Pentru că am terminat The Last Kingdom și pentru că sînt interesat de vikingi, m-am gîndit să reiau serialul Vikingii, de data asta cu avantajul de a ști cît de cît ce se întîmplă din punct de vedere istoric. Nu mai țineam minte pe vremea cărui Rege de Wessex are loc atacarea Angliei de către vikingi. Și am descoperit că pe vremea lui Ecgberht, regele Wessexului, cel preocupat de moștenirea romană. Următorul la tron e Æthelwulf, fiul său. Alfred cel Mare e cel de-al cincilea fiu al lui Æthelwulf. Prin urmare, acțiunea din The Last Kingdom se petrece la cîteva decenii de la acțiunea din Vikingii.
*
De ce mă preocupă atît de mult vikingii? Pentru că încerc să-mi imaginez spaima stîrnită în anglo-saxoni de venirea lor. Cartea Les Vikings, rois des mers, din seria Decouvertes a editurii Gallimard, se deschide cu această precizare:
„Începînd cu secolul al VIII-lea toate mînăstirile din Anglia răsună de o nouă rugăciune:
Apără-ne, Doamne, de furia oamenilor din Nord!”
O lucrare despre Game of Thrones amintește la capitolui năvăliri că hunii, mongolii, dar și vikingii cultivau imaginea de sîngeroși. Necruțarea cu care omorau, jefuiau, violau ținea și de o politică strategică. Trebuia să li se ducă faima de sălbatici. Astfel multe cetăți se predau fără luptă de teama dezastrului care le aștepta dacă nu se predau și dacă nu plăteau. Vikingii își economiseau astfel oamenii, punînd la lucru imaginea! Chiar dacă pentru noi, cei de azi, cumplită.
*
Am început revizionarea serialului Vikingii. Cît de mult se aplică aici adevărul deosebirilor de perspectivă în funcție de timp și loc. Am văzut Vikingii în urmă cu vreun an, un an și ceva. Ca și în cazul lui Game of Thrones, am fost absorbit de intrigă, de destinul personajelor, în funcție și de atașamentul meu față de unele. L-am reluat cînd citisem deja mai multe despre serial și îndeosebi despre corespondențele cu Istoria. Alta a fost perspectiva. Cea a unui cercetător, scholar, cum ar spune americanii. La fel și cu Vikingii. Știu acum cîte ceva despre Vikingi. Am văzut între timp The Last Kingdom, am fost la York, la Centrul multimedia Vikingi ( o experiență intelectuală fabuloasă!), m-am întors la vremea lor cu o mașină a timpului, am citit broșuri despre ei și mai nou citesc de zor cărți cumpărate de pe Amazon.fr. Deși am văzut doar un episod și ceva, pot descoperi în serial lecții despre Vikingi. Serialul debutează cu o ieșire în Baltica. Ni se reamintește astfel că Vikingii au făcut raite mai întîi în Baltica. Nu o luaseră spre Apus: se temeau de Marea cea Mare, în absența unor nave adecvate. Pe cîmpul de luptă Ragnar are viziunea apariției lui Odin. Lecția credinței vikingilor în zei. În The Last Kigndom credința în zei și superstițiile sînt folosite de Uthred pentru a-i trage pe sfoară pe danezi. Secvențele de după întoarcerea lui Ragnar acasă confirmă adevărul istoric despre preponderența fermierilor. Ragnar e închinat lui Haraldson, Jarl of Kattegat. Jarl, la anglo-saxoni Earl, e stăpînul unui domeniu, în genul ducilor de mai tîziu. E un om bogat și beneficiază de supuși în genul lui Ragnar, pe care îi apără, cerîndu-le în schimb loialitate. Ragnar trăiește la fermă, departe de Kattegat. Pentru el și pentru familia sa, Kattegat e un fel de Iași pentru Bordeienii lui Sadoveanu. A merge la Kattegat înseamnă a merge la oraș. Prin privirea lui Ragnar, care-și duce fiul pentru a-l face bărbat, vedem cum arăta în secolul opt un asemenea centru al vikingilor. E la mare, e plin de viață, trimite la orașul York dezgropat de arheologii britanici, clocotește de larmă și comerț. Se văd și sclavi duși încolo și-ncoace. Prin intermediul lui Ragnar asistăm la o reuniune a thing. Despre această Adunare a Poporului scrie Pierre Bauduin în Les Vikings, Collection Que sais-je?, PUF, 2018:
„Oamenii liberi. Aceștia au în comun un anumit număr de prerogative: protecția legii și solidaritatea de clan familial, dreptul de a purta arme, participarea la adunarea sezonieră, Thing. Aceasta din urmă e instituția ca mai importantă în Scandinavia veche și există la niveluri, local sau regional. Aceste adunări, ținute în aer liber, aveau mai multe funcții: se dezbăteau aici chestiuni privind comunitatea, aici se țineau procesele și interveneau declarațiile publice, se elaborau sau se modificau legi. Șefii locali sau regele prezidau dezbaterile și cereau acordul participanților care loveau armele unele de altele în semn de aprobare. Să nu idealizăm funcționarea: dezbaterile erau dominate adesea de cei puternici.”
