Jonathan Swift, „Călătoria în Lilliput”, din „Călătoriile lui Gulliver”

Într‑o dimineaţă, cam la vreo două săptămâni după ce‑mi redobândisem libertatea, Reldresal, primul secretar pentru afa­ceri private (aşa‑l numeau ei), veni la mine, însoţit numai de un servitor. El porunci vizitiului să aştepte la o oarecare de­părtare şi mă rugă să‑i acord o audienţă de o oră, lucru la care am consimţit bucuros, atât din pricina rangului său şi a meritelor sale personale, cât şi a nenumăratelor servicii pe care mi le făcuse în legătură cu intervenţiile mele la curte.

I‑am spus că sunt gata să mă culc pe pământ, ca să poată fi mai aproape de urechea mea; dar el preferă să‑l ţin în mână în timpul convorbirii. Începu prin a mă felicita pentru faptul că‑mi redobândisem libertatea, arătându‑mi totodată că avea şi el partea lui de merit în asta; totuşi, se grăbi să adauge că dacă n‑ar fi fost actuala stare de lucruri de la curte, poate că nu aş fi căpătat‑o atât de curând. „Pentru că — spunea el — oricât de înfloritoare ar putea să pară în ochii străinilor sta­rea în care ne aflăm, suntem ameninţaţi de două urgii: pe de o parte o cumplită dezbinare lăuntrică, pe de altă parte pri­mejdia de a fi cotropiţi de un duşman extraordinar de puter­nic. Cu privire la dezbinare, trebuie să ştii că de mai bine de şaptezeci de luni în ţara aceasta se războiesc două partide: Tramecksan şi Slamecksan, denumite astfel după tocurile înalte sau joase ale pantofilor lor, ceea ce de altfel îi şi deo­sebeşte. Se pretinde că tocurile înalte se potrivesc mai bine cu vechea noastră constituţie; totuşi, oricum ar sta lucrurile, Majestatea Sa e hotărât să se folosească în conducerea tre­burilor obşteşti şi în toate slujbele ce depind de coroană nu­mai de tocurile joase, după cum, fără îndoială, ţi‑ai putut da seama, precum şi de faptul că tocurile Majestăţii Sale sunt mai joase cu cel puţin un drurr decât ale oricărui curtean (drurr e o unitate de măsură ce reprezintă cam a patruspre­zecea parte dintr‑o incie). Duşmănia dintre aceste două par­tide merge până acolo, încât nu mănâncă, nu beau şi nu vor­besc unii cu alţii. După socotelile noastre, Tramecksan sau tocurile înalte ne întrec la număr, dar puterea este cu totul de partea noastră. Ne temem că Alteţa Sa moştenitorul tro­nului,  are o oarecare înclinaţie spre tocurile înalte; cel puţin pentru noi e limpede faptul că unul din tocurile lui e mai înalt decât celălalt, ceea ce îl face să şchioapete puţin când merge. Ei bine, în mijlocul acestor frământări interne, suntem ame­ninţaţi să fim cotropiţi de cei din insula Blefuscu, a doua mare împărăţie a universului, aproape tot atât de puternică şi de mare ca aceea a Majestăţii Sale.

În legătură cu ceea ce te‑am auzit afirmând, cum că pe lume ar mai fi şi alte împărăţii şi state locuite de fiinţe ome­neşti tot atât de mari ca dumneata, filozofii noştri se îndoiesc foarte şi presupun mai curând că ai picat din lună sau dintr‑o stea; pentru că e sigur că o sută de muritori de mărimea dunaitale ar nimici în scurtă vreme toate fructele şi vitele de pe moşiile Majestăţii Sale; şi‑apoi de şase mii de luni cronicile noastre nu pomenesc alte ţinuturi în afară de cele două mari împărăţii, Lilliput şi Blefuscu.

Care două mari împărăţii sunt de treizeci şi şase de luni încăierate — după cum voiam să‑ţi spun — într‑un război înverşunat. Iată care‑i pricina: e lucru ştiut că odinioară, ouăle erau sparte la capătul mai turtit îna­inte de a fi mâncate; dar pe când era copil, bunicul Majestă­ţii Sale, voind să mănânce un ou şi spărgându‑l după vechiul obicei, s‑a tăiat la deget; drept urmare, împăratul, tatăl său, a dat un edict prin care poruncea tuturor supuşilor săi, sub ameninţarea cu pedepse cumplite în caz de nesupunere, să spargă ouăle la capătul mai ascuţit.

 Într‑atâta s‑a înverşunat poporul împotriva acestei legi, încât, după cum ne spun isto­ricii, au izbucnit nu mai puţin de şase răscoale din această pricină; cu care prilej, un împărat şi‑a pierdut viaţa, iar altul coroana. Aceste tulburări lăuntrice au fost veşnic aţâţate de monarhii din Blefuscu, iar când erau înăbuşite, surghiuniţii căutau întotdeauna adăpost în împărăţia aceea. S‑a făcut so­coteala că, în total, unsprezece mii de oameni au preferat să moară decât să se supună şi să spargă ouăle la capătul as­cuţit. Multe sute de tomuri groase au fost publicate în legă­tură cu această controversă, dar cărţile Capetelor‑turtite au fost de mult interzise şi, prin lege, ei nu mai pot deţine nici o slujbă. În cursul acestor tulburări, împăraţii din Blefuscu ne‑au făcut adesea imputări pe care ni le‑au transmis prin am­basadorii lor, învinuindu‑ne de a fi provocat o schismă în re­ligie prin nesocotirea doctrinei fundamentale a marelui nos­tru profet Lustrog, înscrisă în cel de al cincizeci şi patrulea capitol al Blundecralului, care este Alcoranul lor. Se crede, totuşi, că nu e vorba decât de o răstălmăcire a textului, cu­vintele sunând astfel: „Toţi drept‑credincioşii să spargă ouăle la capătul potrivit”; dar care anume este capătul potrivit, s‑ar părea, după umila mea părere, că trebuie să hotărască fiecare după conştiinţa lui sau dacă nu, judecătorul suprem.

Aflaţi în surghiun, Capetele‑turtite au găsit atâta solitudine la curtea din Blefuscu şi atâta ajutor şi încurajare de la partidul lor de aici de‑acasă, încât de treizeci şi şase de luni un război sângeros se poartă între cele două împărăţii, cu sorţi schimbători de izbândă; până acum noi am pierdut patru­zeci de vase mari şi un număr mult mai mare de vase mici, o dată cu treizeci de mii dintre cei mai buni marinari şi soldaţi ai noştri; se pare însă că pierderile suferite de duşman sunt: ceva mai mari decât ale noastre. Totuşi, ei au echipat acum o flotă puternică şi se pregătesc să ne atace. Majestatea Sa îm­păratul, având multă încredere în vitejia şi puterea dumitale, m‑a însărcinat să‑ţi zugrăvesc această stare de lucruri.”

L‑am rugat pe secretar să‑i transmită împăratului oma­giile mele şi să‑l încunoştinţeze că după părerea mea, nu se cade ca eu, un străin, să mă amestec în lupta dintre partide; dar că sunt gata, cu riscul vieţii, să‑i apăr persoana şi statul împotriva oricărui cotropitor.