Un erou uitat: Ion Pălăghiță, înmormîntat la Iași cu onoruri Naționale

Acaparat de noul subiect – luptele duse de români în Kuban –, despre care am scris deja pe cristoiublog.ro, mă interesez de cazul Ion Pălăghiță. Ca și în alte cazuri de eroi de pe Frontul de Est, decorați de nemți cu Crucea de fier, sînt curios să aflu ce s-a întîmplat cu mormîntul eroului din Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe 16 mai 1943, a fost înmormîntat la Iași, printr-o ceremonie cultivată de întreaga presă. Sentinela din 23 mai 1943 îi dedică pagina de copertă. Sub portretul eroului, un montaj fotografic surprinde secvențe de la ceremonia înmormîntării. Legenda apare sub titlul Eroul colonel Ion Palaghiță:

„Înconjurat de venerația întregii Țări, eroul colonel Ion Palaghiță a fost condus în dangăt de clopot la locul de veșnică odihnă. Funeraliile naționale făcute acestui erou între eroi s-au desfășurat la Iași dumineca trecută. O mare mulțime a petrecut trupul aceluia care s-a înscris în Cartea vitejiei Neamului. Jertfa colonelului Ion Palaghiță este adînc pilduitoare, pentru că ea arată lumii la ce înălțimi nemaiîntîlnite se poate ridica eroismul românesc.”

Date despre personaj sînt puține. Un site ridicat pe temeliile patriotismului ne oferă cîteva date. S-a născut la 13 februarie 1899. Asta înseamnă că avea la moartea în Kuban 44 de ani. Era ofițer de profesie. Maior, comandantul Batalionului 1, Regimentul 94 Infanterie, Divizia 19 Infanterie. Pentru comportamentul eroic din retragerea din Kuban a fost decorat cu Crucea de cavaler a Crucii de Fier, numărîndu-se printre doar cei 18 militari români cu acest Înalt ordin nemțesc. Asta s-a întîmplat pe 7 aprilie 1943. Deși rănit, nu mai așteaptă să se vindece și se întoarce în linia întîi. Moare eroic pe 9 mai 1943. E înaintat la gradul de locotenent-colonel postmortem și decorat cu ordinul Mihai Vitezul clasa întîi. Potrivit unui text de pe Wikipedia, Ion Pălăghiță e un caz aparte în Armata Română. Se căsătorește la Iași, cu Ana, dintr-o familie de evrei. Generalul Ion Antonescu îi cere să divorțeze, deoarece era ofițer de carieră. Refuză susținînd că Naționalismul și patriotismul se dovedesc pe cîmpul de luptă. Același text, după ce precizează că Ion Palaghiță e singurul eroul adus în țară și înmormîntat cu funeralii naționale, vorbește despre reabilitarea sa din 1950 din categoria criminal de război și de faptul că Ana Pălăghiță a rămas membră PCR. Acesta e destinul eroului după 23 august 1944. O mai fi mormîntul său la Iași? Știe cineva din Iași cine a fost Ion Pălăghiță? Îi spun unei realizatoare tv, cea care urmează să meargă cu mine la Krasnodar, c-ar trebui să trimită pe cineva la Iași, să vadă dacă mai e acolo mormîntul și dacă mai sînt urmași ai colonelului.

Pînă atunci, pînă aflu răspunsurile, caut să aflu amănunte despre înmormîntare.
Le dă toate presa de la vremea respectivă.
Optez pentru Universul.
Miercuri, 19 mai 1943, ziarul publică începînd de la pagina întîi relatarea:

„FUNERALIILE NAȚIONALE ALE COLONELULUI-EROU ION PALAGHIȚĂ
EL A FOST ÎNHUMAT ÎN «CIMITIRUL EROILOR» DIN IAŞI

Din marele cortegiu de eroi, cari s’au jertfit pe altarul României de totdeauna, se desprinde ca un simbol al timpurilor noastre figura impunătoare a colonelului Ion Palaghiţă.

Ducînd în sufletul lui năzuinţele acestui neam încercat dar neînfrînt şi purtînd în vine sîngele descălicătorilor lui Dragoş Vodă şi al arcaşilor Principelui Creştinătăţii – Ştefan cel Mare şi Sfânt, colonelul Ion Palaghiţă întruneşte prin jertfa lui vitejească măreţia numelui de român, subliniind drepturile naţiei la viaţă pe povîrnişurile Carpaţilor şi pe cîmpiile Dunării, Tisei şi ale Nistrului.

