Restaurantul e de găsit într-un cartier liniştit al Bucureştilor. Una dintre acele oaze de verdeaţă şi mică-burghezie dintr-un oraş de blocuri şi de proletari. Grădiniţe cu viţă de vie, zarzavat şi pomi fructiferi servesc drept prefeţe la căsuţele cu un singur cat sau doar cu parter, din cărămidă roşie şi cu burlane pentru ca apa să se dea de-a dura în jos, fără să-şi spargă capul. Ca multe localuri din Bucureşti, proprietarul restaurantului n-a făcut altceva decât să-şi amenajeze casa pentru a o transforma în loc propice mâncatului şi băutului.
A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopţii, parcă s-a mai potolit puţin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul... să respirăm. Stau în faţa unui local de noapte, o mică berărie, şi fiindcă am poftă de vorbă, aştept, nu cumva o pica vreun alt bucureştean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtăşită e pe jumătate uşurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Aşteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal îşi face cu măturoiul lui enorm datoria...
În materie de muzee, Parisul e asemenea Planetei în materie de ţări. În cuprinsul Planetei sînt ţări foarte mari, țări mari, țări mici şi mijlocii, ţări pe care turiştii se bat să le viziteze şi ţări la care orice străin se gîndeşte – cu groază – că serviciul l-ar putea obliga să ajungă pe teritoriul lor, ţări despre care pînă şi oamenii străzii au auzit şi ţări despre care n-au auzit nici profesorii de Geografie. Pe Planetă, se află SUA, China, Marea Britanie, Federaţia Rusă, India, dar şi Burundi, Muntenegru, Tuvalu, Nauru.
Clădirea repartizată lui Cuza pe timpul călătoriei la Sultan, în 1859, apare în toate cărţile de istorie ca argument pentru atenţia acordată de Sublima Poartă vizitei celui pe care trebuia să-l investească în calitate de Putere Suverană. Indiscutabil m-am dus din nou la BAR, pentru a căuta lucrările ajutătoare! Căutînd în sertarul cu litera C, ultimul, deoarece e vorba de Cuza şi nu de Caragea, mă trece gîndul că e pe cale să se întîmple o nenorocire previzibilă.
Pe la jumătatea lui ianuarie a venit la mine domnul Cornel Nistorescu, pe care îl ajutasem de-a lungul anilor în carieră, şi mi-a zis: „Ioane, vreau să fac o revistă săptămînală!“ Ştiind că eu mă pricep să fac reviste, a apelat la mine ca să-l ajut. Ţin minte că era duminica după-amiaza. Eu am început să-i spun titluri de rubrici, iar el să bată la maşină. Pe vremea aceea publicam tablete în „Observator“ şi în „Magazin“. În Piaţa Universităţii era un fel de agora...
Într‑o dimineaţă, cam la vreo două săptămâni după ce‑mi redobândisem libertatea, Reldresal, primul secretar pentru afaceri private (aşa‑l numeau ei), veni la mine, însoţit numai de un servitor. El porunci vizitiului să aştepte la o oarecare depărtare şi mă rugă să‑i acord o audienţă de o oră, lucru la care am consimţit bucuros, atât din pricina rangului său şi a meritelor sale personale, cât şi a nenumăratelor servicii pe care mi le făcuse în legătură cu intervenţiile mele la curte.
De vreo săptămînă, televiziunile de ştiri toacă de dimineaţa pînă seara senzaţionalul eveniment al sezonului: Gripa aviară. O găină suspectă de a avea gripă aviară s-a ivit în Firtăuţii din Deal, din Oltenia. Comandouri ale tuturor televiziunilor, inclusiv ale celor de teleshoping, s-au deplasat de urgenţă în satul cu pricina, pentru a înfăţişa naţiunii, în transmisie directă, găina asupra căreia se abătuse nenorocirea. Grămădiţi în faţa aparatelor, telespectatorii din întreaga ţară, unii aflaţi la serviciu, alţii, la domiciliu sau prin berării, au putut vedea o găină căreia i s-a pus pe loc un diagnostic fără posibilitatea de contrazicere: Ca o curcă beată.
TripAdvisor e un site mondial de călătorii, cu 350 de milioane de unici lunar, operând în 47 de ţări. Farmecul site-ului îl dau opiniile călătorilor despre locurile vizitate. Cînd merg peste hotare, mă grăbesc să parcurg opiniile de pe TripAdvisor despre locurile la care am ajuns sau voi ajunge. O fac nu doar pentru că observaţiile celor dinaintea mea sînt de o valoare practică deosebită, aparținând de regulă unor turiști care n-au bani de taxi, dar şi pentru că părerile de pe TripAdvisor reunesc într-o manieră caragialeană unică tembelismul sincer cu fudulia de autor.
1) Am ajuns cu serialul 24 la jumătatea sezonului trei. Atent îndeosebi la vicleniile scenariștilor, observ cu invidie talentul de a întreține suspansul. Dacă eu, spectator al unui serial demult încheiat, știut pe de rost aproape, pierd ore întregi pentru a afla, la finele unui episod, ce s-a întîmplat, prin accesarea episodului următor, ce să spun de telespectatorul care a urmărit 24 în direct? Fiecare episod se încheie cu o lovitură de teatru, una dintre cele mai frecventate fiind ținerea pistolului la tîmpla cuiva...
Înţeleg că eraţi chemat să participaţi la vizionările pieselor de teatru şi filmelor, pentru că aveau nevoie de dumneavoastră, ca de un om capabil să facă anumite conexiuni să salveze ceea ce se putea salva dintr-o piesă de teatru sau un film. De-a lungul timpului, v-aţi schimbat... Vă reamintesc că, în perioada în care eraţi asistent universitar, refuzaţi să daţi citate din Ceauşescu. Eu l-am avut ca idol pe Camil Petrescu, dar, după o anumită vîrstă, nu l-am mai suportat. Cînd eram tînăr, radicalismul personajelor sale mă fascina.