Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 180, anul II, joi, 28 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Cu vreo cîteva zile în urmă, era o simplă ştire de presă. Un convoi iugoslav cu produse petroliere înaintează pe Dunăre, refuzînd să se conformeze embargoului impus de Națiunile Unite. Acum, e deja un scandal internaţional. Convoiului dintîi i-au urmat altele. Se anunţă că la Reni noi convoaie sînt încărcate de zor. Embargoul e pus la îndoială printr-o fisură care riscă să se lărgească pe zi ce trece. Dacă acestor convoaie nu li se va întîmpla nimic, mai mult ca sigur altele le vor urma exemplul. Nu numai pe Dunăre, ci şi în alte părţi din jurul Iugoslaviei încercuite. Alarmat, Departamentul de Stat al SUA a dat publicităţii un comunicat prin care cere României şi Bulgariei să ia toate măsurile necesare pentru a pune capăt violării embargoului pe Dunăre. Ministerul de Externe francez, într-o declarație difuzată aseară, e şi mai sever. El cere ţărilor riverane „să nu caute pretexte pentru a nu aplica embargoul“. Sînt primele reacții occidentale. Vor urma, probabil, şi alte reacţii. Nu ştim cum vor fi acestea. Nu ştim ce măsuri vor lua SUA și aliații săi în fața acestei noi sfidări din partea Iugoslaviei. Știm însă sigur că declaraţiile Departamentului de Stat şi ale MAE francez sînt bizare. Ele nu precizează ce fel de măsuri să ia România şi Bulgaria. Să tragă cu tunurile în navele respective? Să pornească război împotriva Belgradului? Să ridice un baraj de-a curmezişul Dunării? România a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a stopa marşul navelor sîrbeşti. A lua alte măsuri nu înseamnă altceva decît a deschide focul asupra navelor respective. E inutil a insista asupra a ceea ce înseamnă acest lucru. Navele respective comit un evident act de terorism internațional. Acțiunea de a le opri prin forță trebuie să țină cont de acest lucru. S-ar pierde vieți omeneşti. S-ar putea produce un dezastru ecologic. Între Bucureşti şi Belgrad s-ar putea aprinde flacăra unui război. Doreşte cineva un nou focar în această parte a lumii? Declarația Departamentului de Stat, de exemplu, evită cu dibăcie să precizeze măsurile pe care trebuie să le ia România. Ea se mulţumeşte să reamintească Bucureştiului că aceste măsuri se regăsesc în Rezoluția 787 a Consiliului de Securitate. Abilitatea Departamentului de Stat nu poate fi pusă la îndoială. Rezolutia 787 e de o ambiguitate strălucită. Ea nu face nici o referire concretă la ce măsuri ar trebui să ia ţările riverane pentru respectarea embargoului. Ea nu precizează, mai ales pînă unde se poate merge cu asemenea măsuri. Lăsînd loc tuturor interpretărilor, Rezoluţia dă fiecărei țări posibilitatea să acționeze cum o taie capul. Din nefericire, asta înseamnă, în acelaşi timp, că țara respectivă îşi asumă în totalitate responsabilitatea pentru eventualele consecinţe catastrofale ale măsurilor luate pe cont propriu. Evitînd să precizeze ce măsuri trebuie să ia România şi trimiţînd la Rezoluția ONU, SUA pasează responsabilitatea pentru consecinţele nefaste ale unei intervenţii în forţă pe seama României. Departamentul de Stat știe ce-ar însemna acțiunea militară asupra navelor teroriste. E limpede, astfel, că SUA evită să-şi asume responsabilitatea. Occidentul aruncă mîţa în curtea noastră. Venită din partea unor mari puteri, cele care au pus la cale embargoul, asemenea laşitate surprinde. Pe de-o parte, Occidentul vrea să se respecte embargoul. Pe de alta, el evită să se implice pînă la capăt. Pentru a ieşi basma curată din această dilemă, el se mulţumeşte să facă presiuni asupra României. S-o mustre pentru că n-a făcut imposibilul. S-o îndemne să rişte pe cont propriu. Fără nici o garanție că şi-ar asuma, ulterior, o parte din povara riscurilor. Bine, bine, spunem noi, românii. Vom acționa în forță asupra navelor. Vom trage asupra lor, dacă va fi nevoie. Asta înseamnă noi poveri pentru noi. Povara unui dezastru ecologic. Povara unei și mai mari încordări între România şi Serbia. Povara unui eventual război. Ne garantează Occidentul că ne va uşura într-un fel poverile? Răspunsul ni-l dă viața de pînă acum. România a respectat conştiincioasă Rezoluțiile ONU privind Irakul și Iugoslavia. Din această cauză a pierdut miliarde de dolari. În nici o clipă, SUA, Occidentul nu s-au gîndit să ne ajute la recuperarea acestor pierderi. Iată de ce lipsa de entuziasm cu care noi, românii, întîmpinăm declarațiile occidentale e perfect explicabilă. Din această întîmplare, Occidentul ar trebui să tragă o concluzie. Nu numai în legătură cu noi, dar şi în legătură cu alte popoare ale lumii, care privesc cu tot mai multă posomorală faptul că Occidentul le cere să-şi sacrifice interesele de dragul intereselor sale.
