Pe vremea cînd conduceam Evenimentul zilei, cei care țineau neapărat să fie amabili mă comparau cu Pamfil Șeicaru. În mai multe rînduri m-am arătat reticent față de o asemenea comparație. Oricît de mulți ar fi contestat adevărul zicerii lui Nicolae Iorga, Șantajul și etajul (marele istoric și micul politician se referea la clădirea Trustului Curentul, ridicată și cu banii obținuți prin șantajul de presă), imaginea lui Pamfil Șeicaru în planul moralei n-avea menirea să-mi facă plăcută comparația. Am condus nu o publicație, ci peste 15, inclusiv posturi tv. Se spunea la un moment dat că sînt un om puternic. N-am șantajat pe nimeni niciodată. N-am folosit puterea publicațiilor pe care le-am condus sau a scrisului meu la gazetă sau a emisiunilor TV realizate de-a lungul timpului pentru a umili pe cineva sau măcar pentru a mă făli cu asta. Sînt sigur că Pamfil Șeicaru era invocat cînd venea vorba de mine, pentru că, la vremea cînd conducea Curentul, Pamfil Șeicaru era temut de lumea politică și nu numai. Pe de o parte, pentru scrisul tău tăios. Pe de alta, pentru campaniile lansate de Trustul Curentul. În anii interbelici, scena noastră publică a cunoscut și un alt gazetar puternic, mai puternic – cred – decît Pamfil Șeicaru – Stelian Popescu.
Nimeni nu s-a gîndit să mă compare cu Stelian Popescu. Poate și pentru că în memoria românilor postdecembriști s-a păstrat, ca întruchipare a jurnalistului puternic, doar Pamfil Șeicaru.
Dacă ar fi să mă raportez din perspectiva de Istoric al Presei la cei doi mari înaintași, deosebirile dintre ei și mine mi-ar sări în ochi.
Pamfil Șeicaru și Stelian Popescu au fost patroni de Trusturi. Curentul și Universul erau ziarele fanion ale unui Trust. Fiecare Trust însemna o avere. Și Universul și Curentul aveau clădiri proprii, tipografie proprie, distribuție proprie. Pe lîngă Universul apăreau multe alte publicații: Universul literar-artistic, Universul călătoriilor etc. Trustul Universul avea și editură. Trustul Curentul însemna și Curentul copiilor, Curentul literar-artistic. Eu n-am fost niciodată patron. E drept, cînd am trecut la Trustul Expres, cei doi acționari, Mihai Cîrciog și Cornel Nistorescu, mi-au cedat un procentaj minor din acțiunile Trustului.
Eram patron?
Nici vorbă.
Nimic din ce se afla în proprietatea Trustului nu-mi aparținea. Cînd am demisionat de la Evenimentul zilei, i-am cedat lui Cornel Nistorescu acțiunile. A fost singurul caz în care, pe lîngă postura de director, am avut-o și pe cea de acționar. La toate celelalte publicații postdecembriste – de la Expres pînă la postul Tv Realitatea – am avut condiția de angajat al Patronului. E drept, la cristoiublog.ro sînt patron. Un patron însă care dă bani din pensia lui pentru a întreține site-ul.
Nu sînt un bogătaș al vremii
Pamfil Șeicaru și Stelian Popescu au fost oameni bogați. Depășind cu mult condiția de ziariști, ei s-au învîrtit în lumea înaltă a vremii interbelice. Pe lîngă Trustul de presă, fiecare dintre ei a avut vile (Pamfil Șeicaru conacul de la Ciorogîrla), viață de lux, servitori. Eu am fost și am rămas, deși am construit și condus peste 15 instituții de presă, deși am scris zilnic, deși am avut emisiuni tv, deși am fost invitat la zeci de talkshowuri, deși am publicat 18 cărți, la nivelul de avere și trai al unui contabil din Occident. Dacă aș fi nimerit în alte locuri din lume, în America, de exemplu, cu o asemenea activitate în presă, de peste cinci decenii, aș fi fost acum proprietarul unei insule.
Pamfil Șeicaru și Stelian Popescu au activat din plin și ca oameni politici. Pamfil Șeicaru a fost deputat (după alegerile din 1928, 1931 și 1933) Stelian Popescu a fost ministru al Justiției în patru guverne. Activitatea politică s-a împletit în ambele cazuri cu cea de binefăcători. Pamfil Șeicaru a finanțat construirea la Orșova a unei Mînăstiri. Stelian Popescu a ridicat în satul natal, Lacul Turcului, o biserică, o școală, o primărie. Și unul și celălalt au avut responsabilități pe care azi le-am numi de societate civilă:
Pamfil Șeicaru a fost inițiatorul și fondatorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, iar Stelian Popescu, al Ligii antirevizioniste.
Eu, practic, n-am avut nici o funcție politică, ba chiar nici o activitate politică. Am fost înainte de 1989 membru PCR, dar asta n-a însemnat altceva decît activitatea de rutină a oricărui membru PCR. N-am făcut parte din nomenclatură. După 1989, n-am avut nici o funcție publică. Timp de peste 50 de ani am fost doar gazetar. Nici vorbă de activități de binefăcător. N-am ridicat nici o mînăstire, n-am condus nici o organizație profesională sau civică, n-am coordonat opere de binefacere.
