„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Cum a fost jefuit Acropole din prea multă dragoste de cultură

Decembrie.
O mulţime impresionantă, lipsită de griji, suie agale una dintre cele mai publicitate ridicături din lume: Acropole.

Cu mai mult de două mii de ani în urmă, pe vremea lui Pericle, e drept, nu în decembrie, ci în iulie, luna cînd începea anul oficial la vechii greci, o mulţime la fel de impresionantă şi la fel de fără prea mari griji urca pe Acropole în cadrul a ceea ce va rămîne în Istorie sub numele de Panateneele, sărbătoarea închinată zeiţei Athena.

Între cele două momente există asemănări şi deosebiri.
Pentru atenienii din secolul V înainte de Christos era de neconceput să nu urce măcar o dată în viaţă pe stînca sfîntă. Pentru un turist străin din secolul XXI după Christos, e de neconceput să vină la Atena şi să nu urce pe Acropole. Lesne de imaginat ce i s-ar întîmpla la întoarcerea acasă, cînd, întrebat dacă a fost pe Acropole, ar răspunde, niţel încurcat, că n-a avut timp: A umblat prin magazine sau s-a înfundat prin vreo crîşmă din Plaka!

Atenienii de pe vremea lui Pericle urcau dîmbul pentru a se pune bine cu Zeiţa Atena. Îi aduceau un peplos (tunică din lînă, cu mîneci scurte), ca s-o îmbrace! Îi sacrificau vaci din convingerea că, spre deosebire de Afrodita, căreia îi plăceau caprele, Athena se dădea în vînt după vaci.

Era însă o iluzie.
Zeiţa Athena era, cum ar zice tata moşul Marx, o plăsmuire a imaginaţiei lor. Din punct de vedere practic, tărăboiul de două zile (anual) şi de patru (la patru ani), al Panateneelor, era perfect inutil.

Nici turiştii de azi nu urcă Acropole pentru un scop practic. Una dintre îndeletnicirile la care se dedau aproape toţi, de îndată ce s-au văzut sus, pe platou, e de a trage în poză Parthenonul, Erechtieonul, şi, în general, tot ce întîlnesc în cale.

Poze cu Parthenonul, cu Erechtieonul, cu Atena Niké se găsesc însă cu miile în toate prăvăliile de suveniruri, în pliante, în ghiduri, pe cărţi poştale. Făcute de profesionişti, sunt infinit mai bune decît cele ieşite din aparatul foto sau din telefonul mobil al turiştilor. Grecii de pe vremea lui Pericle cheltuiau timp, energie, bani pentru o iluzie: că Zeiţa Athena îi va ajuta. Turiştii de azi risipesc timp, bani, energie, tot pentru iluzie: că pozele lor vor servesc la ceva.

Toţi cei ajunşi pe platou n-au voie să intre în Parthenon şi Erechteion, ca urmare a unei hotărîri din 1975.
La fel, grecii de pe vremea lui Pericle, cu excepţia preoţilor, n-aveau voie să intre în temple.

Suma de interdicţii

Sunt însă indiscutabil şi deosebiri.
Şi nu mă refer la faptul că grecii din procesiunea Panateneelor nu plăteau bilet de intrare, accesul pe platou fiind nu numai gratuit, dar şi obligatoriu.

Mă refer la faptul că grecii de pe vremea lui Pericle nu puteau citi, înainte de a o lua spre Propillee, tăbliţa care o pot citi turiştii şi pe care scrie, în greceşte şi în englezeşte:

Orice persoană care strică, deplasează, zgîrîie sau scrie pe antichităţi este supusă sancţiunii (conform Legii 5351)

Este interzis:

  • 1) Să iei drept amintire orice obiect oricît de mic ar fi.
  • 2) Să filmezi în scopuri profesionale fără permisiunea scrisă a Serviciului Arheologic.
  • 3) Să faci poze neadecvate sau publicitare.
  • 4) Să cînţi sau să faci gălăgie.
  • 5) Să introduci hrană sau animale”.

