– Trebuie să-l luăm pe Tzontzy! îmi spune soția, care între timp a vorbit la telefon cu fata de la Clinica Veterinară. E stresat rău, rău de tot. Nu mai mănîncă, s-a retras într-un colț al cuștii.
– Dar Motilici? mă interesez eu, cum se simte Motilici?
– Nici el nu mănîncă.
Ușor de zis, Hai să-l luăm! E greu de făcut. Am ajuns între timp la Sinaia. Ca să-l luăm pe Tzontzy, trebuie să ne întoarcem la București, după care trebuie s-o luăm înapoi spre Sinaia. Decidem să procedăm în chip înțelept. Mergem joi după-amiază și revenim a doua zi, dimineața, cu Tzontzy, după ce i s-a făcut tratamentul. Seara, cînd ajungem la București, după o oră de stat acasă, mergem să-l luăm pe Tzotzy. Soției i s-a spus că-l putem lua deja din seara asta. La Clinică ne aștepta preferata soției. Pînă l-am luat și pe Motilici am crezut că e a cincea roată la căruță. Genul de salariat căruia îi revin toate corvezile, pentru că trece în firmă ca fiind angajat de mîna a doua. Știu de la televizor că de sărbători și în weekend fac emisiuni vedete secundare. Vedetele de prim rang nu acceptă să lucreze de sărbători. Așa e și la clinică. De Crăciun, de Anul Nou a fost condamnată să lucreze fătuca asta. Aveam să aflu mai tîrziu că fătuca era chiar proprietara clinicii.
Așa se explica prezența ei în zile de sărbătoare.
Motilici și Tzontzy sau, altfel zis, Țonțu, stau în cuști alăturate. Tzontzy s-a refugiat în fundul cuștii, de unde ne aruncă o privire profund suspicioasă. Motilici dă fuga la ușița, pe care o deschide proprietara cu mare grijă. De o zi nici Motilici, nici Tzontzy nu au mîncat.
– Or fi făcînd greva foamei, ca Mandela îmi vine pe buze să zic, și aș zice-o dacă nu m-ar opri teama că voi contrazice viziunea soției despre cîini și mîțe.
– Mîngîie-l! îmi poruncește soția, văzîndu-l pe Motolică făcîndu-și deja obișnuită său număr pisicesc:
Se alintă cu capul de mîna ta.
Îl mîngîi.
După ce-și face numărul, Motilică se năpustește la farfurioara cu boabe.
– Minune! exclamă doctorița. S-a apucat să mănînce!
Pînă cînd i se fac lui Tzontzy formele de externare, duc pînă la capăt superproducția Eu și Motolică. Îl mîngîi un timp. De fiecare dată, ca și cum și-ar aminti, Motilică mă părăsește, de dragul boabelor din farfurioară. Între timp, în salon se petrec următoarele întîmplări. Pentru că din cușca din spate se auzeau strigătele cățelușei lăsate în Pensiune pentru cîteva zile, doctorița o scoate afară. Din cușca de alături miaună languros o pisică. E și ea în pensiune.
Învățat deja cu procedurile, merg la gratii și-o mîngîi.
Ce mai încolo și încoace!
Mai ceva ca la vizitarea unor pacienți aflați în spital.
Cu singura deosebire că n-am adus cu noi punga de portocale.
I s-a făcut lui Tzontzy formele de externare.
Îl vîrîm cu greu în cușcă.
Vom avea probleme pe drumul către casă. Cușca, luată pentru Motolici, nu e etanșă pe lateral. Tzontzy vede pe unde trecem. De la soție înțeleg că asta îl tulbură. Cu lateralele etanșe, cușca anterioară îl lipsea de priveliște.