Rețeaua de ștampile clandestine

De pe vremuri

Din autocritica Clubului Petrolul, reprodusă în Scînteia:
„Sistemul de joc defensiv pe care-l utilizează echipa nu corespunde concepției noi, muncitorești, în fotbal.“

Fraudă electorală

Biroul Electoral Central a primit o plîngere conform căreia la supermarketul din Corabiștea s-au pus în vînzare televizoare contrafăcute.

Circuitele sînt astfel asamblate încît jurnalele de știri înclină tendențios în favoarea partidului de guvernămînt.

Petiția, dinadins pătată cu cerneală, pentru a fi credibilă, e în­soțită de o schemă a circuitelor falsificate.

Biroul Electoral Central a luat în serios plîngerea, mai ales că presa Opoziției făcea mare caz de această fraudă electorală de pro­porții, care – ziceau televiziunile – nu s-ar fi putut petrece nici pe vremea ocupației otomane.

Pentru rezolvarea ei se apelă în cele din urmă la un expert în circuite electronice.

Pînă cînd se încheie contractul, pînă cînd trimise expertul răspunsul, alegerile trecură și partidul de guvernămînt le cîștigă din nou la scor.

La Biblioteca municipală

Ușa sălii de lectură se izbește în canat ori de cîte ori izbucnește o pală de vînt.

Poc! Poc!

Cititorii își înalță privirile din dosul zidurilor de cărți clădite în fața lor ca niște redute de hîrtie.

Pe fețele lor se citește indignarea.

Cîte unul dintre cei veniți aici întîia oară se ridică și se îndreaptă spre catedra la care tînăra supraveghetoare copiază de pe Internet o rețetă de rață pe varză cu smîntînă proaspăt cumpărată.

Angajata e întru totul de acord cu domnul revoltat.

Mai ales că, judecînd după părul cărunt și surîsul ivit brusc la vederea sînilor atît de fragezi, nu s-ar da în lături să-i facă nițică curte.

Și pe ea o deranjează trăncănitul ușii lovindu-se ritmic în canat.

Nu poate face nimic. A trimis mai multe note direcțiunii, dar n-a primit nici un răspuns.

Poate că domnul ar avea mai mult succes decît ea.

Domnul o pornește în căutarea directorului-adjunct.

Pe directorul plin n-are nici un rost să-l caute.

E trecut de 80 de ani și vine la birou doar cînd au loc ședințele Cercului de Filatelie pe cartier, al cărui președinte fondator e.

Stă cît durează ședința, molfăind din colțul de pîine purtat în buzunarul de la piept, ca pe un stilou, se urcă în automobilul in­stituției și se întoarce acasă.

Dacă ar vrea să vină și în alte zile, nu poate. Nu-l lasă fiică-sa, care-l ține, ca să nu plece în oraș cînd ea nu-i acasă, legat cu lanțul de piciorul patului.

Activitatea curentă e condusă de directorul-adjunct, un bărbat trecut de 40 de ani, critic și istoric literar, autorul unei cărți des­pre Felul întîi în romanul românesc de azi.

Directorul-adjunct e beat mort.

Ia mîna domnului în mîinile lui și o ține pînă cînd se încălzește.

Nici el nu poate face nimic.

Mecanicul Instituției, deși s-a lăsat de băut, refuză să pună o clanță nouă.

Clanța stricată, din cauza căreia ușa nu se închide, a fost pusă în urmă cu o lună de o firmă din Oraș.

Mecanismul e, așadar, în garanție.

— Să vină bandiții ăia de la firmă și s-o pună!

Bandiții nu vin.

Și nu pentru că n-ar vrea, ci pentru că între timp firma a dat faliment.

Acuzat

Se zvonea prin sat că numai citirea capetelor de acuzare durase șapte ore și jumătate. Fusese nevoie – se spunea – de o pauză de cincisprezece minute, dată de Completul de judecată doar după ce se obținuse aprobarea Curții Supreme de Casație și Justiție. Întreruperea lecturii putea fi, pentru avocați, temei de contestare pe motive de procedură. Cu toții – judecători, martori, grefier, zia­riști – erau istoviți, gata să leșine de oboseală.  (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fosta Curtea Supremă de Justiţie)

Singurul proaspăt rămăsese el, Pantelimon Ruță.

