Ninge liniștit. Frigul taie pînă la sînge obrajii. Fumurile se înalță drept din coșuri. Pașii scîrțîie pe zăpadă. Tinerii se bat cu bulgări. Copacii sunt plini de promoroacă. Pe ghețușul din capătul străzii, copii cu fesuri se dau pe gheață chiuind. Ce mai încolo și-ncoace, cînd ieși din casă juri că ai în față compunerea unui elev de clasa a patra! La un moment dat se gândi să-și pregătească posteritatea. Văzînd scandalurile provocate, după moartea unui mare scriitor, de brambureala din documentele vieții sale, își puse în ordine toate hîrtiile...
Ori de cîte ori mă mir cu glas tare de ceea ce face Țonțu, soția intervine cu un ridicat din umeri: – E pisică, ce vrei să facă?! Ce-o fi vrînd să spună cu asta, e pisică? Țonțu a găsit o coajă de nucă. Mai precis a scos-o de sub birou. La un moment dat, l-am văzut vîrît pe jumătate cu lăbuțele din față înăuntru, pe dușumea, asemenea unui instalator care a venit să repare chiuveta. Din acest punct de vedere Țonțu e mai eficient decît un magnet. Dacă din întîmplare ți-a căzut ceva între birou și perete, fără ca tu să-ți dai seama, Țonțu ți-l scoate de acolo cît ai clipi.
Decembrie. O mulţime impresionantă, lipsită de griji, suie agale una dintre cele mai publicitate ridicături din lume: Acropole. Cu mai mult de două mii de ani în urmă, pe vremea lui Pericle, e drept, nu în decembrie, ci în iulie, luna cînd începea anul oficial la vechii greci, o mulţime la fel de impresionantă şi la fel de fără prea mari griji urca pe Acropole în cadrul a ceea ce va rămîne în Istorie sub numele de Panateneele, sărbătoarea închinată zeiţei Athena. Între cele două momente există asemănări şi deosebiri.
Ce avea Arghezi cu clerul? Constat la fiecare nouă lectură din Publicistica lui Arghezi că momentele de apogeu sînt cele în care e luat la refec clerul. Ce o fi avut Arghezi cu clerul din România rămîne pentru mine un mister, nedezlegat nici de explicațiile biografice. În postură de fan al textului, al scrierii, nu pot decît să salut această înverșunare, deseori depășind hotarele normalului. Din ea, din această înverșunare, au apărut rînduri geniale precum cele de mai jos: „E spătos ca o turlă de biserică, găunoasă pe dinlăuntru, solemn ca un monolit, grandios ca un cavou.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 161, anul II, miercuri, 6 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Somajul, inflația, criza de locuinte, creşterea aberantă a preţurilor, declinul constant al economiei sînt o realitate inconfundabilă a României de după decembrie 1989. Care sînt cauzele răului? Cine trebuie tras la răspundere pentru fundătura în care ne aflăm? Sînt întrebări pe care omul simplu şi le pune tot mai des, tot mai insistent. Sînt întrebări la care omul simplu aşteaptă un răspuns. De la dl Ion Iliescu, de la primul-ministru, de la primarul general al Capitalei şi de la primarii altor mari oraşe, de la parlamentarii FDSN.