A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopţii, parcă s-a mai potolit puţin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul… să respirăm. Stau în faţa unui local de noapte, o mică berărie, şi fiindcă am poftă de vorbă, aştept, nu cumva o pica vreun alt bucureştean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtăşită e pe jumătate uşurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Aşteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal îşi face cu măturoiul lui enorm datoria, stricând odihna prafului şi făcând să se-mbrobodească în ceaţă din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceaţa aceea, mi se arată legănându-se o umbră… se apropie… Să fie un amic?… Da, e un amic; n-am aşteptat degeaba — e amicul meu Nae; şi lui i pare bine că m-a-ntâlnit.
— Teribilă căldură a fost astăzi! zice Nae, ştergându-se de sudoare.
— Teribilă! răspunz eu.
— Dar acuma tot poţi pentru ca să zici că respiri.
— Se-nţelege… De unde vii?
— Am fost pe la berării cu nişte prietini.
— Ce mai nou?
— Prost, monşer… Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă… S-a isprăvit… E ceva care poţi pentru ca…
— Lasă, Nae, că se mai şi exagerează…
— Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înţeleg şi eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!…
Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere până-n fund, apoi, după ce oftează adânc:
— Eu pot pentru ca să-ţi spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău! dar ştii?… foarte rău!! foarte rău!!! pentru ca să ajungem să vedem ţara mea, care era peste putinţă ca să prevază cineva o situaţiune foarte tristă, fiindcă le-am spus şi dumnealor…
— Cari dumnealor?
— Dumnealor cu cari am fost; zic: pot pentru ca să spui că nu se poate ceva mai trist, ca să vie un moment orişicât ai zice, când vezi că bate falimentul la uşe şi nu mai e nici un patriotism…
Nae face o figură foarte mâhnită; e aşa de obidit, încât ai crede că vrea să plângă.
— Bine, Nae — zic eu — nu trebuie să fie omul aşa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte… este o recoltă admirabilă.
Nae, schimbând figura şi zâmbind cu compătimire de ignoranţa mea:
— Ce recoltă, nene, ce recoltă? Dumneata n-ai văzut rapiţa?
— N-am văzut-o, că n-am fost pe-afară.
— Apoi vezi!… Rapiţa, moft!
— Ei! moft.
— Fireşte că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, şi dumnealor, mă-nţelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapiţa, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon… Ai văzut acuma? unde sunt o sută cinzeci de milioane, care se lăuda?
— Bine, da’ numai rapiţa e?… da’ grâul?… da’ porumbul?… da’ alelalte?
Nae, iritat, maimuţindu-mi tonul:
— Da’ cuponul de iulie? Da’ cuponul de septemvrie? da’ cuponul de noiemvrie? da’ alelalte?
— O să le plătim.
Nae, încărcând tonul:
— O să le plătiţi! Cu ce o să le plătiţi? Nu te mai lipeşti de Disconto…
— Ce-i aia?
— Aia-i aia, care ştii dumneata de câte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebuneşti, care pot pentru ca să zic că nici o ţară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie şi să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale! care atunci însemnează ca nu mai eşti independentă nici la tine acasă, după ce ţi-ai vărsat sângele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificaţii şi să poţi zice la un moment dat: până aci! nu permit!
— În sfârşit, guvernul o să…
Nae mă-ntrerupe:
— Las’ că şi guvernul… Dumnezeu îl ştie şi pe el, care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă, şi numa intrigi şi la conservatori şi la liberali, în loc să facă un guvern de coaliţie, cu toţi bărbaţii de stat, care să le zică regele, mă-nţelegi, serios: vă ordon pentru ca să limpeziţi situaţiunea, fincă aşa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo şi dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte ţări, nici pe vremea fanarioţilor, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independenţă, în detrimentul prestigiului, care trebuie toţi să lupte, dacă e vorba să aibă pretenţii de oameni politici… Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor…
— Ba văz!
— Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi?
— Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea.
— Economii? Hm! Zice că face economii… mofturi! şi cu bugetul încărcat cu treizeci şi şase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce pofteşti că nu poate pentru ca să fie o realitate…
— Dacă e vorba de economii — zic eu — pentru ce nu desfiinţăm armata, care?…— Ce vorbeşti, domnule? se poate să spui astfel de absurdităţi?… tocmai acuma să desfiinţăm armata?
— De ce nu?
— Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poţi pentru ca să ştii de azi pe mâine cum poate pentru ca să devie o complicaţiune… Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, şi toată Europa nu poate pentru ca să se-nţeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi aşa, îmi pare rău!
S-a răcorit binişor… Ceaţa s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, aşezându-se iar la pământ. E târziu… Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim şi ne sculăm.
— Unde mergem? întreabă Nae.
— Eu — zic — mă duc spre casă.
— Ai la o simigerie, trebuie să scoaţă covrigi calzi.
— E târziu, Nae…
— Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae… Mai umblu prin oraş… pân-o face.
— Cine să facă?
— Nevastă-mea.
— Ce?
— O apucase aseară durerile.
— !…
— Nu pot, monşer, pentru ca să stau când face… Mă plimb aşa de colo până colo; mai beau o bere, un macmahon, un şvart, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea; şi când mă-ntorc… gata.
— Face greu?
— Ştii, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ăl din urmă, Costică, a fost mai greu: i l-a scos cu fiarele…
— !!…
— Acu a venit doctorul, da’ a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuinţă de cleşte…
— !!…
În momentul când deschiz ochii cât pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaşte desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luându-se după trăsură:
— Madam Ionescu!… Coană moaşă! Madam Ionescu!
Dama întoarce capul, recunoaşte şi ea pe Nae şi opreşte trăsura.
— A făcut? întreabă Nae.
— Da, răspunde moaşa.
— Uşor? întreb eu.
— Foarte uşor.
— Uf! adaog. Ce?
— Băiat.
Şi trăsura moaşei porneşte.
— Bravo, Nae! să-ţi trăiască!
— Mersi, asemenea… Ei, acu nu mai am grijă… Ai la simigerie…
Şi mă ia la braţ.
— Ştii ce-ar trebui la noi? zice Nae.
— Ce?
— O tiranie ca în Rusia… Nu mai merge, mă-nţelegi, constituţia, care aceea ce vezi că se petrece, nu poţi pentru ca…
Zic:
— Nae! scuză-mă: e aşa de târziu, care nu pot pentru ca să mai merg…
— Îmi pare rău…
— Mi-e aşa de somn, care trebuie negreşit pentru ca să mă culc. La revedere.
M-am suit într-o birjă şi l-am lăsat pe fericitul tată pentru ca să meargă singur la simigerie.