Fusese trimis în instanță sub acuzația de trafic de balerine în Bosnia.

O afacere încîlcită, situată undeva la limita legii, între inițiati­va culturală lăudabilă și infracțiunea de trafic de carne vie.

La Machiaj

Lumina slabă dă Machiajului aerul unei încăperi luminate de o lampă cu gaz în plină criză a rezervelor mondiale de țiței. Fetele discută despre ultima coafură a lui Jimmy, Clasa Întîi, cîntăreț de muzică pop în mare vogă.

Jimmy a ajuns celebru din întîmplare.

Participa, ca invitat, la un talk-show de mare audiență:

Sînt blondele cu adevărat proaste sau doar se prefac?

Scos din sărite de o intelectuală, care-i lua peste picior nivelul de cultură, Jimmy a făcut-o curvă în direct și la o oră de vîrf.

Intelectuala, atît de urîtă că nu se uita la ea nici becul din că­mară, fără gust în materie de femei, deoarece stă mai tot timpul singur cuc, a fost atît de bucuroasă că i-a zis cineva curvă încît, recunoscătoare, pînă la finele emisiunii n-a mai contenit cu laude­le aduse inteligenței și culturii lui Jimmy.

Și pentru că repetase de mai multe ori Ai o cultură – Clasa întîi, lui Jimmy i-a rămas porecla Jimmy, Clasa întîi.

Cîțiva inși, în sumane grele, flocoase, croite dintr-o turmă de oi, striviți sub căciuli geto-dacice, stau cuminți pe canapelele soioase. Așteaptă de vreo jumătate de oră să vină și să-i ia producătoarea emisiunii Noi sîntem români / Și-n veci de veci aici stăpîni.

Producătoarei i s-a dus firul de la ciorap și, drept urmare, rătăcește pe undeva, pe la etaj, în căutarea unui WC în care să se schimbe fără să fie văzută, dat fiind că a uitat să se spele pe picioare.

Popularii nu se impacientează.

Stau proptiți cu bărbia în măciuliile ciomegelor de stînă, luate pe bon de la Recuzită, pentru a le prezenta în direct ca moștenite din
moși-strămoși.

Lîngă ușă, stă în picioare un bărbat cu o privire nesigură. E cîștigătorul unui premiu la un concurs despre Prevenirea cutre­murelor din zona Vrancei. L-a trimis la Machiaj,ca să scape de el, moderatoarea emisiunii. Aflat întîia oară la o televiziune, nu știe dacă poate să plece acasă fără să-și ceară voie.

Toți cei care intră se izbesc de el, fără să se oprească însă și, mai ales, fără să-l înjure.

Sînt înnebuniți la gîndul că peste cîteva minute le începe emisiunea.

Dă buzna vedeta unui concurs în cadrul căruia zece bărbați se întrec între ei cine o descalță mai repede, în timp ce ea stă pe un taburet, în fața lor, cu pulpele desfăcute.

E aproape goală sub rochia de muselină.

— Fetelor, mi-au intrat chiloții în fund?! – se interesează ea.

Fetele se opresc din sporovăit. Bacii de pe banchetă nici nu ri­dică privirile. N-au stare de așa ceva. Sînt îngrijorați că s-ar putea să nu li se vadă căciulile pe parcursul transmisiei în direct.

Fetele o pun să-și răsucească bucile spre ele.

— Nu intră! – conchid, întorcîndu-se la ciripitul lor statornic.

Vedeta e mulțumită.

Drept urmare, prinde a se fîțîi de colo pînă colo, fîlfîindu-și poa­lele rochiței, ca și cum și-ar face vînt cu evantaiul.

În curtea Academiei

Ședință mare la Academie, cu participarea unor ștabi politici. Automobilele instituției îi transportă pe Nemuritori pînă la scară. Pe mulți dintre ei, șoferii se trudesc să-i dea jos și să-i ducă pînă la prima treaptă. De aici vor fi luați de doi tineri special postați la ușă, care-i vor ține de subsuori pînă cînd vor urca scara monumen­tală, proaspăt spălată cu detergent de vase marca PUR.

