La marginea dinspre Pădurea Statului, locuia Toader Chirilă. Un bărbat singur, venit în sat cu cîţiva ani în urmă din lumea largă. Cumpărase casele lui Apostolache – cel care plecase în America, la fiul său, ajuns mare gangster –, le renovase şi se închisese practic între cei patru pereţi. Era văzut foarte rar prin sat. La vot sau în împrejurări ciudate. Ca de exemplu, cu un an în urmă, cînd un grup de liceeni, întorcîndu-se de la discotecă, l-a întîlnit plimbîndu-se pe şosea la miezul nopţii cu aerul că o face în plină zi.

În vara lui 1955, în toiul secerişului, cînd Vintileasa era plină de lume venită de la raion – activişti de partid, agronomi, ziarişti, funcţionari la Direcţia agricolă – toţi cu sarcina precisă ca muncile de vară să se încheie la timp, altfel erau trecuţi rapid la sabotaj, îşi făcu apariţia în sat un personaj mai deosebit de ceilalţi. Deja Vintileasa, ca şi alte localități din jur, nu se mai mira de oamenii noi, iviţi ca din pămînt pe uliţele satului. După o oarecare experienţă, se putea ghici cam de unde şi cu ce sarcină vine respectivul străin. Activiştii de la raion nici nu se mai deosebeau de cei din sat.

La Muzeul din Florești, amenajat într-o casă gîrbovită, de pe strada Melcului, o stradă atît de desfundată, că te puteai plimba pe acolo doar cu plugul, se găsea o piesă rară: Ceasul cu cuc al lui Vasile Alecsandri, achiziţionat de la o strănepoată a poetului, ajunsă la bătrîneţe să tragă mîţa de coadă. Era o pendulă veche, din lemn înnegrit, pătruns pînă la molecule de cancerul anilor, cu geamul crăpat. O crăpătură istorică – şi, deci, de neînlocuit –, dintr-o noapte de ianuarie, cînd poetul, într-o criză de inspiraţie, aruncase cu tocul în pendulă. Geamul făcu, clac! înflorind de sus pînă jos într-un sunet sec, de rupere adîncă a unor legături ascunse, dar care scoase din sufletul poetului rima atît de mult căutată:

Cum intri în marketul din Florești, pe stînga, se află prăvălia cu Cosmetice. A fost separată de restul magazinului, pentru că spray-urile, spuma de ras, săpunul şi pasta de dinţi sunt lesne de şterpelit prin vîrîrea sub haină sau în sutien. Vînzătoarea e o tînără bine făcută, într-un maiou de bumbac alb, care mai mult îi dezvăluie sînii decît îi ascunde. Mulţi dintre cei care intră în market pentru a cumpăra de-ale gurii, dînd cu ochii de tînăra din spatele tejghelei, tresar de îndată. O ştiu de undeva, dar de unde, n-ar mai putea să spună. Sigur au văzut-o la televizor. Nu sunt însă convinşi dacă într-un reportaj despre fetele de pe şoseaua de centură sau într-un talk-show despre echilibrul dintre puterile statului de drept. Dacă tînăra ar ridica privirile, poate şi-ar da seama de unde o ştiu.

Mitiţă Chiper şi Radu Chiriac au murit înecaţi în bazinul de must al M.A.T.-ului din Vintileasa Centru. Un bazin uriaş, adînc de vreo zece metri, în care se strîngea mustul din mai multe comune. Adus pînă aici, printr-un sistem complicat, de ţevi subţiri din beton, pe sub pămînt, pe sub rîu, mustul se scurgea în bazin pe o ţeavă ascuţită la vîrf sub forma unei peniţe, ieşind din perete la cîţiva metri sub nivelul de suprafaţă. Lichidul dulce, limpezit de călătoria subpămînteană, cădea în cuşca de beton de la mare înălţime...

Sînt în sat trei vile mai dihai decît cele din Beverly Hills. A producătorului ilegal de ţuică (zis şi Alcoolistul), a traficantului de cherestea şi a potcovarului Culai Tărîţă. Culai Tărîţă e analfabet. Ştie meserie de la taică-său, care a învăţat-o de la taică-său, şi aşa mai departe, pînă la Gelu şi Menumorut. Ridicată pe locul fostului cămin cultural, vila e de fapt un Palat. Cu atîtea încăperi că numai pentru aprinsul luminii a fost nevoie să se angajeze o echipă specială, condusă de un fost profesor de la Hidrotehnică. Sub podeaua dormitorului se mişcă încolo şi încoace, fără somn, peştii exotici ai unui acvariu.

Mai sus de Vintileasa dinspre Munți se filmează de zor Pînă la capăt, o peliculă americană despre războiul unui fermier din Texas cu bandiţii care voiau să pună mîna pe pămîntul lui, singurul din zonă dispunînd de o sursă de apă. Potrivit scenariului, la un moment dat, bandiţii năvălesc asupra gospodăriei şi masacrează vacile, găinile, cocoşii, dar mai ales, curcanul drag fetei fermierului, căreia, de altfel, îi murise mama cînd era mică. Lichidarea curcanului va fi picătura care umple paharul.

În iarna lui 1949 Vintileasa  trecu prin cel mai cumplit ger din Istoria sa. Atunci cei cîţiva bătrîni ai satului se străduiră să-şi amintească ceva asemănător în copilăria sau tinereţea lor. Dar oricît se chinuiră, nu le reuşi mare lucru. Amintirea în care ei se întorceau ori de cîte ori, ca să se grozăvească, dădeau să compare iarna asta cu alte ierni, era doar un gol uriaş şi cenuşiu, în care pluteau arare scame albe, de nerecunoscut. Și ciudat, chiar şi pentru aceste fragmente trebuia procedat în mod deosebit: să te întorci  în trecut prin surprindere, fără o pregătire prealabilă, altfel pînza aceea s-ar fi deşirat şi destrămat şi mai mult.

După Revoluţie, Cleopatra Doroftei din Vintileasa dinspre Munți s-a reprofilat pe magie neagră. Lucrase mai înainte ca secretară cu propaganda şi ateismul la Comitetul judeţean de partid. După zece ani de luptă împotriva superstiţiilor mic – burgheze, ajunsese să cunoască practicile vrăjitoreşti mai ceva ca un doctor docent în Ocultism. Mai mult, obligată fiind să descindă cu comandouri complexe chiar în satele şi cătunele ameninţate de opiumul obscurantismului contrarevoluţionar, ea se număra printre puţinele persoane din judeţ care ştia amănunţit locul unde se ascundea fiecare vrăjitoare.

O echipă de cercetători de la judeţ se deplasă în Munţi pentru a face inventarul complet al vrăjitoarelor. Timp de două luni echipa bătu toate costişele şi văgăunile, umplînd cu notiţe caiete întregi, cu scoarţe colorate, din vinilin, înregistrînd pe bandă de magnetofon modul de lucru al vrăjitoarelor (mărturisit cu mîndrie chiar de acestea), filmîndu-le în timpul descîntecelor de deochi. Tuturor locuitorilor, ba chiar şi celor care se ascundeau prin păduri, pentru că erau daţi în urmărire generală, li se aplică un chestionar de douăzeci şi unu de pagini, care conţinea astfel de întrebări: