

La marginea dinspre Pădurea Statului, locuia Toader Chirilă. Un bărbat singur, venit în sat cu cîţiva ani în urmă din lumea largă. Cumpărase casele lui Apostolache – cel care plecase în America, la fiul său, ajuns mare gangster –, le renovase şi se închisese practic între cei patru pereţi. Era văzut foarte rar prin sat. La vot sau în împrejurări ciudate. Ca de exemplu, cu un an în urmă, cînd un grup de liceeni, întorcîndu-se de la discotecă, l-a întîlnit plimbîndu-se pe şosea la miezul nopţii cu aerul că o face în plină zi.
- XLVIII - Vînzătorii de la Poartă La Găgeşti, sus, în Deal. Bate cineva la poartă. Întreb de dincoace de gardul înalt, care nu lasă să se vadă dincolo, în uliţa năpădită de iarbă: – Cine-i? Mi se răspunde: – Noi, v-am adus păturile! Deschid poarta. Niţel intrigat. N-aştept nici o pătură. În uliţă, doi inşi, bărbat şi femeie, în veşminte de fluieraşi coborîţi parcă de pe scena unui concert de muzică populară dat în cinstea înalţilor oaspeţi.
De la Taormina i-am adus Pisoiului un cățel mecanic. L-am cumpărat de la un magazin de pe pătură, deschis (dacă putem spune așa) pe Corso. Mergeam cu Doina în sus și-n jos pe strada nu prea lungă (astfel că din doi timpi și trei mișcări am dat gata magazinele, toate cu îmbrăcăminte și deci total neinteresante pentru mine, interesat doar de device-uri) , cînd în aglomerația de articole disparate de pe pătură am văzut cățelul. Vînzător și proprietar totodată era un negru.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) O complexă mînuire a trecutului în realizarea scopurilor prezentului are loc şi în cazul tezei potrivit căreia clasicii secolului al XIX-lea au fost falsificați de regimul burghezo-moșieresc. În primul rînd, ea este alături de teza prigoanei o lecţie menită a stîrni ură faţă de lipsa de scrupule a burgheziei. Potrivit articolului Cum a fost falsificat Eminescu de şcoala burgheză, semnat de Ion Manole în Gazeta învăţămîntului, 9 decembrie 1940, atitudinea burgheziei faţă de Eminescu poate fi utilizată în prezent ca material didactic:
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 267, anul II, joi, 13 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Dl Adrian Năstase a trimis recent conducerii FDSN o scrisoare pe care domnia-sa a numit-o, punînd cuvîntul între ghilimele, închisă. Dl Adrian Năstase nu e numai președinte al Camerei Deputaților. Domnia-sa e şi prim-vicepreședinte al FDSN. Dată fiind această a doua calitate, surprinde formula prin care domnia-sa a găsit de cuviință să se adreseze colegilor săi de partid. Boala scrisorilor trimise tovarășilor de luptă o avea Lenin.
În vara lui 1955, în toiul secerişului, cînd Vintileasa era plină de lume venită de la raion – activişti de partid, agronomi, ziarişti, funcţionari la Direcţia agricolă – toţi cu sarcina precisă ca muncile de vară să se încheie la timp, altfel erau trecuţi rapid la sabotaj, îşi făcu apariţia în sat un personaj mai deosebit de ceilalţi. Deja Vintileasa, ca şi alte localități din jur, nu se mai mira de oamenii noi, iviţi ca din pămînt pe uliţele satului. După o oarecare experienţă, se putea ghici cam de unde şi cu ce sarcină vine respectivul străin. Activiştii de la raion nici nu se mai deosebeau de cei din sat.
- XLVII - Latifundiarul Strîmtorat financiar după prăbuşirea Imobiliarelor, latifundiarul s-a întors la ocupaţia sa din tinereţe, cea care i-a dat primul milion de dolari: oieritul. În sala de bal a Palatului de la Şosea şi-a instalat turma de oi, cumpărată din Anglia pentru lîna lor deosebită. Noaptea tîrziu, cînd se întoarce de la cîte-o recepţie, se grăbeşte să ajute la fătatul unei oi, fără a-şi scoate fracul şi mănuşile.
Pisoiul a scos la iveală, dintre lucrurile grămădite în balcon, un cablu pe care-l caut de un an de zile, fără să dau de el. Uite că e și pisoiul bun la ceva. Vreau să-l mîngîi drept mulțumire, dar el, prostovanul, o rupe la fugă. * E miezul zilei în Găgești-Deal. Peste ogrăzi, sate, împrejurimi a coborît o liniște despre care-mi amintește versurile: Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mînăstire arsă Iar căldura se revarsă Valuri, valuri. Da, într-adevăr, căldura se revarsă valuri, valuri și, prin asta, adîncește tăcerea. Sînt în chioșc. Lucrez cu ușa larg deschisă. Uriașul ventilator se luptă din greu cu căldura care stă în jur ca un aer de beton.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Tot sub semnul mînuirii trecutului pentru realizarea unor scopuri ale prezentului se înscrie şi simplificarea raporturilor dintre regimul anterior şi marii scriitori. Evidenţierea exclusivă a conflictului dintre unii scriitori şi societatea vremii lor îşi are cauza în încercarea de a demonstra cu argumente concrete o teză a prezentului: Cea potrivit căreia societatea burgheză răspundea dur oricărei tentative de a-i contesta mecanismele, de a-i releva adevărurile.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 267, anul II, miercuri, 12 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Mă număr printre jurnaliştii care au pledat pentru integrarea noastră în Europa. Din această perspectivă am salutat opţiunea preşedintelui Iliescu pentru integrarea în structurile europene, opţiune limpede exprimată în mesajul din Parlamentul României. Și tot din această perspectivă am criticat nostalgiile unora după Rusia sau China. Locul României a fost întotdeauna în Europa. Comunismul a însemnat nu numai plasarea noastră sub stăpînire rusească, dar şi ruperea noastră de Occident. Pentru că sistemul comunist, venit dinspre stepele ruseşti, a fost, înainte de toate, un produs al Asiei.