Deși anemici la trup, academicienii sunt vioi la minte.

Pe parcursul suirii, simt nevoia să facă un schimb de idei cu însoțitorii.

De aceea, tinerii au fost selectați dintre cei înscriși la doctorat.

Vine în viteză o mașină introdusă în scena vieții de un antemergător cu girofar. După numărul celor care sar din automobilele de escortă, e clar că-i vorba de un înalt Pasager:

Premierul sau chiar Președintele.

Portarul din gheretă poartă o uniformă verde deschis.

Culoarea asta n-are nici o legătură cu Mișcarea Ecologistă.

Are legătură cu faptul că portarul a spălat-o azi-noapte.

Cînd a pus-o în mașină era albastră. Cînd a scos-o, era verde.

Ici-colo se mai văd însă petele de grăsime.

Poate de aceea, portarului îi dau tîrcoale, lingîndu-se pe bot, dulăii care-și fac veacul în jurul Instituției.

La fiecare automobil nou ivit cu botul în fața barierei, portarul țîșnește din paralelipipedul tărcat și salută în poziție de drepți.

Ședința a început de vreo zece minute.

Pe Marele Bulevard s-a reluat circulația.

Unele mașini își pot permite chiar să și claxoneze.

În curtea Academiei, mașinile stau cu portierele larg deschise.

Șoferii așteaptă răsturnați în scaune, cu ceafa rezemată de spă­tare și cu ochii închiși.

Parcă ar fi murit!

De la o privire cu tîlc

Împreună cu alți cîțiva, Vasile Cojocaru, plecat din sat ca să se angajeze la întreprinderea de pompe funebre a cooperativei Deservirea, înființase în Florești un atelier de făcut ștampile clandestine, punînd la cale o rețea de desfacere cu acoperire în întreg județul. Ștampilele erau vîndute pe sub mînă de oameni vîrîți în afacere de-a lungul timpului: două vînzătoare la BIG-ul din Centru, recepționerul de la Complexul turistic Iada sare casa, telefonista de la Poșta Centrală, portarul din schimbul unu de la Poarta Combinatului de Utilaj Greu, o taxatoare pe linia lui 3 barat, șoferul de pe Salvarea Spitalului județean, precum și zece vînzători de la magazine sătești.

Arestată prima, telefonista de la Poșta Centrală avea să descrie cu lux de amănunte cum erau plasate în circuit ștampilele false.

Ea – avea să relateze telefonista anchetatorilor, obținînd și circumstanțe atenuante pentru asta – venise de curînd la Poșta Centrală, transferată de la Oficiul PTTR nr. 3 Florești. Timp de o săptămînă, observase cu nedumerire că anumiți cetățeni veneau în fiecare dimineață, pe la zece-unsprezece, și ședeau acolo, la cîțiva pași de ghișeu, fără nici un rost. Din cînd în cînd însă îi aruncau priviri pline de subînțelesuri. Cei mai mulți erau bărbați neînsurați. Cum era logodită, ocheadelor cu tîlc ea le răspundea cu o privire rece, de oțel, prin care căuta să le arate că au greșit adresa. Nu de alta, dar ea era fidelă viitorului soț, care o iubea. Într-o zi însă, îi zîmbi unuia dintre bărbați, ca să-i facă în ciudă logodnicului, cu care se certase cu o seară înainte din cauza unui cornet de înghețată.

De îndată, acela se lipi de ghișeu și întrebă scurt:

— Aveți ceva să-mi propuneți?

— Doamne ferește! – zisese la proces telefonista că i-ar fi zis respectivului – ce să vă propun?!

— Cum ce – zisese la proces telefonista că i-ar fi zis acela –, ceva blugi, Kent.

        — N-am nimic, să mă bată Dumnezeu! – făcu ea.

Greșit, desigur, pentru că ar fi trebuit să i-o reteze scurt, răspunzîndu-i:

Specula contravine grav Codului Eticii și Echității Socialiste.

Cel puțin așa comentă la început ziarul județean în articolul său pe marginea procesului, apărut sub titlul Corupția începe de la acceptare,pentru a continua:

Un om nou, constructor al socialismului, dă o ripostă fermă tentativei de corupere înainte ca aceasta să fie chiar gîndită.

