Veghea Partidului Scrisoarea unei văduve sărace, publicată pe prima pagină a Scînteii din 1950: „Cînd mi-a murit bărbatul, lăsîndu-mă singură cu nouă copii mici, am început să mă jelui: În grija cui m-ai lăsat, bărbate, în grija cui?! Atunci eram o proastă, trăgeam cu urechea la șoaptele ticăloșilor de chiaburi, dar acum, după ce am citit Cursul scurt al Marelui învățător al Poporului, Iosif Vissarionovici Stalin, îmi dau seama că nu rămăsesem singură. Partidul veghea asupra mea. Mulțumesc din inimă Partidului!“
Viața omului, chiar și a mea, desigur, stă sub semnul rutinei. Eu, de exemplu, după ce mă scol fac cinci minute gimnastică. Zilnic. De ce cinci și nu șase sau patru? n-aș putea să răspund. De precizat: Nu fac gimnastică în general, fac gimnastică cinci minute. Nici mai mult nici mai puțin. Nu-mi dau seama de ce o fac. Sigur e că nu-mi folosește la slăbit. Pe vremuri, cînd mi-am asumat drept Proiect de țară să slăbesc în chip de Breaking News, am decis să alerg în aer liber, dimineața și seara, o jumătate de oră.
Parisul are nenumărate muzee. Pe primul loc, încă fără concurenţi serioşi, se situează Luvrul. Renumitul loc al turiştilor de pe întreaga planetă, cel care apare în toate pozele stîngace, de amator dosit în spatele iubitei sau al nevestei care s-a dat cu ruj ca să pară mai intelectuală, trebuie să facă faţă concurenţei sălbatice a panourilor, bulevardelor, străzilor şi chiar intrărilor din întreg Parisul. E pe lume, spun hîtrii, un Dumnezeu al beţivilor. Noi vom susţine cu tărie că este şi un Dumnezeu al Luvrului. Misiunea cu care a venit Luvrul pe lume e de a atrage cît mai mulţi turişti. Pentru a-i facilita sacra misiune, Dumnezeu i-a dat Luvrului cît mai multe zile pariziene cu ploaie.
Acaparat de noul subiect – luptele duse de români în Kuban –, despre care am scris deja pe cristoiublog.ro, mă interesez de cazul Ion Pălăghiță. Ca și în alte cazuri de eroi de pe Frontul de Est, decorați de nemți cu Crucea de fier, sînt curios să aflu ce s-a întîmplat cu mormîntul eroului din Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe 16 mai 1943, a fost înmormîntat la Iași, printr-o ceremonie cultivată de întreaga presă. Sentinela din 23 mai 1943 îi dedică pagina de copertă. Sub portretul eroului, un montaj fotografic surprinde secvențe de la ceremonia înmormîntării. Legenda apare sub titlul Eroul colonel Ion Palaghiță:
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 186, anul II, joi, 4 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Pe vremuri, cînd citeam presa anilor ’50 pentru a scrie Istoria literaturii proletcultiste, eram ferm convins că scrisorile oamenilor muncii, harnic tipărite în Scînteia şi în alte publicatii, aparțineau, de fapt, redactorilor. Incontestabil, acele scrisori se voiau dovada că politica partidului se bucura de sprijinul oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Semnate „muncitorul“ X sau „ţăranul sărac“ Y, ele împărtăşeau poziția ziarului şi, prin asta, a partidului în principalele probleme ale momentului. Între ele şi articolele din ziar nu era, practic, nici o diferenţă.