Revista Magazin din ianuarie - martie 1990, cît am colaborat eu la ea ca autor de tablete cu valoare de proză, nu e trecută în nici o Istorie a presei postdecembriste. N-o consemnează nici măcar monumentala lucrare a lui Ion Hangiu, Presa românească de la începuturi pînă în prezent. Dicționar cronologic, 1790-2007, vol. IV, 1989-2007, recunoscută pentru acribia sa.
Pe 19 ianuarie 1990, prin textul PCR – definitiv compromis. Un argument, apărut pe prima pagină a publicației particulare Observator, debutam postdecembrist ca Istoric al clipei, cum spun eu editorialistului. A doua zi, sîmbătă, 20 ianuarie 1990, debutam, tot postdecembrist, de data asta însă ca publicist, prin textul Democrația din metrou, tipărit în săptămînalul Magazin, care se autointitula Săptămînal cultural-științific independent.
Teatrul pe baricade a apărut la începutul lui ianuarie 1990. După tipărirea revistei am intrat în ceea ce se cheamă stand by. Despre e se petrecea cu mine atunci, am mărturisit în interviul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan: „Pe la începutul lui ianuarie 1990, a venit o ziaristă din redacţie la mine şi mi-a spus că ministrul Andrei Pleşu a cerut să fie schimbaţi redactorii-şefi – greşeala mare a ideii revoluţionare. Şi la noi trebuia să punem pe un cetăţean, Dumitru Solomon.
22 decembrie 1989 m-a găsit redactor șef la revista Teatrul. Ajunsesem șef la acest lunar după debarcarea de la Suplimentul Literar-Artistic, în urma unor supărări ale Tovarășei. Deși plecarea de la Scînteia tineretului a fost gîndită ca o trecere pe linie moartă, o dată numit conducător al lunarului (trecerea de la un cotidian la un lunar avea pentru mine cel puțin toate datele unei intrări în concediu pe termen nelimitat), mi-am luat în serios responsabilitățile și am purces la reconstrucția publicației.
Ciprian Stoleru îmi aduce la BAR, o dată cu mai multe exemplare din Historia, și cartea lui Călin Hentea Memorii în papuci. Despre o tinerețe obișnuită, scoasă la editura Eikon, în 2016. Un autograf de complezență se vrea semn că e o carte dată cu dedicație: „Domnului Ion Cristoiu, împreună cu cele mai frumoase gînduri”. Călin Hentea s-a specializat în propaganda prin presă. E autorul unor cărți de autoritate în domeniu. Despre una dintre ele, Dicționarul propagandei, dacă nu mă înșel, am făcut o ediție a emisiunii Om cu carte la TVR 2.
Pe vremea cînd conduceam Evenimentul zilei, cei care țineau neapărat să fie amabili mă comparau cu Pamfil Șeicaru. În mai multe rînduri m-am arătat reticent față de o asemenea comparație. Oricît de mulți ar fi contestat adevărul zicerii lui Nicolae Iorga, Șantajul și etajul (marele istoric și micul politician se referea la clădirea Trustului Curentul, ridicată și cu banii obținuți prin șantajul de presă), imaginea lui Pamfil Șeicaru în planul moralei n-avea menirea să-mi facă plăcută comparația.
Debutul meu ca ziarist pur și simplu, ca autor de articole, a avut loc în ediția din 13 decembrie 1967, an XII, nr. 42, al Vieții studențești. Un tînăr ziarist talentat, Mihai Cistelican, și-a găsit o preocupare în studierea primilor mei ani de gazetar. Grație muncii sale, mi-am putut forma și eu o imagine despre debutul meu în presă. În decembrie 1967 eram în anul doi la Facultatea de Filosofie de la Cluj.