Depinde de profesie. Pentru un scriitor, din perspectiva timpului, contează talentul. Nu cunosc prea bine vieţile marilor scriitori şi nici nu mă prea interesează ce au făcut ei ca oameni, mă interesează opera lor. În gazetărie însă lucrurile se schimbă. Talentul nu justifică lipsa de caracter. Dimpotrivă. Ca jurnalist, eşti îndrumător, eşti lider de opinie şi, dacă nu ai caracter, chiar dacă scrii bine, nu poţi spune că eşti un bun gazetar, pentru că înşeli opinia publică şi eşti un fals profet.

Nu cred că e vorba de acelaşi tip de mirare. Mie pur şi simplu nu-mi vine să cred anumite lucruri! Mă încearcă un fel de uimire revoltată atunci cînd văd, de exemplu, un politician care ajunge la putere şi nu-mi mai dă nici măcar un telefon să mă întrebe ce mai fac, uitînd că eu l-am ajutat cînd era la ananghie. Nu vreau nici o răsplată, dar ar fi frumos şi oricum nu l-ar costa nimic să-mi mai dea cîte un telefon. Îmi zic că aşa ceva nu se poate. Exact ca ţăranul în faţa girafei.

Ion Hangiu menţionează în volumul Panorama presei româneşti contemporane. Articole-program de ziare şi reviste (22 decembrie 1989 – decembrie 2005), că dintre numeroasele publicaţii înfiinţate în 1990 puţine, extrem e puţine mai apar şi azi: Dimineaţa, Cotidianul, Evenimentul zilei, Libertatea, Curierul naţional. E un semn clar al neaşezării din presa noastră postdecembristă. Un alt semn ne e dezvăluit de reproducerea de către autor a mai multor articole - program pentru acelaşi ziar.
Suntem în faţa unui alt aspect al neaşezării: prea desele mutaţii din spaţiul graficii, formatului, orientării, conţinutului şi, mai ales, colectivului redacţional.

Întoarcerea la tradiţia interbelică se regăseşte şi în explozia de publicaţii la nivel local. Fostele ziare ale Comitetului judeţean de partid devin ziare independente. Adăugîndu-şi, de regulă, la titlul anterior sintagma: liber. După un timp de dominare absolută, ziarele respective sunt surclasate ca autoritate şi tiraj de cotidianele nou înfiinţate. Entuziasmul, dar şi iluziile primilor ani, duc la construirea a numeroase publicaţii de cultură pe plan local. Alături de revistele înfiinţate anterior lui 1989, supuse şi ele transformărilor hei-rupiste, noile publicaţii îmbogăţesc peisajul spiritual local...

Există, totuşi, un domeniu în care autorul Panoramei are la dispoziţie, din belşug, articole-program: cel al presei de partid. Fenomenul e unul dintre cele mai interesante din anii postdecembrişti. Noua realitate a presei se va dezvălui nu atît în sporul explozov de publicaţii, nu atît în libertatea de a critica Puterea, cît mai ales în apariţia presei de partid. a şi-n cazul altor învieri din morţi, se insistă pe reluarea unui fir întrerupt: voinţa ostentativ proclamată, ca şi în cazul partidelor istorice, de reîntoarcere la anul 1947, cînd cele două formaţiuni au fost interzise.

Cu acribia-i cunoscută, profesorul Ion Hangiu descoperă şi reproduce articole-program din toate publicaţiile tipărite între 1989 şi 2005. De aici, poate, şi surpriza unor cititori de a descoperi titluri de care-şi amintesc vag sau pe care chiar le-au uitat. Anii 1990 - 1991 au fost cei ai suirii pe bolta succesului a unor publicaţii trecute azi în uitare. Alături de Expres, Expres Magazin, Zig-Zag Magazin au pornit, au strălucit şi au dispărut titluri precum: Timişoara, Evenimentul, Nu, Europa, Ordinea, Renaşterea bănăţeană, Baricada, Românul, Ţara, Democraţia.

O statistică ad-hoc arată că între 22 decembrie 1989 - 31 decembrie 1990 au apărut 130 de titluri de ziare şi reviste. Între 1 ianuarie 1991 - 31 decembrie 2005 au apărut 120. Aşadar, într-un singur an, au apărut multe titluri decît în 16 ani. Anul exploziei de titluri e 1990, primul an de după căderea comunismului. Acest ciclon al apariţiilor îşi are rădăcinile într-o realitate social-politică şi economică aparte: lunga perioadă anterioară de reducere dramatică a publicaţiilor literar-artistice, dar şi de blocare a oricărei noi apariţii.

Profesorul Ion Hangiu acordă un spaţiu larg publicaţiilor literar-artistice. Prea larg, ar putea obiecta unii, bănuind că autorul e sub influenţa preocupărilor sale anterioare: cele ţinînd de inventarierea revistelor literar-artistice. Nu ştiu dacă Ion Hangiu a cedat plăcerii de a se ocupa de un teritoriu care i-a adus consacrarea. Sigur e că o nimereşte acordînd un spaţiu larg publicaţiilor literare. Spre deosebire de epocile normale, cea interbelică mai ales, 1990 e anul dominaţiei covîrşitoare a politicului.

În primele luni ale lui 1990, asistăm la o explozie de apariţii în spaţiul gazetăresc. Unele publicaţii sînt proaspăt înfiinţate. Altele îşi schimbă titlul, ţinînd morţiş să convingă că şi ele sunt noi. Scînteia devine Scînteia poporului mai întîi, şi Adevărul, mai apoi; Scînteia tineretului devine Tineretul liber; Teatrul, Teatrul azi, Milcovul, Milcovul liber, Săptămîna, Săptămîna liberă. Cele care-şi păstrează titlul adaugă în chip necesar: serie nou. Teoretic, suntem deja într-un nou climat: de libertate a presei, inclusiv – dacă nu chiar mai ales – de libertatea de a critica.

Norocul ajută pe cei îndrăzneţi. Vechiul adagio poate fi pus motto la volumul Panorama presei româneşti contemporane. Articole-program de ziare şi reviste (22 decembrie 1989 – decembrie 2005), iscălit de profesorul Ion Hangiu. Profesorul Ion Hangiu e un bătrîn lup de mare al expediţiilor în trecutul presei româneşti. În 1968, domnia sa tipărea antologia în două volume, Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1789-1948). Un deceniu mai târziu, bibliotecile se îmbogăţeau cu o nouă lucrare monumentală: Dicţionarul presei literare româneşti.