Thingul la care e prezent Ragnar se vrea și o inițiere a fiului cel mic Bjorn în viața socială a vikingilor. Cu excepția aerului liber (thingul se ține în serial într-o sală acoperită), reuniunea din Kattegat are toate notele din cărțile de istorie. Pare o introducere în realitățile vikinge din secolul opt, dinaintea primului raid în Northumbria, asupra mînăstirii Lindisfarne. Ni se arată cum decurgeau procesele, definite prin absența judecătorilor, ce legi funcționau (dacă ucideai un viking n-aveai voie să treci de a treia casă fără să anunți pe cineva), cum exclude din Valhalla jarlul pe cineva, cum se luau deciziile. Se văd și prerogativele nescrise ale Jarlilor în materie de stăpînire a adunărilor.
*
Azi noapte am reușit să sporesc suma de pe codurile franțuzești Apple pentru a căuta cărți despre vikingi. În franceză, firește. Am luat Apple Franța, inaccesibil cu contul din România, posibil de accesat doar dacă ai cont în Franța sau coduri cumpărate în Franța, și am postat la Căutare: Vikings. Mi s-au desfășurat în fața ochilor o mulțime de cărți avînd în titlu cuvîntul Viking. Nu, nu erau cărți de Istorie. Erau cărți de proză, de proză de aeroport, cumpărată ca să-ți pară așteptarea și zborul mai plăcute. Citez dintre cele peste care am trecut cu privirea în căutarea unei lucrări despre vikingi: La Viking insoumise, Enlevée par le Viking, La captive du Viking, Sous l’emprise du Viking. Toate au ca subiect o jună răpită de un Viking, care, în cele din urmă, le seduce amoros. Chestia am întîlnit-o și în serialul The Last Kingdom. Ethelfloed, fiica lui Alfred, dată după un pămpălău din Mercia, obsedat că nu e primul, luată ostatică de danezi pentru a fi răscumpărată pe argint, se amorezează de unul dintre răpitori, Erik. De notat că danezii, pe cît de sălbatici la jaf, pe atît de dați gata sînt de muieri, mai ales cînd acestea sînt domnițe. Întreg serialul, de altfel, geme de bărbați danezi manipulați de femei. Romanele cu titlurile de mai sus exploatează o temă de telenovelă inspirată din literatura așternuturilor. Cea a femeilor care seduc viteji, la rîndul lor date gata de virilitatea vitejilor. Am cumpărat în variantă on line: Les Vikings de Régis Boyer, (colecția Idée reçues, idee formidabilă, de aplicat și la noi), Les vikings, de Pierre Bauduin, Les vikings a travers le monde de Jean Mabire.
De ce mă interesează vikingii?
Nu doar pentru că despre ei e vorba în The Last Kingdom. Vikingii au terorizat cîteva secole continentul european. Faptul te stupefiază. Ești convins că Anglia, Franța, Rusia, Portugalia aveau suficiente forțe pentru a se apăra. Dacă te gîndești mai bine era lesne să ataci Europa de la vremea respectivă. Vikingii, chiar dacă împărțiți în danezi, norvegieni și suedezi, beneficiau de unitate de luptă. Pe continent regatele erau niște moșii în jurul unei cotinețe numite Palat Regal. Puterile erau risipite, greu de strîns într-un pumn cîtă vreme fiecare credea că My house is my castle. În plus vikingii aveau conceptul de Valhalla, raiul în care ajungeau cei căzuți cu arma-n mînă, luptînd. Creștinismul, așa cum îl arată The Last Kingdom, domină sufletele anglo-saxonilor. Potrivit creștinismului, în Rai ajungeau pioșii, prin definiție miloși. Ca să ai parte de Rai trebuia să mori ca un martir, cu gîtul retezat de vikingi. Diferența dintre cele două Raiuri explică nevolnicia celor de pe continent.
The Last Kindom descrie aventura Bridei și a lui Uthred pentru a-l face pe Regnar, mort nu pe cîmpul de luptă, ci în pat, în somn, din Niflheim în Valhalla, une ajungeau ca să petreacă războinicii căzuți pe cîmpul de luptă.
Se înțelege că astfel era stimulată nevoia de a muri cu arma și nu crucea în mînă.
În The Last Kingdom conflictul dintre realitățile invaziei daneze și pioșenia lui Alfred Cel Mare și mai ales a nevestei sare în ochi mai ales din tratarea lui Uthred. Uthred, deși salvatorul de mai multe ori al Wessexului, e disprețuit și temut ca un păgîn. Trădători precum Odda Junele sînt crezuți doar pentru că erau creștini, în timp ce Uthred e privit cu suspiciune. Ironizarea pioșeniei se petrece în serial și prin evoluția părintelui Beocca, de la slăbănogul pios la spintecătorul cu sabia.