Vasile Netijaru fusese numit director al Combinatului de creştere a porcilor din Florești la ordinul lui Ceauşescu. Conducătorul primi într-o zi, de la Securitate, un Raport despre furturile de carne din Combinat. Şi cum Combinatul producea doar pentru export, furturile, care se înmulţiseră îngrijorător în ultimul timp, provocau pagube însemnate în materie de valută. Din motive pe care n-avea să le afle niciodată, măgăreaţa căzu pe Vasile Netijaru, activist de rînd la Secţia organizatorică a CC al PCR. Numirea ca director avea la temelie o greşeală.
Tanţa Munteanu, o bătrână din Vintileasa Deal. Locuiește singură într-o coşmelie gata să cadă, în care se intră printr-o uşă tăiată în perete. Alcătuită dintr-o singură cameră, casa e lipită de grajdul în care stă vaca. Bătrîna poate şti astfel, în orice clipă, starea de spirit a vacii. Cu vreo câţiva ani în urmă, Tanţa Munteanu era să moară de ciudă c-au tras-o pe sfoară nişte escroci. Se întîmpla asta pe vremea când prin satele judeţului bântuiau tot felul de inşi în căutare de lucruri vechi, pe cale de dispariţie.
Se hotărî pe neaşteptate, într-o noapte, mai spre sfîrşitul verii, cînd şedeau – el şi nevastă-sa – la masa din curtea casei, lungind din plictiseală cina, începută cu vreo oră mai înainte. Mai tîrziu, cînd Virgil Toloacă ajunse la Sanatoriul de Boli Nervoase, cu un diagnostic deloc favorabil, nevastă-sa, Lucreţia, revăzu o serie de lucruri întîmplate înaintea momentului crucial şi trase concluzia că ar fi trebuit să se îngrijoreze. De exemplu, bărbatu-său începuse să fie preocupat de situaţia crocodililor.
Cu adevărat în încurcătură intrară cei de la Consiliul Popular Vintileasa cînd primiră, prin Poşta secretă, Decretul Consiliului de Stat cu numărul 4000/1987. Numărul ăsta nu era unul izvorît din fantezia odihnită a celor de la Cancelaria Consiliului de Stat. Era, într-adevăr, cel de-al patrumiilea Decret emis pînă la acea dată de la începutul anului. La sediul Primăriei se aduce poşta secretă. E dimineaţă, pe la nouă, secretara îşi bea cafeaua împreună cu contabila. Sorbind repede, să nu le frigă, stau pe scaunele înalte, incomode şi tăifăsuiesc despre scumpirea preţurilor.
Mihalache Buric venise în Vintileasa din Australia, unde emigrase cu părinţii înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Era de loc din altă parte, dintr-un sat de pe lîngă Galaţi. Cum ajunseseră ai lui în Australia nu era prea greu de ghicit. Îi mînase, ca pe mulţi alţi români, gîndul că acolo, la antipozi, se vor pricopsi, aşa cum încercau să-i convingă, de altfel, reportajele apărute în Universul. Mai greu de ghicit era cum de plecase el din Australia, la onorabila vîrstă de 40 de ani, după ce ai lui prinseseră ceva cheag.
Gigel Oraca şi-a trimis porumbiţa de 5000 de euro pe traseul Cocîrlații de Sus-Santa Fé şi retur, cu un mesaj patriotic, sugerat de şnurul tricolor legat de un picior al păsării. Potrivit Programului stabilit de Gigel, mesagera urma să facă escală pe o insulă pustie din Atlantic, să ajungă la Santa Fé, să se odihnească o zi şi o noapte, după care, luînd în cioc o crenguţă locală, să se întoarcă în Cocîrlați, tot cu o escală în mijlocul Atlanticului.
Grigore Epure, ţăran sărac din Vintileasa Deal, urmă timp de cîteva luni cursurile agrozootehnice organizate de Sfatul popular. N-avea nici un chef să-şi piardă seara pe la căminul cultural şi să-şi tocească fundul pe băncile lungi, prost prinse în cuie, încît era deajuns ca cineva să se scarpine sau să tuşească pentru ca lecţia să se întrerupă imediat, învinsă de scîrţîiturile lemnului bătrîn, slăbit din încheieturi, şi, deci, fără nici o ruşine. N-avea nici un chef să umble noaptea hai-hui pe coclauri, să-l latre cîinii cînd se întorcea, bîjbîind, pe uliţele bolovănoase, care duceau, sus în Vintileasa...
Cleopa Bulandră deveni fără s-o ştie, procesomanul numărul unu al ţării. Avea deschise o sută de procese la judecătoria din Florești. Înaintea lui se situase la un moment dat, un pensionar din Ploieşti, care intenta automat procese celor care invocaseră în public zicala: A întors-o ca la Ploieşti!, pe motiv că astfel se aducea atingere onoarei zecilor de mii de cetăţeni paşnici din oraş.
Restaurant-Bar California-Dream din Vintileasa-Centru e, de fapt, o înjghebare din beton armat, cu un acoperiş de tablă zincată, nou-nouţă. Cînd o văzuse prima dată, primarul se scărpinase în cap, după care îşi vîrîse degetul în ureche, învîrtindu-l acolo cîtva timp. Se întreba dacă nu cumva acoperişul acela plat, scînteind ca o oglindă de cristal, riscă să perturbe cursele aviatice regulate, care treceau pe deasupra satului de trei ori pe zi.
Scînteia avea să organizeze o amplă discuţie, în cîteva numere consecutive, cu trimitere de la pagina întîi, pe tema dacă un bărbat de tip nou, cu o conştiinţă înaintată, are voie sau nu să-şi bată nevasta. Se primiră scrisori din toată ţara, publicate de ziar la loc de cinste, împreună cu ample reproduceri în facsimil. Asta pentru a dovedi, graţie greşelilor de gramatică evidente, că scrisorile aparţineau ţăranilor săraci şi nu chiaburilor, zişi şi lipitorile satului. Se susținea că țăranii săraci erau analfabeți, pentru că nu-i lăsase regimul burghezo- moșieresc să meargă la școală, în timp ce chiaburii avuseseră bani ca să învețe.