Stelian Popescu și Pamfil Șeicaru au părăsit pentru totdeauna România, cu puțin înainte de venirea rușilor. Stelian Popescu pe 9 iulie 1944, Pamfil Șeicaru, pe 9 august 1944. Decizia de a fugi se bazează pe relațiile deosebite pe care le aveau cei doi în Înaltele sfere ale Puterii. Stelian Popescu și Pamfil Șeicaru fac parte din cercul de relații al Regelui Carol al II-lea, al Mareșalului Antonescu. Pot vorbi la telefon cu premierii, cu monarhii, cu oamenii de afaceri ai vremii, cu șefii Serviciilor Secrete cînd doresc. Sînt consultați personal de mai marii vremii. Putem spune că ei se implică în politică nu doar prin scrisul lor sau prin ziarele pe care le conduc, dar și personal. Nu de puține ori o campanie de presă se află în relație strînsă cu întîlnirea avută cu un atotputernic al zilei.
Ca șef de gazete m-am întîlnit cu multe vedete politice ale zilei. Cu excepția lui Klaus Iohannis, m-am văzut între patru ochi cu toți președinții României, inclusiv cu Ion Iliescu. Am avut întîlniri – și cu unii am luat masa – cu mulți premieri, lideri de partid. Nu pot spune c-am fost un apropiat al vreunui atotputernic al zilei. Nu m-am implicat în politica dusă de președinți, de premieri, de lideri de partide, altfel decît scriind, spunîndu-mi punctul de vedere la televiziuni. N-am influențat direct, prin relație personală, o decizie a unui lider. N-am sunat niciodată un politician pentru a-i semnala c-an scris ceva despre el. Și din simplul motiv că am fost și sînt împotriva amestecului ziaristului în tărîțea politici.
Stelian Popescu n-a trecut dincolo de hotarele presei. N-a scris nimic în plan eseistic, literar. N-a creat de la zero nici o publicație. Universul a fost fondat de Luigi Cazzavillan. Pamfil Șeicaru a scris cărți, dar în exil. A fondat Curentul. Dar atît însă. S-a încercat în creația literar-artistică, dar fără prea mare succes.
Eu am fost mai multilateral (dacă se poate spune așa) decît Pamfil Șeicaru și Stelian Popescu
Eu am creat de la zero și am revoluționat peste 15 publicații. Am avut emisiuni tv cu duiumul. Am ținut rubrici și la alte publicații decît cele pe care le-am condus. Am scris și publicat cărți de proză, de eseu, de reportaje literare de călătorie în străinătate, de critică și istorie literară, de investigații în domeniul Istoriei. Cea ce mi-a lipsit ca patron, ca om de afaceri, ca politician, am compensat în domeniul scrisului. N-am trecut o clipă dincolo de hotarele scrisului, prin asta înțelegînd și hotarele presei audio-video.
„Din aprilie 1918 și pînă în 10 august 1946, am scris cel puțin un articol cotidian” – declară Pamfil Șeicaru în a sa Istorie a presei, publicată în 1954 la Madrid. De la Stelian Popescu nu ne-a rămas o declarație asemănătoare. Știm însă că și el a scris aproape zilnic un articol pînă în 9 iulie 1944, cînd a fugit din țară. Scrisul zilnic la gazetă e realitatea care dă temei unei raportări a subsemnatului la cele două mari personalități ale presei noastre interbelice.
Scriu din ianuarie 1990 un articol aproape cotidian, aș putea afirma eu, apăsat, în prefața seriei de culegeri din comentariile mele întinse pe o perioadă de 30 de ani. Pamfil Șeicaru se putea mîndri cu 26 de ani de scris aproape zilnic. Eu mă pot mîndri cu 30 de ani de scris aproape zilnic. Sînt în materie de trudă gazetărească pur și simplu și cîteva deosebiri față de cei doi:
- Eu am semnat comentarii și în alte publicații față de cele pe care le-am condus, în multe cazuri fiind simplu colaborator.
La Național, la Jurnalul Național, la Evenimentul zilei, serie nouă. - Din 1992 și pînă în 1996, am semnat nu numai textul de primă pagină a Evenimentului zilei dar și analiza de o pagină (ultima) din săptămînalul Expres Magazin.
- Alături de textele publicate în ziare sau, mai nou, pe cristoiublog.ro, mi-am expus părerile politice și la televiziuni. Fie ca invitat, fie ca invitat permanent.
Pamfil Șeicaru și Stelian Popescu au scris și semnat texte în calitate de patroni. Eu am scris și semnat texte ca simplu gazetar. Spre deosebire de ei, eu am făcut și gazetărie la nivel de redactor pur și simplu:
Anchete, interviuri, reportaje de călătorie, atît în țară cît și în străinătate.
Dacă ar fi să mă definesc prin raportare la cei doi, spre deosebire de ei, eu n-am făcut toată viața decît să scriu. Să scriu și iar să scriu. La atîta mă duce capul.