Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 135, anul I, joi, 26 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Ziarele de ieri depun mărturie de izbucnirea unui nou scandal în mahalaua noastră politică. Partidul care-l scoate pe trotuar se numește Partidul România Mare. Doi corifei ai acestei formațiuni politice, dnii Radu Theodoru și Corneliu Vadim Tudor se iau de păr în cîteva sute de mii de exemplare. Primul – vicepreședinte al partidului, șeful Departamentului organizatoric, candidat la Primăria Capitalei – îl acuză pe Corneliu Vadim Tudor de paranoia în felul de a fi și de a conduce. Replicînd, cel de-al doilea – președinte al partidului, senator, secretar al Senatului României – îl acuză pe Radu Theodoru de încercarea de a folosi partidul ca trambulină de căpătuială. Dl Radu Theodoru anunță demisia sa din PRM. Răspunzînd imediat, dl Corneliu Vadim Tudor anunță că l-a dat afară.
Divorțuri politice au zguduit și alte partide. Nici unul dintre ele n-a înfățișat mizeria morală pe care o atinge acest divorț din Partidul România Mare. Cineva spunea că sănătatea morală a unui cuplu se cunoaște nu în clipele de armonie, ci în cele de scandal. Adevăr pe deplin valabil și pentru un partid. Felul cum se desfășoară un divorț în cadrul lui spune totul despre sănătatea morală a oamenilor care-l alcătuiesc. Scandatul din Partidul România Mare izbește prin mahalagismul său. Nu mă refer, desigur, la vorbele tari schimbate de președinte și de vicepreşedinte. Amîndoi sînt scriitori și jurnaliști. Era de așteptat ca, în focul iritării, ei să-și dea poalele peste cap și să-și arate reciproc dosurile. Astfel, dl Radu Theodoru pune pe seama proaspătului său dușman: jongleria penibilă, exhibiţiile oportuniste, corupția, șantajul, intriga, demagogia. Gata să plesnească de furie, Corneliu Vadim Tudor îl face pe Radu Theodoru: nefericită creatură, bătrînă cătană lovită de Parkinson, şarpe crescut la sîn. Deși amîndoi coboară dialogul la nivelul gleznei, ca să fiu sincer, Radu Theodoru mi se pare mult mai interesant decît Corneliu Vadim Tudor. Scrisoarea sa caută să se păstreze cît de cît în spațiul politic. Ea surprinde prin logica tăioasă, dar mai ales prin cruda radiografie făcută băltoacei moral-psihologice numită Corneliu Vadim Tudor.
Atacul acestuia din urmă nu diferă cu nimic, prin abjecție aiuritoare, de atacurile din România Mare la adresa tuturor adversarilor săi reali sau închipuiți. În răspunsul dat lui Radu Theodoru regăsim toate clișeele așa-ziselor pamflete ale lui Corneliu Vadim Tudor: agățarea de fizicul adversarului, implicarea murdară a familiei acestuia, umorul căznit, delirul verbal.
Cînd vorbesc de mizerie morală, mă gîndesc la dezvăluirile făcute de cei doi. Din acestea, Partidul România Mare se conturează mai degrabă ca o cloacă, decât ca un partid. De la Radu Theodoru aflăm că liderul partidului a transferat ședințele prin localuri, că apelează la cumpărarea conștiințelor prin mese îmbelșugate date în restaurante de lux sau prin daruri costisitoare, că s-a înconjurat de o camarilă coruptă, care-l lingușește iresponsabil. Corneliu Vadim Tudor îl demască pe Radu Theodoru că a furat de la partid 300.000 de lei, că a folosit sistematic autoturismul partidului pentru a transporta materiale la vila sa de la Grădiștea de Argeș. Citești și nu-ți vine să crezi! Partidul România Mare e o formațiune politică parlamentară. Deputații și senatorii săi ridică mîna pentru a vota legile care orînduiesc viața bietului român. Și în timp ce acest biet român ia în serios smiorcăielile lui Corneliu Vadim Tudor pe umărul țărișoarei noastre dragi şi discursurile sale despre cît de grea e situația cetățeanului de rînd, președintele PRM se îmbuibă prin restaurante luxoase, iar vicepreşedintele șterpelește bani din vistieria partidului.
Mă număr printre jurnaliștii care au avertizat în numeroase rînduri că bocirea poporului de către liderii PRM e o crasă și insultătoare demagogie. Că, în timp ce denunță de la tribuna Senatului capitalismul sălbatic, Corneliu Vadim Tuđor e unul dintre cei mai bogați oameni din București. Că, în timp ce plînge soarta țăranului român, el îi jecmănește pe amărîții din Butimanu, care sînt pe cale să iasă cu furci și topoare împotriva moșierului Corneliu Vadim Tudor. Unii cititori naivi l-au crezut pe Corneliu Vadim Tudor cînd acesta punea atitudinea mea faţă de România Mare pe seama unor aiuritoare comploturi. Ceea ce am spus eu de atîtea ori despre acest partid spun azi, fără să-și dea seama că se dau de gol, doi dintre liderii săi.
A trebuit să crape buba în PRM pentru a se vedea, în sfîrșit, ce puroi e înăuntru!