Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 222, anul II, joi, 18 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Marți seara, la Actualități, Televiziunea a criticat demonstraţia Blocului Naţional Sindical pe motiv că a stînjenit circulaţia în Bucureşti. Reacţia cititorilor noştri a fost promptă. Telefoanele de zi şi de noapte s-au întrecut în remarci severe, mustrări şi ironii. „A compara un miting de interes naţional cu circulaţia de pe Dorobanţi a fost strigător la cer“ (Radu Rodica, Bucureşti). „Dl Melinescu poate să spună că n-avem şi noi dreptul să facem mitinguri“ (Paul Lădaru, Bucureşti). „Ce legătură are mitingul desfăşurat astăzi cu oprirea circulaţiei în alt loc?“ (Anonim, Bucureşti). „Primăria să ia măsuri pentru organizarea mitingurilor la 12 noaptea, deoarece la Actualităţi s-a spus că s-a încurcat circulaţia“ (Anonim, Piteşti). Sînt cîteva dintre opiniile cititorilor. Nedumerirea care le străbate e perfect explicabilă. Gestul Televiziunii îşi găseşte cu greu justificarea. El aminteşte de glorioasele vremuri cînd instituția din Dorobanţi se compromitea în faţa naţiunii refuzînd să transmită de la demonstrațiile antifeseniste din Piaţa Victoriei pe motiv că e ceață. La acea oră, Televiziunea română evidenția o inacceptabilă, revoltătoare părtinire. În favoarea celor de la putere, desigur. O atitudine asemănătoare evidenţiază Televiziunea şi acum. Las la o parte faptul că reportajul Televiziunii despre încurcarea circulației de către demonstranți riscă să intre în antologia hazuļui de la noi şi de aiurea. O demonstrație cum a fost cea de marţi nu e un spectacol stradal cu majorete. Nu e nici bîlci plimbat de-a lungul şi de-a latul Bucureştiului. E o mişcare de protest a oamenilor simpli împotriva continuei degradări a vieţii cotidiene. Sindicaliştii din Blocul Naţional Sindical n-au ieşit în stradă pentru a se da în carnaval. Ei au demonstrat pentru că le-a ajuns cuțitul la os. E absurd să le pretinzi acestor oameni să-şi programeze exprimarea nemulțumirii la orele în care circulaţia din Bucureşti nu-i intensă. Poziția Televiziunii are însă un aspect mult mai grav. Manipularea din anii anteriori se făcea de dragul puterii împotriva opoziției. Demonstraţiile fals prezentate la televizor erau de natură politică. Aceasta îndulcea
într-un fel părtinirea. Populaţia îşi putea spune că, în definitiv, Televiziuneu ţinea partea uneia dintre forţele aflate în bătălia pentru putere. Şi această bătălie nu provoacă prea mari emoții în rîndurile oamenilor simpli. În cazul manifestației de marți, Televiziunea a ţinut din nou partea puterii. De data asta însă nu împotriva unui partid, ci împotriva oamenilor necăjiți. Din acest punct de vedere, gestul instituţiei din Dorobanţi reprezintă nu numai o încălcare a regulilor jurnalismului, dar şi o sfidare a bunului-simt. Pretutindeni în lume, gazetarii, adevăraţii gazetari, țin partea omului simplu în raport cu puterea. Indiferent de ce culoare politică ar fi aceasta din urmă. De aceea, peste tot în lume presa independentă e într-un fel în opoziție. Puterea are de partea ei armata, poliția, administraţia. Populația are de partea ei presa. De aceea, o demonstrație a salariaţilor, o demonstrație născută nu din motive politice, ci din adîncirea dificultăţilor cotidene, nu poate fi decît sprijinită de către presă. Iată însă Televiziunea română servind ca instrument al puterii împotriva oamenilor amăriți.
Reportajul de marţi seara atrage atenția asupra dilemei cu care se confruntă (şi se va confrunta şi mai mult în perioada următoare) Televiziunea română. Prin natura sa reformistă, Programul de guvernare va cere noi şi noi sacrificii populaţiei. Ceea ce va provoca o creştere a tensiunii sociale. Se vor înmulţi grevele, demonstraţiile, protestele colective. Ce poziție va lua Televiziunea față de noua realitate? Prin postura sa de instituție de presă ea va trebui să fie purtătorul de cuvînt al nemulțumirii populare. În definitiv, imensa masă a telespectatorilor e alcătuită din cei care vor suporta dificilele costuri ale tranziției. Ca instrument aservit puterii, Televiziunea se va vedea obligată să ţină partea guvernului. Aceasta va însemna nu numai preocuparea de a justifica dificultățile social-economice, dar şi efortul de a înfățișa deformat mişcările de protest, nemulţumirea tot mai crescîndă a populaţiei. Reportajul de marți seara e un bun exemplu despre această manipulare la comandă. Alegînd această atitudine, Televiziunea riscă să-şi piardă şi bruma de popularitate pe care o mai are. Vor accepta profesioniştii din instituţie acest risc? Iată o întrebare care, neîndoielnic, va deveni dramatică în perioada următoare.
