Ca de obicei, și pentru a-mi intra în mînă, încep scrisul de pe jurnalul zilnic Diaro cu un citat puternic din publicistul Arghezi. Pentru ca imboldul să fie real, bat eu citatul la calculator. Am găsit pentru ziua de azi un fragment despre un anume Virgil Arion:
„Ori noi am socotit că un război pentru parvenirea domnului Virgil Arion la banca ministerială era prea mult. Domnia sa vorbește de patriotism, de idealism, de onoare națională. Noi am răspuns: Portofoliul! Și am făcut îndrăzneala fără seamăn să refuzăm domnului Virgil Arion dreptul de-a face patriotism și idealism. Acest patriotism ne face să ne gîndim la un negustor de cereale care ar recita unui femei psalmii lui David, pentru ca să o seducă și să fie primit subt plapuma ei.” (Tudor Arghezi, Procedeele domnului Vergilie Arion, în Seara, 25 aprilie 1913)
La început n-am fost atent la întreaga tabletă, citită, cred, cu luni în urmă, dar reținută doar cu acest citat. Recitesc tableta. Și descopăr că faptul comentat pamfletar merită mult mai multă atenție decît transcrierea unui citat de mare talent din Arghezi. Textul e o luare în răspăr a lui Virgil Arion. Despre respectivul găsesc pe internet puține lucruri, în afară de faptul c-a fost germanofil în timpul Primului Război Mondial. Mai cunoscut e fratele său, Constantin Arion. Cei doi frați au fost luați la ochi de Mihai Eminescu. Despre ei marele publicist scria în Timpul din 11 decembrie 1877 sub titlul „Icoane vechi și icoane noi”:
,,Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituționale existente le-au umplut caraghioșii și haimanalele, oamenii a căror muncă și inteligență nu plătește un ban roșu, stîrpiturile, plebea intelectuală și morală.
Arionii de tot soiul, oameni cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd și mai înjosit în orașele poporului românesc…
Țărani? Nu sînt. Proprietari nu, învățați nici cît negrul sub unghie, fabricanți – numai de palavre, meseriași nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar?
Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa cu nimic, ciocoi boierași și fudui”.
De unde și cum a apărut conflictul cu Tudor Arghezi?
Din tabletă deducem că Seara l-a atacat pe Virgil Arion pentru folosirea unor cuvinte mari precum patriotism numai și numai ca să se procopsească imediat cu un portofoliu. Virgil Arion a răspuns atacului cu un atac în ziarul lui Cuvîntul prin care era denunțat directorul Serii Alex. C. Bogdan-Pitești ca un condamnat penal. Nu știm însă adevăratele motive ale campaniei duse de Seara împotriva lui Virgil Arion. Știm însă că a fost fericitul prilej al lui Arghezi de a scrie un text deosebit despre obsesia portofoliului la politicianul român:
„Domnul Virgil Arion a avut o viață întreagă un ideal, idealul de-a fi cîndva ministru. Viața însă trece și portofoliul rămîne… departe. Domnul V. Arion era un om normal; șansele normale ca să cîștige portofoliul le-a pierdut, le-a pierdut pînă ce să le piardă de tot pe încetul.
Domnul Virgil Arion căzuse într-un scepticism profund. Își făcea socoteala vieții și trăgea încheierea normală că n-a putut să însemne nimic. Cîteva elogii, rostite pe ici, colo cu un accent de: «Ce mai faci?» sau: «Să trăiești» sau: «Cum ți s-a roșit nasul!… îți recomand o alifie» , nu pot să satisfacă mîndria unui om, care dorise și mai dorea încă, orșicum, să fie ministru.
Noi am cunoscut oameni a cărora supremă ambițiune era să poată face ca gaița sau să vorbească din pîntec, fără să deschidă gura. «Să fac o dată ca gaița și să mor!» – Şi acești ambițioși au sleit toate mijloacele care duc la limba păsărească sau la ventrilocism, și n-au ajuns să-și ascută glasul sau să și-l scoboare îndestul, niciodată. Descurajați, strepeziți, posomorîți, retrași pe cîte o bancă din Cişmigiu, ei se mulțumeau, în sfîrșit, să arunce vrăbiilor firimituri de franzelă și prin latrine să hrănească păianjenii întunecați subt plasă, cu muştele prinse din zbor.
Domnul Virgil Arion se așezase în Cişmigiul Ligei Culturale, care cu Cişmigiul are de altfel multe legături și vechi. Ventriloc neizbutit, domnia sa rupea fraze din cozonacul minții sale, pentru colegi. Deodată trecu în zbor Silistra. Şi deodată domnul Virgil Arion o și prinse. Într-o secundă, idealul său se redeșteptă mai înfometat decît întotdeauna.
Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă, se cîntă adeseori la Ligă. Domnul V. Arion își aduse aminte că ceea ce n-a fost dobîndit cu așteptarea și valorificarea indirectă, poate să fie căpătat cu larma. Și a pornit ex-ministeriabilul pe uliți, s-a dat ciocoiul cu gloata, s-a suit pe tribuna populară, și a constatat cu violență că România se simte ofensată dacă nu iese la război.”
Dincolo de atacul pamfletar, remarc descrierea cu talent a ambiției politrucului român din totdeauna de a ajunge ministru.