Sîmbătă, 30 martie 1996, Evenimentul zilei a scris în pagina 3, dedicată Evenimentelor: „În această seară, milioane de telespectatori din întreaga țară vor spune: Adio, Silvio Conti!”
Primele rînduri sunau astfel:
„Început cu aproape 6 ani în urmă, serialul «Caracatița» ia sfîrșit în această seară prin derularea ultimului episod din seria a șaptea.”
Semnat zilnic, editorialul meu din Evz a surprins prin abordarea și a unor subiecte considerate în afara Politicii. Dat fiind uriașul succes al serialului Caracatița în România era de așteptat să mă ocup și de semnificațiile social-politice ale acestei producții de răsunet care denunța Corupția în varianta mafiotă.
După încheierea serialului, sub titlul Un serial despre România de azi: Caracatița, am publicat în Evenimentul zilei trei comentarii la rînd despre serial: 1 aprilie 1996, 2 aprilie 1996, 3 aprilie 1996. Le republic aici, tot în trei ediții.
O radicală schimbare de perspectivă
Sîmbătă seara a fost difuzat pe TVR ultimul episod din partea a şaptea a serialului Caracatița. Penultima parte, cea de a şasea, a fost difuzată în martie 1993. La vremea respectivă, ea s-a bucurat în România de un interes enorm. Interesul pe care-l provoacă, în chip necesar, un film polițist foarte bun, avînd, dincolo de tensiunea specifică unei asemenea producții, şi avantajul de a înfăţişa o realitate faimoasă a lumii de azi: Mafia siciliană. N-am nici o îndoială că și partea a șaptea, încheiată sîmbătă, a stîrnit o enormă ațîțare în rîndurile milioanelor de telespectatori români. Cu o singură precizare, absolut necesară. Spre deosebire de partea a şasea, de părțile anterioare, cea de-a şaptea îşi explică interesul nu numai prin factura polițistă a peliculei. Cu trei ani în urmă, Caracatița mai rămînea încă o producție despre realitățile Italiei. Acum, în 1996, ea poate fi considerată un film despre realitățile româneşti. Cînd spun asta nu mă refer la faptul că, în efortul unei adaptări la mersul vremurilor, ultima parte a serialului e consacrată, printre altele, şi infiltrării în Estul postcomunist a Mafiei siciliene. Mă refer la constatarea că evoluția societății noastre din ultimii ani face, în chip straniu, ca numeroase întîmplări, din seria a şaptea a Caracatiţei să pară telespectatorului nostru de o uluitoare actualitate în plan românesc, deşi ele se petrec în Sicilia. Că n-avem o literatură, un teatru, o cinematografie în stare să abordeze cu îndrăzneală halucinanta realitate care e tranziția de la socialism la capitalism rămîne un adevăr ce nu poate fi contestat. Pînă la apariţia unor romane, a unor piese de teatru, a unor filme care să ia în dezbatere încîlceala social-politică şi morală postdecembristă, trebuie să ne mulțumim însă cu producţiile venite de peste hotare, producții care, deşi se petrec în alte țări, pot fi considerate, prin similitudinile de situații, personaje şi probleme, ca abordînd şi viaţa României de azi. Din acest punct de vedere se manifestă în spațiul autohton actual un fenomen despre care am mai scris. Excepție făcînd creațiile importante din Est, toate producțiile literar-artistice puse la dispoziția românilor în anii comunismului le înfăţişau o lume total străină. Dincolo de povestea propriu-zisă, Dallasul, vizionat înainte de decembrie 1989, nu ne spunea mare lucru. E drept, românii urmăreau cu sufletul la gură aventurile clanului Ewing, îşi împărţiseră pe diferite personaje simpatiile şi antipatiile. Realitatea social-politică şi economică din serial aparținea însă unei alte lumi, o lume mai depărtată de noi decît cea de pe Marte. În Dallas se vorbea de capital majoritar, de acţiuni, de influenţarea unor congresmeni, de înghițirea micilor firme de către marile companii. Astfel de lucruri ne lăsau totalmente indiferenți. Îl vedeam pe J.R. bătîndu-se să deţină majoritatea acțiunilor la o nouă firmă. Ne pasiona zbaterea lui doar pentru că aparţinea unuia din personajele principale. Nu înţelegeam însă de ce îşi face o chestiune de viaţă şi de moarte din a deține cel puțin 51 la sută din acțiunile unei companii. Și noi, românii de sub Ceauşescu, ne zbăteam din răsputeri. Nu pentru a avea cel puțin 51 la sută din acţiunile magazinului Unirea, ci pentru a prinde un loc mai în față la coada la pui care se făcea, dis-de-dimineaţă, în fața magazinului. Anii de după decembrie 1989 au adus cu sine primele elemente ale economiei de piață. Capital majoritar, faliment, privatizare, fuziune de societăţi comerciale, lichidități nu mai sînt, ca altădată, total străine românilor. Ele au devenit acum elemente ale vieții cotidiene. De aceea, serialul Dallas s-a bucurat, după decembrie 1989 de o altă receptare. L-am văzut cu ochii unor oameni ce-ar putea avea, în orice clipă, preocupările economice şi financiare ale celor din Ewing. Iată de ce trebuie să urmărim romanele şi serialele venite din Occident ca şi cum s-ar petrece nu acolo, ci la noi, în România. Iată de ce trebuie să căutăm a descifra în Caracatița nu realitatea din Sicilia, ci realitatea României de azi.