt doar caietul (neterminat) cu note despre Nisa ultima vizită și un ghid. Am inspirația să caut pe multele măsuțe, înghesuite una într-alta, susținînd cărți cu cartonul spre mine.
Dau aici peste Zile blestemate, cartea lui Bunin.
Seara, încep Jurnalul cu anunțul găsirii lui Bunin. Dar și cu lectura unui fragment prin care marele scriitor se dovedește mărunt de prea multă ură. Pe 14 februarie 1918, la Moscova, el notează:
„La Nikitskie Vorota un birjar a ciocnit un automobil îndoindu-i aripa. Birjarul, un uriaș cu barba roșcată, s-a pierdut cu totul:
– Iertați-mă, în numele lui Dumnezeu, mă închin la picioarele domniei tale!Șoferul, cu fașa ciupită de vărsat, pămîntiu, sever, dar milostiv:
– De ce la picioare. Tu ești de asemenea un om muncitor ca și mine. Numai că altă dată să fii mai atent și să nu mai dai în mine!Se simt deja șefi, și nu în zadar. Sînt noii domni.”
Descrierea e de un mare scriitor. Un mare scriitor rus, firește. Comentariul e de gazetar mediocru, tentat de pamflete ieftine. Dacă nu l-ar fi lovit ura față de bolșevici, Bunin ar fi trebuit să aprecieze noile vremuri, în care șoferul unui automobil lovit de o birjă îi vorbește birjarului prăpădit de frică despre egalitatea între oameni.
Despre Zile blestemate am mai scris. Acum, la relectură, descopăr un adevăr. Dincolo de cel care urăște, dincolo de publicistul tendențios, stă scriitorul, marele scriitor rus.
Dacă dai deoparte comentariile tendențioase rămîi față-n față cu scriitorul, cu marele scriitor rus, care e mare scriitor fără să vrea. Iată cîteva exemple de descrieri geniale:
„Acum (ora unsprezece noaptea) am deschis fereastra, am privit spre stradă, luna era jos, dincolo de case, nicăieri nici un suflet și e atît de liniște, încît se aude, cum undeva pe caldarîm un cîine roade un os – și de unde ar fi putut el lua acest os? Iată unde am ajuns – te miri chiar și de un os!”
*
„Alături de ele un țăran, ascultă tîmp, privește tîmp, straniu, cadaveric, zîmbește stupid. Pe fața lui brună atîrnă zdrențe murdare de franjuri albe.
Între toți ceilalți, care ședeau sau erau în picioare, stătea, cu un cap mai sus deasupra tuturor, un uriaș militar într-o splendidă manta gri, strîns încinsă cu o curea de bună calitate, cu o căciulă militară cenușie rotundă, așa cum purta Alexandru al Treilea. Cu totul impunător, de rasă, cu o strălucitoare barbă brună stufoasă, ține în mîna înmănușată Evanghelia. Străin cu totul tuturor, ultimul mohican.
Pe drumul de întoarcere ești orbit de lumina străzii aflată direct în bătaia soarelui. Dintr-o dată toți se opresc și privesc: scena vechii Moscove, tabloul lui Surikov: mulțimea de țărani și țărănci cu scurte îmblănite au înconjurat un țăran în cojoc scurt de culoarea pîinii de secară și cu căciulă roșie din piele de vițel care, grăbit, deshamă calul căzut ce se zbătea pe caldarîm; sania, îndesat încărcată cu paie, ale cărei hulube în timpul căderii au fost diform sucite și împinse pe trotuar. Țăranul urla cît îl țineau rărunchii: «Oameni buni, ajutați-mă!» Daʼ nimeni nu se mișca.”
Deși nu cred că și-a propus asta, Ivan Bunin lasă posterității mărturia unui mare scriitor despre anii tulburi ai Revoluției și Războiului Civil.
Și el care a scris Jurnalul ca să ne convingă ce propagandist albgardist era!
Ce e un mare scriitor?
Unul care e mare scriitor chiar și cînd nu vrea să fie asta!