Recitind proza lui Caragiale observ că personajele sînt la curent cu ultimele „informațiuni”, cum li se zic în bodegi știrilor. Atît în discursuri de cîrciună, cît și în intervenții la judecătorie, la ghișeu, personajele fac trimitere la întîmplări din politica internă, dar și la cele din politica externă. Personajele, gata să piardă timpul cu flecăreli de bodegă sau de cafenea, sînt funcționari. Am mai observat în scris, cred, că lumea lui Caragiale e una a funcționărimii sau a profesiilor zis liberale. S-a susținut, mai ales în proletcultism, că marele scriitor a neglijat lumea rurală, dar mai ales lumea proletară. Din cîte am băgat eu de seamă, Caragiale trece cu vederea și lumea capitalismului românesc. Personajele sale trăncănitoare sînt doar funcționari. Nici unul nu lucrează, cum s-a fi zis în postdecembrism, la privat. Fără să vrea, Caragiale semnalează marea problemă a României dinainte de Programul de economii sîngeros al Liberalilor lui Dimitrie Sturdza, aduși la putere de Rege în 1901 tocmai pentru a rezolva, cum zice Domn Nae din Situațiunea, situațiunea, prin asta înțelegînd dezastrul Crizei financiare: Excesul de personal bugetar.
Recitind schițele, mă gîndesc la un studiu mai amplu – l-aș face, dacă aș fi mai tînăr – despre actualitatea social politică în literatura lui Caragiale. De unde și cum se inspiră personajele de mahala ale scriitorului cînd invocă fapte și evenimente interne și externe? De ce unele fapte și nu altele? Răscoală boxerilor din China e invocată de Domn Nae din Situațiunea:
„– Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poţi pentru ca să ştii de azi pe mîine cum poate pentru ca să devie o complicaţiune… Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, şi toată Europa nu poate pentru ca să se-nţeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi aşa, îmi pare rău!”
Văduva Leanca, venită să-și „dezvorțeze” băiatul, pe care-l „suprimatără” în cadrul Politicii de severitate bugetară a Guvernului liberal din 1901 se referă la Războiul cu burii:
„Cocoana: Să poftească!… Iacă-i vine lui pofta să meargă unde a-nţărcat mutu iapa, tocma colo unde tot spune la Universul că se bate, zice, cu englezii… boierii ăia, (rîzînd) ce fel de boieri ai dracului or fi şi ăia! încinşi cu tei ca la Fefelei! (Rîzînd crescendo.) Să meargă după el!… să vază ea pe dracu!… război e ăla, ce? te joci, ţaţo? nu-i caută că e fata lui popa Petcu! (Rîde cu multă poftă; s-apleacă s-apuce de gît pe avocat şi să-l tragă cu urechea la gura ei. Avocatul face la vreme o mişcare inteligentă şi scapă. Ea face mişcarea ei graţioasă cu cele trei deşte, întîi pe buze, apoi la stomac.) Ei! Da, uitasem!… Anghelica!… Da’ (închide ochiul stîng şi cu un zîmbet plin de intenţie) ai înţeles unde bate vorba Tarsiţii priotesii! (Face mare haz şi fumează cu multă poftă.)”
Conu Leonida din Conu Leonida față cu reacțiunea invocă Revolta lui Garibaldi:
„LEONIDA: Hehei! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate! (cu mîndrie și siguranță) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma?
EFIMIȚA (mirată): Și pe Papa de la Roma? Auzi, soro?
LEONIDA: Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papa – iezuit, aminteri nu-i prost! – cînd a văzut că n-o scoate la căpătîi cu el?… «Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lîngă el, să mi-l fac cumătru.» Și de colea pînă colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.
EFIMIȚA (cu ironie): Și-a cunoscut omul nașul!
LEONIDA: Vezi bine!… Acu ia spune, cam cîți oameni te bate gîndul că să aibă Galibardi?
EFIMIȚA: Sumedenie!
LEONIDA: 1000, d-le, numa’ 1000.
EFIMIȚA: Ei! fugi că mor! și adică numa’ cu 1000 să…
LEONIDA (întrerupînd-o): Da, da’ întreabă-mă să-ți spun ce fel de oameni sunt.
EFIMIȚA: Ceva tot 1 și 1.
LEONIDA: Ăi mai I-a, domnule, aleși pe sprinceană, care mai de care, dă cu pușca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mîine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut!
EFIMIȚA: Ei! așa da.
LEONIDA: Și toți se-nchină la el ca la Cristos; de hatîrul lui, sunt în stare, 3 zile d-a rîndul, să nu mănînce și să nu bea, dacă n-or avea ce.
EFIMIȚA: Ce spui, soro?
LEONIDA: Ce-ți spui eu, și cîte și mai cîte altele și mai și.
EFIMIȚA: Bravos!”
Nu cred că voi scrie vreodată în această viață studiul despre politica internă și externă la Caragiale, deși cîteva note despre asta aș putea include în volumul Un șmecher – Caragiale. Pînă atunci mă opresc asupra celor trei evenimente de politică externă invocate de cele două personaje în conversații curente și nu în intervenții la o dezbatere academică.
