De pe vremuri Din autocritica Clubului Petrolul, reprodusă în Scînteia: „Sistemul de joc defensiv pe care-l utilizează echipa nu corespunde concepției noi, muncitorești, în fotbal.“ Fraudă electorală Biroul Electoral Central a primit o plîngere conform căreia la supermarketul din Corabiștea s-au pus în vînzare televizoare contrafăcute. Circuitele sînt astfel asamblate încît jurnalele de știri înclină tendențios în favoarea partidului de guvernămînt. Petiția, dinadins pătată cu cerneală, pentru a fi credibilă, e însoțită de o schemă a circuitelor falsificate.
Din cînd în cînd, încercați de o vitejie care-i apucă dintr-o dată și fără motiv, cei doi căței (unul viitor cîine lup) încep să latre la motanul din mijlocul ogrăzii. Acesta stă ghemuit, în postura unuia care și-a terminat treburile și acum se relaxează. Cine știe ce-i trece prin cap. Uneori, cei doi, tot din motive care-mi scapă, se apropie de motan. Acesta nu le dă nici o atenție. Nici măcar nu ridică privirile spre ei. Prestație de persoană matură, serioasă, care nu ia în seamă tembelismul unor năpîrstoci. La un moment dat, motanul se ridică, se arcuiește de parcă s-ar întinde a căscat, și se mută mai încolo.
O apariţie interesantă în materie de ghiduri ale New Yorkului e broşura New York City, din colecţia Insight Pocket Guides. Publiser-ul seriei deschide cartea cu tradiționala scrisoare către cititor, aici prezentat ca Dear Visitor! Epistola se vrea o cîntare nu a New Yorkului ( din cîte-mi dau seama americanii cred că nu e nevoie de așa ceva), ci a autorului, John Gattuso: „John Gattuso, corespondentul Insight la New York, îmbrățișează atât oamenii, cât și locul, ducând cititorii către toate obiectivele de succes, dar celebrând personalitatea unică a orașului pe drum.
Pentru că am terminat The Last Kingdom și pentru că sînt interesat de vikingi, m-am gîndit să reiau serialul Vikingii, de data asta cu avantajul de a ști cît de cît ce se întîmplă din punct de vedere istoric. Nu mai țineam minte pe vremea cărui Rege de Wessex are loc atacarea Angliei de către vikingi. Și am descoperit că pe vremea lui Ecgberht, regele Wessexului, cel preocupat de moștenirea romană. Următorul la tron e Æthelwulf, fiul său. Alfred cel Mare e cel de-al cincilea fiu al lui Æthelwulf. Prin urmare, acțiunea din The Last Kingdom se petrece la cîteva decenii de la acțiunea din Vikingii.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 173, anul II, miercuri, 20 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Recenta Plenară a Comitetului Național al Partidului Socialist al Muncii a fost prost primită de presă. Unele publicaţii au trecut-o sub tăcere. Altele au preferat o privire batjocoritoare. Titlurile au făcut apropieri ironice între plenara PSM şi reuniunile la vîrf ale PCR. Această primire din partea presei mi se pare nedreaptă. Partidul Socialist al Muncii nu e singura formaţiune politică al cărei program aminteşte de cel al PCR fără Ceauşescu.
Grăsuța și-a potolit foamea. Nu se mai repede la oală. Din când în când se duce totuși la locul faptei, înșfacă un os, îl înfulecă și iar se depărtează. Mulțumită, s-a așezat cu botul pe labe. Deodată, îi vine chef să latre pe cineva. Pune ochii pe un ins cu fes și flanel, care se îndreaptă spre Marele Bulevard fluierînd vesel și ținând în mînă o pungă de plastic găurită. Grăsuța îl hămăie nițel. După care se întoarce la locul ei cu satisfacția datoriei împlinite. Datoria de a-i lătra pe cei considerați de ea că sînt de condiție proastă!
De cum aude clănţănitul sec al porţii, dulăul Instituţiei vine în fugă pînă la mine împungîndu-mă cu botul, ca un viţel care latră. Drept răsplată îl mîngîi pe capul ca o bilă, deşi – sînt sigur – mult mai mulţumit ar fi dacă i-aş da ceva de mîncare. În astfel de împrejurări, de fiecare dată îi spun portarului cît e de frumos şi de fiecare dată portarul mă roagă să-l ajut să-l fure. Vrea să-l punem în portbagajul maşinii sale şi să-l duc în Argeş, într-un sat unde are căsuţa bătrînească. Şi de fiecare dată îi răspund că nu-mi dau seama cum îl pot ademeni.
Am ajuns la Paris. Altădată, la încheierea propoziției aș fi plasat semnul exclamării. Semnul că e un eveniment în viața mea, unul pe care l-am dorit. De ce nu l-am pus acum? Pentru că nu mai e demult pentru mine un moment de destin călătoria la Paris. Am fost de multe ori pînă acum în Orașul Luminilor (folosesc metafora asta lustruită de atîta pus pe hîrtie ca să nu repet prea repede cuvîntul Paris), am văzut și am vizitat cam tot ce era de văzut și vizitat, am citit și răscitit mult și multe despre Paris. Mare lucru în materie de noutăți nu-mi mai poate aduce o călătorie la Paris.
Recitind proza lui Caragiale observ că personajele sînt la curent cu ultimele „informațiuni”, cum li se zic în bodegi știrilor. Atît în discursuri de cîrciună, cît și în intervenții la judecătorie, la ghișeu, personajele fac trimitere la întîmplări din politica internă, dar și la cele din politica externă. Personajele, gata să piardă timpul cu flecăreli de bodegă sau de cafenea, sînt funcționari. Am mai observat în scris, cred, că lumea lui Caragiale e una a funcționărimii sau a profesiilor zis liberale. S-a susținut, mai ales în proletcultism, că marele scriitor a neglijat lumea rurală, dar mai ales lumea proletară. Din cîte am băgat eu de seamă, Caragiale trece cu vederea și lumea capitalismului românesc.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 171, anul II, joi, 18 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Într-un interviu acordat unui săptămînal bucureștean, dl general Ioan Dănescu, ministru de Interne, susține că fenomenul corupţiei nu poate fi eradicat (mai jos – stopat; şi mai jos - reducere) doar prin acţiunea exclusivă a poliției. Teza pare a fi una fundamentală pentru gîndirea dlui ministru. Într-o discuție avută pe la sfîrşitul anului trecut, domnia sa mi-a justificat-o printr-o raportare la realitatea românească de azi. Fenomenul corupției e posibil şi pentru că alte instituții ale statului de drept decît poliția nu-şi fac un stindard din lupta împotriva lui. Intransigenţa poliției nu ajunge.