Fapt. Poliția a prins în flagrant delict o bandă de falsificatori de bilete de tren dus-întors. Reguli bisericești. Dat fiind că biserica strămoșească trebuie să se racordeze la normele europene, Patriarhia Română a elaborat un ghid de reguli de igienă pentru biserici, mînăstiri, schituri și pustnici pe cont propriu.Un capitol însemnat reglementează relația cu icoanele. Se recomandă să se mimeze sărutul chipului din icoane, cu excepția celui al lui Iisus și al mamei sale, Fecioara Maria. Autoritățile bisericești și mănăstirești sînt totuși obligate să trateze împotriva microbilor icoanele cu Mîntuitorul și Fecioara Maria, prin aplicarea unui dezinfectant pus în vînzare exclusiv în rețeaua de magazine a Patriarhiei.
– Trebuie să-l luăm pe Tzontzy! îmi spune soția, care între timp a vorbit la telefon cu fata de la Clinica Veterinară. E stresat rău, rău de tot. Nu mai mănîncă, s-a retras într-un colț al cuștii. – Dar Motilici? mă interesez eu, cum se simte Motilici? – Nici el nu mănîncă. Ușor de zis, Hai să-l luăm! E greu de făcut. Am ajuns între timp la Sinaia. Ca să-l luăm pe Tzontzy, trebuie să ne întoarcem la București, după care trebuie s-o luăm înapoi spre Sinaia. Decidem să procedăm în chip înțelept. Mergem joi după-amiază și revenim a doua zi, dimineața, cu Tzontzy, după ce i s-a făcut tratamentul.
Sincer să fiu, corectitudinea nemţească mă scoate din sărite. Mai ales pentru că se invocă ori de cîte ori dai, în România, peste un nărav fanariot. Cei din jur, ba chiar şi vînzătorul care se scobeşte în ureche, cu deştu, ca şi cum ar vrea s-o sfredelească, exclamă în cor: — Ce să-i faci, noi nu sîntem nemţi! Drept pentru care, de-a lungul celor zece zile, cît am stat într-una din vizitele în Germania, m-am consacrat cu trup şi suflet unui ţel pe care-l bănuiam supraomenesc: Să găsesc o fisură în ordinea de tip nemţesc, un fir de nisip, acolo, în grozava maşinărie a corectitudinii exemplare. N-aş putea spune c-a fost uşor.
Cu ce se ocupă scriitorii români. Nicolae Ceaușescu a plecat cu elicopterul, sau ca să fim mai exacți, a fost evacuat din sediul CC. Toate agențiile de presă planetare transmit știrea incredibilă: Atotputernicul Nicolae Ceaușescu a căzut! La TVR, Mircea Dinescu și Ion Caramitru transmit Poporului prăbușirea Regimului. Cu se ocupă scriitorii români, suflet din sufletul neamului lor, cum spunea Poetul în chip oratoric? Scrie Teodor Brateș în primul volum al Trilogiei sale despre decembrie 1989...
Ziarele de ieri depun mărturie de izbucnirea unui nou scandal în mahalaua noastră politică. Partidul care-l scoate pe trotuar se numește Partidul România Mare. Doi corifei ai acestei formațiuni politice, dnii Radu Theodoru și Corneliu Vadim Tudor se iau de păr în cîteva sute de mii de exemplare. Primul – vicepreședinte al partidului, șeful Departamentului organizatoric, candidat la Primăria Capitalei – îl acuză pe Corneliu Vadim Tudor de paranoia în felul de a fi și de a conduce. Replicînd, cel de-al doilea...
Vocabularul a suferit și el în timpul cataclismului din care abia ieșirăm. Unele cuvinte, mai ales, și-au pierdut cu desăvârșire înțelesul logic. Așa, se zice „invalid“ de război soldatului care a pierdut o ureche ori și-a scrântit, vremelnic, un picior – și „erou“ oricui a tras ori nu cu pușca și, din întâmplare, a primit un glonț de Mannlicher, care l-a trimis ad patres[1]. De aceea, limba, destul de complicată și înainte de conflictul sângeros, s-a mai complicat o toană, după război, cu adjective întrebuințate anapoda; cu denumiri de instituții create ad-hoc; cu traduceri libere și cu transpuneri din vechiul lexicon.
Profitînd de ușa întredeschisă, Țonțu pășește în birou. După cîțiva pași făcuți cu maiestuozitate, de parcă ar fi Faraonul intrînd în Cetate, o zbughește sub masa biroului. E trecut de miezul nopții. A venit momentul să mă culc. Am luat deja porția de melatonină. Peste puțin timp pînza somnului, asemenea unei țesături dulci de păianjen, îmi va prinde creierul. Nu pot pleca înainte de a-l da afară pe Țonțu. Aș putea să-l las cu ușa întredeschisă. Va pleca la un moment dat, firește, dar tot la un moment dat se va întoarce. Se va cocoța pe birou și va amesteca tot ce e cablu alimentator.
În fiecare an, organizaţiile mondiale ale presei dau publicităţii rapoarte despre marile dificultăţi întîmpinate de ziarişti în documentarea din diferite locuri ale lumii. Unii sfîrşesc sfîrtecaţi de mine pe fronturile din războaiele planetei. Alţii sînt expulzaţi, brutalizaţi sau chiar închişi pentru a nu-şi putea face meseria în bune condiţii. Nu puţini sînt opriţi sau alungaţi de forţele de ordine, de bodyguarzi sau bătăuşi plătiţi, ca să nu se poată documenta la faţa locului. N-am întîlnit în nici un Raport de pînă acum una dintre cele mai dificile documentări ca jurnalist...
Valeriu Pănoiu, autor al unei cărți despre rolul astrologiei în Istorie (am tresărit la așa ceva, deoarece mi-am amintit de Împăratul roman, Tiberius, care nu făcea o mișcare fără să-și consulte astrologul), a insistat în discuția de la CristoiuTv din 15 iulie 2020 pe boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună și celorlalți. De acest lucru m-am convins și eu vizionînd înregistrarea așa-zisei Revoluții române în direct. Aveam transcrierea din cartea lui Mihai Tatulici.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 149, anul I, marți, 15 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ România liberă de luni, 14 decembrie, reproduce în plan tipografic vorbele risipite în eter la o masă rotundă în doi (Emil Hurezeanu și Mircea Iorgulescu), organizată vineri, 11 decembrie, la Radio Europa Liberă. Avînd drept temă libertatea presei românești după decembrie 1989, respectiva masă rotundă nu e altceva decît un lung șir de mustrări la adresa Evenimentului zilei.