Faptele de arme ale colonelului Ion Palaghiţă alcătuiesc un nou şirag de mîndre vitejii, pe care ostaşul român l-a aninat pe pieptul Patriei ori de cîte ori a fost nevoie ca el să răspundă celei mai nobile dintre chemări: apărarea vetrei strămoşeşti.

Geniul carpatin al bravilor plăeşi, clăditori de ţară, s’a manifestat strălucit prin viguroasa înfăţişare de oştean a colonelului Palaghiţă, care a ştiut să ducă gloria stindardului românesc pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale răsăritului, unde cuvântul românesc se mai aude încă, mărturisire a vitalităţii românismului.

Clocotind de dorul victoriei celei mari pentru gloria neamului românesc şi înscăunarea dreptăţii naţiei, colonelul Palaghiţă a pornit vijelios în fruntea batalionului său de dorobanţi din al 94-lea regiment, sfărîmînd în măreţe încleştări de luptă hotărîtă, încercările duşmanului de a înfrînge braţul vînjos al ostaşului român.

Ajuns dincolo de capătul Mării Euxine, continuă cu bărbăţie să ducă din victorie în victorie pe tot atît de bravii ostaşi ai batalionului de sub comanda sa, veniţi din toate unghiurile ţării să pună temelie trainică României de mîine. Din ţinuturile Lugojului, ale Mehedinţilor şi din plaiurile Moldovei, ei întruchipînd unitatea pămînturilor româneşti, l-au urmat cu însufleţire, înscriind în litere de aur victoriile pe drapelul ţării.

Dar biruinţa cere jertfe. Şi cu cît aceste jertfe sunt mai de preţ, cu atât valoarea lor pentru neam şi patrie este mai mare. Colonelul Palaghiţă a fost alesul proniei să hotărască piatră de unghiu la temelia izbînzii care va intra în legendă şi de astădată. Luînd în piept furtuna luptei necruţătoare, el cade cu trupul, dar se înalţă pe piedestalul gloriei româneşti, alcătuind marele şi eternul simbol ce va străluci alături de acei cari ne-au lăsat sfînta moştenire: România cea Mare.

Cade răpus de schijele haine ale duşmanului în ajunul sărbătoarei naţionale a zilei de 10 Mai, adăugînd prin moartea lui noi lauri de slavă măreţiei acestei zile.

Purtat pe braţe voiniceşti din poalele Caucazului, colonelul Palaghiţă este adus în Iaşii Moldovei pentru a fi căpetenie eroilor ce odihnesc în ţintirimul bravilor.

Primăvara i-a închinat colonelului Palaghiţă în ultimele două zile ale drumului său prin ţară, tot ce a avut mai frumos: razele unui soare cald şi florile ei.

Iaşii s’au cutremurat adînc de pierderea pe care a fost sortit s’o primească, dar durerea lui n’a însemnat lacrimi sau bocet. La moarte de ostaş jalea şi vaetele nu au ce căuta. Iaşii au purtat cu demnitate şi mîndrie doliul, care era o recunoştinţă postumă adusă celui care a ştiut de atîtea ori să înfrunte cu zîmbetul pe buze moartea.

Un dangăt de clopote a primit în sânul său pe cel mai bun dintre fiii Moldovei, aşezîndu-l printre flori pe catafalcul acoperit cu tricolorul ţării, în mijlocul bisericii metropolitane. Într’o pioasă reculegere, moldovenii şi toţi românii aflători în Iaşi au trecut într’o demnă ţinută de reculegere prin faţa sicriului, aducînd, alături cu cei veniţi numai pentru el, ultimul salut celui care pînă mai deunăzi a fost bravul între bravi: colonelul de dorobanţi Palaghiţă Ion.

Toată ziua de Sîmbătă 15 Mai, noaptea ce a urmat şi din zorii zilei de Duminecă, şiruri nesfîrşite au trecut prin faţa catafalcului.

Ţara şi Conducătorul cu Oştirea lui au ţinut să-şi ia rămas bun de la colonelul Palaghiţă, aşa cum se cade vitejilor, făcîndu-i funeralii naţionale.

În timp ce lumea îi aducea prinosul său de recunoştinţă pentru impunătoarea lui jertfire, demnitarii ţării soseau la biserica metropolitană să se închine la căpătîiul celui plecat atît de timpuriu dintre camarazii lui de arme şi de isbînzi.

