Agenția muribunzilor Costel Costelică din Vintileasa Vale a debutat în afaceri în postdecembrism cu înființarea unei Agenții care pretindea că poate să trimită mesaje de pe Lumea asta celor de pe Lumea Ailaltă. Potrivit zvonurilor lansate  de el în sat și în localitățile din jur, mergînd în Munți, ca să facă rost de o iarbă de descîntec, Costel Costelică descoperise un pîrîiaș care mergea pe Lumea Ailaltă. Pîrîiașul curgea cîțiva metri, după formarea dintr-un izvor, și dispărea într-o gaură din stîncă. Deoarece nu mai apărea (de acolo începea un perete de granit, strașnic), Costel Costică susținea că merge, merge într-una, pînă la un lac uriaș subteran, dincolo de care se ridicau zgîrîie norii Lumii de Apoi.

Pavel Pavelică a plecat din Vintileasa la București prin anii ʼ70 pentru a urma școala profesională, din care a ieșit mecanic de întreținere. Înainte de 1989, a fost angajat  la Semănătoarea. Se dovedise un lucrător conştiincios, om cu frica lui Dumnezeu. Se număra printre puţinii lucrători care,  în ultimii ani ai lui Ceauşescu, mergeau la toate convocările organizate de sindicat. La un moment dat, s-a pus problema unui loc pentru fotografia sa la Panoul de onoare, intitulat Cu ei ne mîndrim, pe lîngă care treceau, în drum spre atelier, angajaţii Gigantului industrial.

O profesie ciudată Năftanailă Băzdoagă plecase din sat cu ani în urmă, pe vremea cînd luaseră o amploare nemaivăzută jocurile Bingo. Stimulaţi şi de o emisiune TV de mare audienţă (în pauzele dintre jocuri, doi măscărici ridicau ca din greşeală fustele cîtorva muieruşti fără nimic pe dedesubt), românaşii dăduseră năvală să-şi toace banii, casele, maşinile şi inelele de căsătorie la zecile de mii de firme Bingo care împînzeau ţara.

Treierişul lui 1949 se anunţa pentru plasă, ca şi cel din anii anteriori – 1947-1948 – drept un fel de Stalingrad al mobilizării. Aşa zisese primul-secretar al Comitetului PMR al plăşii, Gavrilă Nenicu, pînă mai ieri croitor sărac, după cum scria în sutele de biografii întocmite cam la o lună o dată, cînd venea o nouă şi cruntă verificare. Toţi cei din sală aplaudară la cuvîntul Stalingrad. De fapt, ţîşniseră în picioare şi bătuseră din palme pînă li se înroşiseră, la prima parte din denumirea oraşului legendar, Stalin.

Condica De un colț al raftului cu parfum sovietic și păcură de uns roțile la căruță, spînzură într-un șnur de mărțișor Condica de sugestii și reclamații a Magazinului mixt Prietenia între popoare. Dan Dănilă, gestionarul, invidiat de tot satul, pentru că știa înaintea tuturor cînd se aduc curele de ascuțit bricele, îi dădea cîte un bobîrnac din cînd în cînd, semn de prețuire duioasă. Dan Dănilă se număra printre puținii vînzători din raion care îi invita pe consumatori să scrie în condică, după ce aceștia își terminau cumpărăturile. Toți, fără excepție, scriau de bine despre vînzător.

Furtună Fusese în vara cînd Pămîntul se trezise lovit de o furtună solară ieșită din comun, care afectase grav tot ce se alimenta cu electricitate peste tot în lume. De la becuri pînă la centralele electrice. Fără nici un motiv, transformatoarele luaseră foc și ardeau cu flacără pîrîindă. Becurile explodau producînd zgomotul unei grenade de mînă. În jurul firelor de înaltă tensiune, pe o distanță de un kilometru, orice pasăre era electrocutată mortal. Se simțea în aer o tensiune neobișnuită, care ducea la fapte necugetate. Sub puterea ei mulți hotărîseră pe loc să se însoare, iar alții să strige la portavoce lozinci antiguvernamentale.

Satul s-a profilat pe pictură naivă La cîțiva ani de la Căderea lui Ceaușescu Vintileasa trecu prin ceea ce Nelu Purdea, fostul director al Școlii elementare, pensionat pe motive de boală, numise în memoriile sale, volumul 31, din cele 1000 de volume cît se gîndise să scrie (din nenorocire muri înainte de a încheia volumul 73, și ai lui – fata venită din Spania și băiatul venit din Finlanda – îl aruncară, împreună cu toate celelalte 72 de volume), Febra picturii naive. Satul se lăsase de agricultură și se apucase de pictură naivă.

Prin dreptul şcolii, nu departe de halta Vintileasa Centru, se putea vedea, prin anii ’60, La Ileana, atelier de pieptănături pentru mirese, coafură de botez, de bal şi de alte împrejurări. Firma, cît un perete, înfăţişa o tînără deja pieptănată în incinta atelierului. Pe un cap mic şi zbîrcit, ca un măr putred, creştea pieptănătura cît o căpiţă. Arăta obrajii roşii, ca de ger, deşi Vintileasa mai avea şi anotimpul verii, şi buzele cărămizii. Deşi firma n-o mărturisea, atelierul făcea şi frizuri pentru bărbaţi: de bal, de horă, de mers la oraş. Proprietara atelierului, o femeie grasă, venită în Vintileasa...

În anul respectiv se organizase cu mare tămbălău, graţie unor fonduri europene nerambursabile, obţinute de Primărie, concursul de modă tip pret-à-porter: Miss Baba Satului Fireşte, concurentele nu mai erau de mult Miss din punct de vedere anatomic. Din punct de vedere psihologic, ele erau însă completamente virgine. Unele rămăseseră văduve cu zeci de ani în urmă. Nu se mai măritaseră, ba chiar nu mai cunoscuseră măcar un contact sexual cu un bărbat. După atîta timp de abstinenţă, se putea vorbi de o adevărată virginitate. Altfele nu fuseseră măritate niciodată. E drept, ceva viaţă sexuală avuseseră.

Catrinei Poplăzău nu-i mai veni în luna respectivă pensia de văduvă de Război. Mai trecu o lună. Se luă cu treaba şi, cum avea ceva bani puşi deoparte, nu se îngrijoră. Şi alţii din sat întîmpinau probleme cu banii care veneau prin poştă. Cam la o lună o dată, cel care transporta banii de la judeţ prin satele din jur, o ştergea cu tot cu furgoneta blindată peste graniţă. Străbătea Bulgaria şi ajungea la Istanbul, iar de aici, trecînd podul peste Bosfor, dispărea în imensităţile de pustiu ale Asiei. Pentru că nici un nou angajat nu mai constituia o garanţie, Poşta Română decise ca toate oficiile poştale să se autofinanţeze.