După care, autorul deschidea o amplă paranteză pentru a amin­ti cazul directorului comercial al orașului, condamnat la 3 ani în­chisoare, om cinstit, care n-avusese însă puterea să reziste pînă la capăt celor 535 de tentative ale unor vînzători escroci de a-l coru­pe. La cea de-a 535-a tentativă, constînd într-un pachet cu ciorapi de damă din RFG strecurat în portbagajul mașinii, cedase. Adică luase pachetul și, spre deosebire de alte dăți, nu-l mai depusese la ghișeul portarului, să fie înapoiat celui care-l oferise, pentru că soția lui nu ducea lipsă de așa ceva, cumpăra ciorapi din comerțul socialist, mult mai ieftini și, evident, mult mai buni.

În cazul telefonistei logodite, schimbul de priviri a fost doar începutul. Așa cum avea să se insiste în Rechizitoriu, văzînd răs­punsul, bărbații din sala de așteptare deveniră mai insistenți.

Simțeau deja terenul slab! – proclamă Procurorul de caz.

Veneau acum dis-de-dimineață, îndrăzneau chiar să se opreas­că la ghișeu și să întrebe dacă n-avea ceva pentru ei. Și atît de insistenți, de obraznici erau, încît, ca să scape – relată telefo­nista –, ea se interesă pe la cunoscuți dacă nu-i pot oferi ceva pentru speculă.

Astfel făcu cunoștință cu recepționerul de la complexul Iada sare casa,care o puse în legătură cu Vasile Cojocaru.

Peste cîteva zile, cînd unul dintre bărbați se prezentă la ghișeu ca de obicei, telefonista scoase de sub tejghea, strecurîndu-i-o ra­pid, o ștampilă falsă de certificat medical.

— Cît?! – făcu acela, fără să se uite la ce avea în mînă.

         — Cinci sute! – răspunse ea prompt, fără să miște buzele aproape, aplecîndu-se către microfon și anunțînd dulce în difuzoare: Greaca, cine a cerut Greaca?, Cabina nr. 4! și cînd se întoarse spre celălalt avea deja pe ghișeu cinci sute de lei, patru sute prețul cerut de Vasile Cojocaru și o sută pe care și-i oprea pentru ea, fără să știe partenerul, care îi dădea, cînd se întîlneau, din cei patru sute, o sută, oprindu-și pentru el trei.

Astfel, afacerea începu să prospere.

În fiecare zi ea aducea noi ștampile false. Și cei din sala de așteptare de fiecare dată dădeau prețul cerut, rapid, fără să clipeas­că măcar, și ea, ca de obicei, își oprea o sută, deși la un moment dat n-ar mai fi fost nevoie.

Devenise amanta lui Vasile Cojocaru, care nu numai că-i lăsa ei toți banii, dar începu să-i dea și pe deasupra, scoțînd de la CEC și îngrijorînd familia. Astfel, întreg județul se umplu de acte false: certificate medicale, adrese, chitanțe, note de plată, ba chiar și bilete de cinema.

De altfel, de aici i se trase sfîrșitul și rețelei de ștampile clandestine.

Plasatoarea Virginica Costache, de la Cinema Popular, dădu cuiva, din greșeală, un bilet fals pe locul altuia. Cel cu biletul fals se luase la harță cu posesorul biletului adevărat, fiecare răcnind la celălalt că biletul lui e adevărat. Și cum filmul nu putea rula, cei doi continuară să se certe, ba chiar se și apucară de guler. Veni Miliția, chemată rapid, care-i arestă și-i duse la Circă. Aici, cei doi, deși li se dădu drumul, nu voiră să plece, susținînd ca Miliția să stabilească al cui e biletul fals. Furioși că le dădeau bătăi de cap, cei de la Circă, încredințați că era o greșeală a casieriței, se interesară de ștampilă, hotărîți ca, după ce le vor demonstra că se produsese pur și simplu o încurcătură, să le ardă cîte o amendă la amîndoi, să-i învețe minte cît or trăi să ocupe cu fleacuri timpul prețios al Autorităților.

Astfel descoperiră că unul dintre bilete avea o ștampilă falsă.