Aici, familia colonelului Palaghiţă priveghia lîngă rămăşiţele pămînteşti ale acelui drag. Bătrîna mamă a eroului, cea care a insuflat copilului său Ion, care avea să fie bravul de azo, şi de totdeauna, simţămîntul de iubire de neam şi de patrie, îşi purta durerea alături de soţia şi fetiţa lui şi înconjurată de ceilalţi cinci fraţi ai colonelului erou.

La catedrală au sosit, primiţi cu onoruri militare, d-nii general de corp de armată Pantazi, ministrul apărării naţionale, reprezentantul domnului Mareşal Antonescu; lt.-col. adj. Eugen Niculescu; general de divizie Şova, subsecretar de stat al marinei; general de escadră Jienescu, subsecretar de stat al aerului; colonel Spalke, ataşat militar al Germaniei, însoţit de o delegaţie de ofiţeri superiori de la misiunea germană în România; colonel Boccea, însoţit de o delegaţie de ofiţeri italieni; general Rozin, general Manoliu, general Voicu, general Dimitriu, colonel Balaban Aurel, cavaler al ordinului «Mihai Viteazul», director de cabinet M.AN.; o delegaţie de cavaleri ai ordinului «Mihai Viteazul»; colonel Talpeş, prefectul Iaşilor; general Ionescu, primarul municipiului Iaşi; prof. univ. David, rectorul Universităţii Mihăilene; prof. univ. Dragomirescu, prof. univ. Simionescu, decanii facultăţilor din Iaşi, reprezentanţii autorităţilor civile şi militare şi numeroşi ofiţeri, din garnizoană.

SLUJBA RELIGIOASĂ

La ora unu şi jumătate d. a., I. P. S. S. Inneu al Moldovei, înconjurat de un sobor de preoţi, începe citirea litaniilor de îngropăciune, răspunsurile fiind date de corul mitropoliei.

În acest timp, muzica militară intonează în curte „Pentru rugăciune“, în timp ce ostaşii se descopere.

La terminarea serviciului divin, d. col. Simulescu face biografia colonelului Palaghiţă în cîteva cuvinte, iar după aceia d. ministru general de corp de armată Pantazi ţine un foarte emoţionant discurs. Cuvintele d-lui ministru Pantazi vibrează de emoţia ce i-o dă momentul.

Domnia sa a spus următoarele:

«Pe locotenent-colonelul Palaghiță, a cărui memorie o cinstim astăzi cu sufletele îndurerate, l-am cunoscut în preajma crîncenelor lupte, unde viața lui s-a jertfit pentru viața nepieritoare a Patriei.
Era în a treia zi de Paști, la postul de comandă al colonelului Gașpar, comandantul unui regiment de tunari din Divizia 19-a Infanterie. Venisem să petrec timpul tradiției noastre creștinești alături de cei care, desbrăcați de orice interese meschine, și-au închinat inima lor nobilă, apărării Țării.

Acolo, am găsit adevăratul suflu al creștinismului, luptînd în contra barbariei și a omorîtorilor de suflete. În aerul limpede al frontului, acolo unde existența omenească se dăruiește, unde nu mai dăinuiesc micile patimi și scăderile interne ale oamenilor, l-am văzut pe locotenent-colonelul Palaghiță în mijlocul soldaților săi.

Un bărbat în sensul înalt al cuvîntului, stăpînind prin curaj și hotărîre împrejurările, cu suflet cald și generos față de subalternii săi, cu o adîncă concepție a datoriei, așa mi-a apărut de la început bravul nostru camarad. Era în felul lui de a vorbi și a se purta, semnul care nu înșeală, a inimilor curate. Era simplu în atitudini, avea o privire clară asupra lucrărilor.

Mi-a arătat poziția ocupată de trupele lui la Nord-Est de Krimskaja, în apropierea liniei ferate care merge spre Rostov. Avea linia principală de rezistență împotriva contra-fortului acestei căi ferate. La flancul stîng al acestei poziții se afla pe aceeași linie un crîmpei de pădure, care intra în sectorul vecin al Batalionului 1/94 Infanterie. În acest cadru redus, simțul și logica lui limpede au realizat una din acele operații a căror frumusețe nu rezidă în mărimea proporțiilor, ci în dominarea problemei și în soluționarea ei, indiferent de dimensiunile sau extensiunea pe care poate să le aibă.

