În 1985, Culai P. Cunea, profesor de Istorie în apropierea pensiei, hotărî să întocmească monografia comunei Vintileasa. Se apucă, deci, s-o scrie, răscolind prin arhivele primăriei, prin podul şcolii, ba chiar şi prin casele oamenilor, care se speriară rău, crezînd că a început o nouă colectivizare. Pe măsură ce lucra, tot mai multe goluri din istoria satului i se conturau fatal. Ca să le umple, începu să umble prin Vintileasa, întrebînd bătrînii, dar nici ei nu-şi aminteau prea mare lucru.

Ghiţă Uiban, paznicul fîneţelor din Măgură, se îndrepta către Cotă pe drumeagul uscat din marginea Pădurii satului. Drumeagul de ţară, cu marginile săpate de ploile repezi, ţinea un timp marginea pădurii de stejari, după care cobora lin într-o vale uriaşă, uşor mlăştinoasă, în care păşteau vacile satului. Era duminică după-amiază, puţin înaintea asfințitului. O încremenire lucie, de te-ai fi dat pe ea cu patinele, şedea în aer şi, deşi soarele strălucea vesel, se simţea boarea serii, pîndind în timpul care se scurgea. Vara ajunsese spre sfîrşite, şi-n verdele bătrîn al ierbii se ghiceau deja primele semne ale ofilirii.

În 1965, pică în Vintileasa şi se apucă de colindat satul, uliţă cu uliţă, o echipă de folclorişti de la Bucureşti. Era alta decît cea sosită în Vintileasa cu vreo cîţiva ani în urmă şi care demonstrase bătrînei Constanţa Purdel, bolnavă de cancer de la vîrsta de 25 de ani, că din punct de vedere ştiinţific ea trebuia să fi fost de mult moartă. De data asta echipa număra mai mulţi inşi, printre care şi cîţiva înarmaţi cu ciocane de lemn şi topoare, amintind o ceată de tăietori de lemne.

La marginea satului, între ultima casă din Vintileasa şi prima din Vătraiul, adică exact acolo unde se va construi, peste cîţiva ani, cartierul rezidenţial al îmbogăţiţilor din Floreşti, primarul se gîndi să amenajeze un loc din poezia lui Eminescu. Gavrilă Tacu nu ştia din poetul naţional decît textele devenite romanţe şi, mai ales, cel cu Trece lebăda pe ape/ Printre trestii să se culce. Ori de cîte ori se îmbăta, lălăia versurile astea pînă-i dădeau lacrimile şi cădea cu capul pe masă. Se trezea însă într-o altă stare de spirit, net diferită de prima, drept pentru care sărea în sus, zbierînd...

Străjuind Vintileasa, se înalţă la Apus Măgura, cel mai mare deal din ţară. Sus, pe creastă, se află Observatorul, o schelărie metalică de vreo sută de metri, din care se poate vedea departe, pînă la Siret, satele scăldate în pulberea albă a zilei. De aici, se spune, deşi nimeni n-a putut s-o dovedească, doi inşi din sat au văzut într-o zi Constantinopolul. Cei doi, Toader Maican şi Titi Cristea, erau la coasă, în Măgură, într-o zi de august a anului 195…. O zi de secetă cruntă, în care cerul, aprins, plutea peste pădurile joase, pînă la poale. După masa de prînz, se întinseră să se odihnească.

Culiță Culoaie din Vintileasa Deal l-a reclamat la Poliția din sat pe vecinul Pandele Pandelică, pentru că îl trezește din somn cocoșul acestuia, care cîntă fix la șase dimineața. Poliția din Vintileasa își are sediul undeva aproape de ieșirea din sat dinspre Florești. Ca să ajungă pînă aici din Vintileasa Deal Culiță Culoaie are nevoie de vreo oră de mers. Poliția din sat e deservită de doi inși. Unul e șeful Circăi, locotenentul Vasile Vasilescu, și altul adjunctul lui, și singurul colaborator, sergentul major Nelu Burducea. Locotenentul nu e din sat.

Se spunea prin sat că Petrică Norocea se făcuse strigoi, deoarece, după ce-l îngropaseră, i se furaseră pantofii nou-nouţi, luaţi de la Floreşti de la un magazin din Centru. Erau atît de frumoşi, cu botul lor ascuţit, tip ştiucă, cu șireturile terminate într-un ciucure, încît alor lui le păruse rău că trebuie să încalțe mortul cu ei. Ba chiar şi şovăiră un pic înainte de a-i pune. Le trecu prin cap să-i schimbe. În Vintileasa se credea însă că mortul fără pantofi noi nu-i primit pe Lumea Ailaltă şi, drept urmare, rămîne prin sat, bîntuind noaptea prin casele oamenilor.

Şcoala elementară din Vintileasa Centru s-a pomenit peste noapte cu un computer ultraperformant, unic în ţară şi, deci, rîvnit de Centrul de fizică a Pămîntului de la Măgurele, de SRI şi chiar de Administraţia prezidenţială. Lucrurile s-au petrecut aşa. Compania Sidelco din Suedia, una dintre cele mai cunoscute în lume în domeniul forării calotei polare, a trebuit să-şi înlocuiască în totalitate computerele vechi, cu altele noi, corespunzătoare progresului tehnico-ştiinţific.

A început campania electorală pentru alegerile locale. Calistrat Cociorbă, un fost fotbalist de categoria B, îmbogăţit dintr-o afacere cu mărţişoare deocheate, vîndute pe sub mînă la iarmaroace, tîrguri săptămînale şi serbări dedicate Eroilor Neamului, s-a decis să candideze ca independent la Primăria Florești. E sigur că va cîştiga. Programul său electoral prevede, printre altele, plantarea de pomi fructiferi în fiecare staţie de transport în comun. Sloganul de campanie a fost adaptat la această iniţiativă măreaţă, căreia el i-a dat numele: Mărul lui Adam

Pe şoseaua naţională Bucureşti-Bacău – Fortăreaţa e anunţată de o coroană uriaşă, scrisă cu becuri viu colorate pe un panou de cîţiva metri pătraţi. Dacă dai curs săgeţii indicatoare, luînd-o la stînga, nu înainte de a încălca grav regulile de circulaţie, prin tăierea bruscă a liniei continue, ajungi pe o stradă recent asfaltată, netedă ca oglinda. La capătul ei străluceşte reşedinţa lui Toader Cloanţătă, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară. Cu îndemînarea dobîndită în pelerinajul extern, Toader Cloanţătă închegă rapid o nouă afacere: