Șovăială Lîngă gardul stînd să cadă al Institutului schelălăie un cățeluș rămas de unul singur. De la cîțiva metri distanță, o pisică tărcată îl privește nedumerită. Nu știe dacă s-o rupă la fugă sau să-i dea o labă. Cu noroc Nicolae Spătaru. Flăcău vesel, mereu binedispus, dar ocolit de fete pentru că pare veșnic murdar, deși el se spală zilnic. Într-o dimineață de mai, a avut curaj să se urce într-unul dintre autobuzele IRTA, deși în toate satele de pe parcurs se zvonise că șoferii băuseră toată noaptea, la nunta unui coleg, țuică din marmeladă sintetică.
Cum intru în casă, îmi iese în cale Doina. Aerul ei, dar mai ales faptul c-a lăsat filmul (prost, siropos, fără pic de lămîie) la care se uită de dragul uitatului, pentru a mă întîmpina, sugerează că are să-mi spună ceva important. Ceva important din zona necazurilor, a dramelor, a tragediilor, și nu din cea a veștilor bune. Cînd e vorba de vești bune, nu catadicsește să se ridice din fotoliu. Mi le dă așa în treacăt, cînd intru în bucătărie. În nici un caz, de decenii, de cînd sîntem împreună, n-a deschis ușa de la birou pentru a mă anunța c-am primit o sumă de bani retur sau că luna aceasta nu mai trebuie să plătim întreținerea.
Studii serioase arată, indubitabil, că parizienii petrec un sfert din viaţă călătorind cu metroul. Asta înseamnă că un om de 60 de ani pierde 15 ani coborînd cu scările rulante, făcînd coadă la bilete sau, dacă e migrant, sărind pur şi simplu poarta, aşteptînd să vină garnitura şi, în cele din urmă, dar nu la urmă, călătorind într-un picior, cu o mînă spînzurînd de bară şi cu cealaltă ţinută şi ea în sus, să nu creadă călătoarea de care l-a lipit înghesuiala că vrea să verifice dacă sînii sînt sau nu din silicon. Un asemenea timp enorm nu putea scăpa mai-marilor capitalei, atît de preocupaţi să facă din oraş o Universitate populară.
Raid la anticariatul Brătianu, vizavi de Dallas. Raid e nimerit spus. Urmează să stau doar un sfert, hai, cel mult o jumătate de oră; treburi mai puţin importante mă obligă să plec plec! N-am mai dat pe aici de vreo lună şi jumătate. La Sectorul Cărţi vechi (de Istorie, de Literatură) au intrat între timp multe cărţi. Mă opresc, mai întîi, la Unirea Românilor – 1599-1859-1918. Înfăţişare înşelătoare. Juri c-a fost tipărită prin anii ’60: după copertă, după generozitatea tipografică mai ales. Titlul te trage de mînecă.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 180, anul II, joi, 28 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Cu vreo cîteva zile în urmă, era o simplă ştire de presă. Un convoi iugoslav cu produse petroliere înaintează pe Dunăre, refuzînd să se conformeze embargoului impus de Națiunile Unite. Acum, e deja un scandal internaţional. Convoiului dintîi i-au urmat altele. Se anunţă că la Reni noi convoaie sînt încărcate de zor. Embargoul e pus la îndoială printr-o fisură care riscă să se lărgească pe zi ce trece. Dacă acestor convoaie nu li se va întîmpla nimic, mai mult ca sigur altele le vor urma exemplul. Nu numai pe Dunăre, ci şi în alte părţi din jurul Iugoslaviei încercuite.