Cu vorbe simple, fără nici o urmă de exagerare, locotenent-colonelul Palaghiță mi-a explicat actul său ostășesc. Prevedea dinaintea luptei că adversarul va încerca să se infiltreze în acea pădurice din sectorul vecin, pentru ca de-acolo să poată învălui trupele celor două poziții vecine. Și-a pregătit pentru aceasta o companie, care trebuia în momentul critic să înainteze de-a-lungul rambleului de cale ferată, în direcția pădurii, pentru a tăia infiltrația rusească și a o ataca din spate.
Concepută atît de clar, operația aceasta a fost dusă la îndeplinire cu o hotărîre și vitejie exemplară. Și ea a reușit admirabil, oprind dezvoltarea pericolului care amenința trupele române și germane din acel sector. Ce simplă pare o acțiune ca aceasta atunci cînd o vezi din depărtare în liniștea gîndului! Dar noi știm cîtă vitejie, cîtă stăpînire de sine și cîtă hotărîre trebuie pentru a o face să izbutească în clocotul obuzelor și în apropierea morții.

Locotenent-colonel Palaghiță însă, cu marea sa curățenie sufletească mi-a povestit în felul lui modest, fără să-și închipuiască măcar că fapta lui era aceea a unui viteaz. Avea doar pe față lumina liniștită a celui ce și-a făcut datoria! Fapta lui a fost însă admirată de întreaga noastră armată. Regele nostru i-a conferit Ordinul Mihai Viteazul cl. III-a, iar Fürhrerul Marelui Reich German i-a trimis Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.

Aceste distincțiuni, locotenent-colonelul Palaghiță le purta cu modestia lui înnăscută, simțindu-se unit adînc cu toți camarazii veniți în cîmpiile Caucazului pentru dreptatea românească. Era și el unul din soldații Diviziei 19-a Infanterie, atît de încercată în luptele glorioase ale armatelor române în Cuban.

Era mai ales unul dintre spiritele conducătoare ale Regimentului 94 Infanterie, cu soldații lui plecați din locurile Lugojului, și ale Mehedințiului. El, locotenent-colonelul Palaghiță se contopea în această mare înfrățire a românilor din toate părțile Țării, iar faptele lui s-au adăugat faptelor celor mulți căzuți pentru Patrie, după cum sufletul lui s-a alăturat celorlalte suflete românești ridicate peste văzduhurile lumii.

Am stat 5,30 ore la Batalionul Palaghiță, împărtășindu-mă din atmosfera aceea înălțată, în care sufletul își reia întîietatea lui firească în viața oamenilor. În timpul cînd făceam această inspecție, celălalt batalion din regimentul său, împreună cu comandantul regimentului, pregăteau poziția care trebuia peste cîteva zile să fie ocupată de eșalonul de luptă la Răsărit de satul Moldovanskaja.

De atunci luptele au continuat. Inamicul a atacat mereu cu forțe numeroase. Între timp linia de rezistență a fost dusă pe pozițiile din preajma acestui sat cu numele scump al Moldovei. Aici, în regiunea aceasta îndepărtată, unde apăsarea rusească a izgonit mari părți din populația moldovească, s-au petrecut ultimele clipe ale viteazului soldat Palaghiță. Simțeam cu toții și mai ales el, care se născuse în Moldova, drama istorică a Românilor rupți încontinuu din trupul Țării lor de către vitregia vecinilor.

Regăsindu-se după atîta timp de asuprire sufletele Românilor au bătut îndată la fel și graiul lor, care nu a putut fi ucis, a povestit cu amărăciunea vremurilor de înstrăinare. Cu marele lui suflet de român Mareșalul Antonescu a readus la granițele Țării pe acești moldoveni din Cuban, punînd astfel capăt unei mari suferinți a fraților noștri exilați. Dee Domnul ca toți fiii Nației noastre să se întoarcă cît mai curînd în hotarele României noastre adevărate.

Batalionul locotenent-colonelului Palaghiță avea la dreapta și la stînga sa trupe germane, care la rîndul lor, la dreapta și la stînga aveau alte trupe românești din bravele regimente ale Diviziei 19-a ale Vînătorilor de Munte și ale Corpului de Cavalerie. Înțelegerea deplină, spiritul camaraderesc cel mai desăvîrșit și însușirile ostășești cele mai alese s-au împerecheat în această luptă comună a soldaților români și germani contra bolșevismului.

