Dialog — Ce mai face tatăl? — E de trei săptămîni în pămînt. — Și cum se simte? Mai bine? — E de trei săptămîni în pămînt. — (Către un altul). Ce spunea fata asta că i s-a întîmplat lui taică-său? — N-auzi, domnule, c-a murit?! — Dumnezeu să-l ierte! De prin gropi A plouat pe rupte în Marele Oraș. Furtuna, acum trecută, a rupt copacii din parcuri, spre încîntarea televiziunilor nonstop, care transmit în direct dintre crengile căzute pe alei. Canalele curg invers. Nu din afară spre înăuntru, cum ar fi normal, ci dinăuntru spre afară, cum e anormal. Pe străzi, pe bulevarde, prin piețe și scuaruri s-au ivit cît ai clipi mări, ba chiar și oceane.
Pisicile de stradă au o viață intensă, palpitantă, nu de puține ori periculoasă. Stau la marginea trotuarului și se lasă mîngîiate de trecători și mai ales de trecătoare. Pentru a da satisfacție oamenilor, făcîndu-i să creadă că pisicile îi iubesc, pisicile din stradă fac tot felul de giumbușlucuri cînd se apropie un trecător a cărui ființă vibrează de duioșie. Cînd nu se dau în spectacol pentru oameni, pisicile de pe stradă pîndesc porumbeii. N-am văzut pînă acum vreun porumbel prins de vreo pisică. La prima mișcare a pisicii stolul își ia zborul. Pisica știe asta. Cu toate acestea desfășoară întreg ritualul de pîndire.
Sfaturi precum cele din ghidurile dedicate New Yorkului (despre care am scris) pleacă de la premisa că un călător peste hotare, fie el, în țara sa, academician doctor docent sau chiar premier, e un tembel fără fisură. Din acest punct de vedere, ele suferă de boala exagerării. E greu de presupus că autorii nu-şi dau seama de un adevăr elementar: Cei descinşi la New York nu sînt atît de proşti încît să nu poată face un pas pe străzile marelui oraş fără a citi în ghid cum se îndoaie genunchiul şi unde să pună talpa. Artificialitatea ghidurilor despre țările din Vest nu poate fi pusă la îndoială. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre ghidurile dedicate Japoniei.
Ca de obicei, și pentru a-mi intra în mînă, încep scrisul de pe jurnalul zilnic Diaro cu un citat puternic din publicistul Arghezi. Pentru ca imboldul să fie real, bat eu citatul la calculator. Am găsit pentru ziua de azi un fragment despre un anume Virgil Arion: „Ori noi am socotit că un război pentru parvenirea domnului Virgil Arion la banca ministerială era prea mult. Domnia sa vorbește de patriotism, de idealism, de onoare națională. Noi am răspuns: Portofoliul! Și am făcut îndrăzneala fără seamăn să refuzăm domnului Virgil Arion dreptul de-a face patriotism și idealism.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 179, anul II, miercuri, 27 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ „Evenimentul zilei“ a relatat pe larg despre scandalul izbucnit în aceste zile între dl Oliviu Gherman, preşedintele FDSN, şi Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare. Cei doi preşedinţi, de fapt, cei trei, dat fiind că dl Oliviu Gherman e de două ori preşedinte – şi al FDSN, şi al Senatului –, s-au luat de la chestiunea componenţei pe care urma să o aibă delegaţia României la Consiliul Europei. În alte ţări, o asemenea chestiune e de o evidentă lipsa de importanţă. La noi, ea zguduie temeliile Parlamentului. În aceste condiţii, e mai mult decît normal ca alcătuirea delegației pentru Consiliul Europei să fi stîrnit în Parlamentul României patimi fără frontiere.