Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 173, anul II, miercuri, 20 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Recenta Plenară a Comitetului Național al Partidului Socialist al Muncii a fost prost primită de presă. Unele publicaţii au trecut-o sub tăcere. Altele au preferat o privire batjocoritoare. Titlurile au făcut apropieri ironice între plenara PSM şi reuniunile la vîrf ale PCR. Această primire din partea presei mi se pare nedreaptă. Partidul Socialist al Muncii nu e singura formaţiune politică al cărei program aminteşte de cel al PCR fără Ceauşescu. Frontul Democratic al Salvării Naționale nu e mai breaz. E drept, în FDSN există şi se confruntă două aripi: cea reformistă şi cea conservatoare. Imaginea de partid modern e dată de preponderenţa publică a reformiştilor. În ansamblu însă, domină aripa conservatoare. Și discursul acestei aripi nu diferă cu nimic de cele ale unui comunism perestroikist. Comunismul mascat al FDSN e preferabil celui recunoscut făţiş de PSM. Nici trecutul celor ce alcătuiesc PSM nu îndreptăţeşte ironizarea apropierii de PCR. Asistăm, în acest moment, la o veritabilă promovare în toate posturile a unor foşti activişti de rang secund din perioada Ceauşescu. În acest context, ironiile pe seama faptului că PSM e alcătuit din foşti activişti mi se par nelalocul lor. Aceşti foşti activişti nu ocupă posturi guvernamentale. E nedrept să criticăm astfel PSM şi să asistam pasivi la promovarea de către FDSN, în posturi importante din guvern şi din cadrul prefecturilor, a foştilor activişti. Pe recent promovatul ca vicepreşedinte al PSM, dl Tudor Mohora, 1-a prins revoluţia în funcţia de secretar al comitetului de sector. Funcția sa era de mult mai mică importanţă decît cea de secretar al comitetului de partid pe CSP, îndeplinită de actualul prim-ministru, dl Nicolae Văcăroiu.
Ironizarea recentei plenare a PSM, ca şi a partidului în general, mi se pare nedreaptă şi dintr-un alt punct de vedere. Partidul Socialist al Muncii s-a dovedit mult mai puţin agresiv în viaţa noastră politică decît partide cum ar fi PRM, PUNR şi chiar FDSN. În luările de poziție ale acestui partid n-am întîlnit, de exemplu, naţionalismul orb al PRM şi PUNR. Nu l-am auzit niciodată pe dl Ilie Verdeţ declarînd, cum face liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, că duşmanii săi politici trebuie arestaţi şi condamnaţi. Adversar al Convenției, PSM n-a folosit în lupta politică deşănţatul atac la persoană, pamfletul de prost gust, etichetarea aberantă şi calomnia nepedepsită – instrumente de lucru ale liderilor PRM, PUNR şi ale conservatorilor din FDSN.
S-ar putea obiecta că această imagine e violent contrazisă de senatorul PSM Adrian Păunescu. Prin gesturi şi declarații, domnia-sa face mai degrabă figură de membru al PRM sau PUNR decît de membru al PSM. După opinia mea însă, Adrian Păunescu e un caz aparte în cadrul PSM. Fostul cîntăreţ al lui Ceauşescu a candidat ca independent pe listele PSM. Toate documentele, inclusiv cele publicate în Expres Magazin, sînt de netăgăduit în această privință. La vremea respectivă, opinia publică era concentrată exclusiv asupra candidaturii dlui Ion Iliescu pe listele FDSN. La adăpostul tărăboiului stîrnit de această încălcare a legii la cel mai înalt nivel, a trecut neobservată încălcarea legii la nivelul judeţului Dolj. După alegeri însă, a avut loc un fenomen pe care, probabil, liderii PSM nu şi l-au dorit. Personalitatea lui Adrian Păunescu a pus în umbră partidul. Patologica sa nevoie de publicitate a făcut ca el să acapareze toate căile şi mijloacele de exprimare publică a PSM. Parlamentarii PSM sînt practic inexistenţi în Senat şi în Camera Deputaților. Gesturile şi discursurile stridente ale lui Adrian Păunescu îi țin în anonimat. Nici PSM în ansamblu n-a reuşit să răzbească de dincolo de spatele masiv al poetului etern prezidențial. Din nu ştiu ce motive, partidul n-a sesizat primejdia. Iar dacă a sesizat-o, n-a găsit mijloacele de a o contracara. Un prilej ar fi fost, de exemplu, scandalul cu ilegalitatea candidaturii lui Adrian Pounescu pe listele PSM. Liderii partidului s-ar fi putut debarasa destul de lesne de cel care se confundă cu PSM în ochii opiniei publice, împrumutîndu-i acestui partid toate aberaţiile sale. N-au făcut-o însă. Temîndu-se, probabil, de eventualele repercusiuni asupra partidului, au preferat să ascundă ilegalitatea de la Dolj. Mai devreme sau mai tîrziu, vor regreta acest moment de slăbiciune. Dacă nu cumva regretă deja.