Eroismul român a înscris înalte pagini de glorie în această încleștare sîngeroasă, arătînd lumii cîtă vlagă se poate găsi într-un popor care-și apără granițele lui naționale și ființa lui sufletească. Căci acesta este războiul pe care-l ducem noi pentru integrarea Țării și pentru apărarea civilizației creștine.

Pentru aceasta a luptat și pentru aceasta a murit locotenent-colonelul Palaghiță. A vrut soarta ca trupul lui să cadă în apropierea acelui sat pierdut din Cuban unde se mai auzea printr-un miracol cuvînt românesc. A fost parcă o ultimă mîngîiere a celor de acasă, a familiei lui îndurerate, în fața căreia ne închinăm cu emoție și-i aducem gîndul mișcat și grija afectuoasă a Mareșalului nostru.

Acum, în clipa în care îi închinăm în numele Armatei și al Mareșalului salutul suprem camaradului nostru iubit, figura lui se ridică simbolică pentru cei rămași în urmă.

Împreună cu ceilalți nenumărați eroi ai României, el a încarnat cu simplitate și bărbăție, voința neînfrîntă a Neamului nostru de a trăi liber și a nu ceda nimic din drepturile sale istorice. În acest gînd stă mîngîierea noastră și credința neșovăielnică, că jertfa lui nu va fi pierdută pentru ziua cea mare a dreptății românești.»

Cortegiul funebru

La terminare, s’a format cortegiul, care a pornit spre cimitirul Eternitatea, în lungul străzilor Ştefan cel Mare, Mârzescu, Cuza Vodă, trecînd prin cordoanele de ostaşi, şcolile din Iaşi şi din împrejurimi şi o massă nesfîrşită de lume.

Cortegiul s’a format astfel:

Praporele catedralei, corul, pernele cu decoraţiuni preced afetul. Păşesc în urma afetului îmbrăcat în culorile naţionale familia, apoi, d. general de corp de armată Pantazi, ministrul apărării naţionale, reprezentantul d-lui Mareşal Ion Antonescu, lt.-col. adj. Eugen Niculescu, încadrat de colonel Balaban Aurel, cavaler al ordinului «Mihai Viteazul» şi director de cabinet al M. A. N. şi de slt. Stoenescu, cavaler al ordinului «Mihai Viteazul» şi adj. al d-lui ministru; general Şova, subsecretar de Stat pentru marină; gen. Jienescu, subsecretar de Stat al aerului; colonel Spalke, ataşat militar al Germaniei, însoţit de ofiţeri superiori din misiunea militară germană în România; col. Boccea, ataşat militar italian, însoţit de o delegaţie de ofiţeri; gen. de div. Rozin, gen. Manoliu, gen. I. Voicu şi Dimitriu, o delegaţie de cavaleri ai ordinului «Mihai Viteazul», col. Talpeş, prefectul jud. Iaşi, gen. Ionescu, primarul municipiului Iaşi, generalii din garnizoană; prof. univ. David, rectorul universităţii Mihăilene, însoţit de decanii facultăţilor, autorităţile locale şi numeroşi ofiţeri din garnizoană.

ÎNHUMAREA EROULUI

Pe tot parcursul, trupele dau onorul şi muzica intonează marşuri închinate eroilor. Ajunşi la cimitir, sicriul a fost coborît în groapă de către elevii liceului militar, iar compania de onoare a tras o salvă în acompaniamentele sunetului prelung al trompeților.

După aceea, d. ministru Pantazi a prezentat condoleanțe familiei eroului.”

În pagina 3, unde se continuă relatarea, ziarul publică o fotografie cu explicația:

„D. general Pantazi, ministrul Apărării Naționale și ofițerii superiori urmînd cortegiul”.

Un text formidabil despre un erou cum rar întîlnești într-o istorie.
Într-o călătorie la Iași, am fost la Cimitirul Eternitatea în căutarea mormîntului.
L-am găsit!
Da, dar cine întreabă, ca mine, de cum intră pe poartă, unde e mormîntul lui Ion Pălăghiță?! Mai ales că Ion Pălăghiță nu-i trecut în Wikipedia la capitolul personalități înmormîntate în cimitirul Eternitatea, Iași.