Revolta boxerilor e astfel prezentată de Wikipedia:
„Răscoala boxerilor (chineză: 義和團起義; pinyin: Yìhetuán Qiyi) sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mișcare xenofobă și anticreștină violentă, petrecută în China la sfîrșitul dinastiei Qing, între anii 1898 și 1900. A fost inițiată de Miliția Yìhétuán (Miliția Unită pentru Dreptate), cunoscută în occident sub denumirea de «Boxerii», și motivată de sentimente proto-naționaliste și de rezistența palpabilă împotriva imperialismului vestic și japonez și a creștinismului. Termenul de «boxer» se datorează faptului că membrii Miliției Yìhétuán practicau boxul și exercițiile calistenice, crezînd că aceste practici îi vor face impenetrabili în fața gloanțelor. Marile puteri au intervenit și au înfrînt forțele chineze. Ostilitățile s-au încheiat cu un protocol semnat în 1901 prin care Chinei i se cerea să plătească daune unui număr de 11 state. Ulterior, Marea Britanie și SUA au returnat o mare parte din reparațiile pe care le primiseră. În urma acestei violente răscoale, Biserica Ortodoxă Chineză a avut foarte mult de suferit, pierzîndu-și aproape toți membrii. De asemenea, în urma acestei tragice revolte, 200 de chinezi au fost martirizați.”
De unde a aflat Domn Nae despre Răscoala Boxerilor?
Din ziare, evident și cred că din Universul, ziarul popular al vremii dar și cel la care colabora Caragiale.
Evenimentul se petrece la mama dracului, în China și nu în jurul României sau măcar în Europa. Ce l-a impresionat atît de tare pe Domn Nae la lectura articolelor din ziare? Din cîte se vede el face trimiteri la Răscoala boxerilor ca la o complicațiune a situațiunii interne. Ceva asemănător alarmelor din România de azi despre pericolul revenirii comunismului sau pericolul instalării fascismului. Răscoala a dat naștere la atrocități împotriva creștinilor. Presa noastră de la vremea respectivă a dibuit în asta un izvor de creștere a tirajului, dat fiind că românii erau creștini. N-a fost prea greu ca aceste relatări să-i impresioneze pe simplii cititori din România, care au trăit emoțiile unor creștini amenințați de o revoltă a păgînilor.
Văduva Leanca se referă la Războiul cu burii. Ce spune Wikipedia în varianta românească despre acest Război?
„Războaiele Burilor (cunoscut în Regatul Unit sub numele de Boer Wars), sau Războaiele Anglo-Bure, a fost o succesiune a două conflicte armate în care Imperiul Britanic s-a confruntat cu burii (coloniști afrikaneri care au părăsit colonia Capului, numiți și voortrekker), conflicte care au dus la dispariția a două republici independente sud-africane recent fondate. Primul război a avut loc între 16 decembrie 1880 și 23 martie 1881, iar al doilea, între 11 octombrie 1899 și 31 mai 1902. Burii se refereau la aceste două războaie ca Vryheidsoorloë (în română, «Războaiele Libertății»). Deși burii au cîștigat primul război, războaiele burilor s-au încheiat după al doilea război cu victoria Regatului Unit.”
Presa noastră scria pe larg despre acest eveniment depărtat, totuși, de granițele noastre, pentru că în el era implicată Anglia, țară care fascina pe români la vremea respectivă, așa cum acum îi fascinează America. Mai mult ca sigur multe ziare consemnau varianta englezească a Războiului – Boer Wars –. Cititori precum coana Leanca nu știau englezește. Pentru ei burii erau boieri, boieri precum cei din România. Se înțelege că văduva Leanca făcea mare caz cu prietenele de acești boieri, descriși, totuși, ca niște sălbatici. Cum adică, boieri încinși cu funii de tei?
Campania lui Garibaldi e astfel prezentată pe Wikipedia:
„Expediția celor O Mie (în italiană Spedizione dei Mille) a fost o campanie militară condusă de generalul revoluționar Giuseppe Garibaldi în 1860. O forță de voluntari a învins Regatul celor Două Sicilii, ceea ce a dus la dizolvarea acestuia și la anexarea sa de către Regatul Sardiniei, un pas important pe calea creării unui nou regat italian unit.”
Notele de spectaculos hollywoodian vor fi atras presa noastră, care a scris pe larg despre momentele principale ale campaniei. În debutul schiței Conu Leonida se referă la abdicarea lui Cuza, văzută ca o proclamare a Republicii. Abdicarea a avut loc în 1866. Bucata a apărut în 1880. Opinia publică de la noi era la curent cu aventurile lui Garibaldi. Ce i-a impresionat pe cititorii gen Conu Leonida? Faptele de vitejie ale lui Garibaldi. Nu altfel au fost impresionați românii de eroii de Western. Garibaldi a plăcut românilor și pentru imaginea sa de patriot devotat și de romantic.
Nu în ultimul rînd le-a plăcut ca italian.