O tăbliţă asemănătoare poate fi întîlnită şi la intrarea în site-ul arheologic, Teatrul lui Dyonisos. Aici, cuvîntul Interzis a fost înlocuit cu Vă rugăm:

  • 1.) Să vizitaţi site-ul într-o ţinută adecvată.
  • 2.) Să nu mişcaţi şi să nu stricaţi antichităţile (L. 5351/1932).
  • 3) Să nu luaţi o bucată de marmură sau orice altă antichitate.
  • 4) Să nu atingeţi antichităţile. Orice contact produce marmurei daune ireparabile.
  • 5) Pentru a fotografia sau filma cu tripod trebuie să obţineţi un permis special de la Serviciul Arheologic.
  • 6) Să nu faceţi fotografii indecente sau defăimătoare în site.
  • 7) Să nu faceţi zgomote inutile.
  • 8) Să nu murdăriţi site-ul.
  • 9) Să nu introduceţi în site sau în muzeu răcoritoare, orice fel de mîncare, cîini, jucării (mingi)”.

La Cnossos, la intrarea în site-ul arheologic al palatului la Minos, interdicţiile sunt expuse sub formă de desene.

O imagine tăiată vrea să spună că o acţiune e interzisă.
Astfel, sunt desenate şi tăiate:

  • 1) O ţigară (Fumatul interzis).
  • 2) O tipă în costum de baie.
  • 3) Un cîine.
  • 4) O sticlă.
  • 5) O chitară.
  • 6) Un geamantan.

Formula a scutit administraţia de a mai scrie, în mai multe limbi, desigur, nişte interdicţii.
Are însă – trebuie s-o recunoaştem – dezavantajul că unele desene se pretează la interpretări confuze. Tipa goală tăiată înseamnă că se interzice intrarea unei femei în costum de baie. Înseamnă asta că e permisă intrarea unei femei goale-puşcă? Sau că bărbaţii au voie în costum de baie?

Proverbele şi zicătorile – susţin paremiologii – conţin într-o formă concentrată rezultatul unor îndelungi observaţii din experienţa de fiecare zi.

Să luăm, de exemplu:
Ulciorul nu merge de multe ori la apă.

E limpede că în acest proverb se regăseşte experienţa unor cetăţeni care s-au dus să ia apă – de la rîu sau de la izvor – cu un urcior de lut.

La un moment dat, ulciorul s-a spart. Evident, pentru că purtătorul ulciorului a fost cu mintea în altă parte în timp ce mergea şi, în consecinţă, s-a împiedicat de un bolovan.
În acelaşi timp, proverbele şi zicătorile dau seamă şi de realităţile vieţii cotidiene.

Proverbul cu ulciorul ne dezvăluie o realitate în care cetăţenii n-aveau apă curentă (de aceea cărau apă cu ulciorul), iar recipientele erau din lut. Dacă ulciorul ar fi fost un bidon din plastic, ar fi mers la apă şi un secol. Desigur, dacă proprietarului nu i-l şterpelea cineva.

Adevărul din cazul proverbelor şi zicătorilor e valabil şi în cazul interdicţiilor expuse la intrarea în Acropole.
Ele sunt, indiscutabil, rodul unor observaţii făcute zi de zi în ce priveşte comportamentul vizitatorilor.

Anumite comportamente dăunătoare monumentelor s-au repetat în timp.
Ţinînd cont de frecvenţa lor, mai marii Acropolei au stabilit interdicţiile.

Cele cinci interdicţii pot fi împărţite în două categorii:

  1. Interdicţii vizînd respectarea monumentelor de pe Acropole.
  2. Interdicţii vizînd respectarea celorlalţi vizitatori.

Dacă înfuleci un sandviş, de exemplu, poţi tulbura pe vizitatorul de alături în contemplarea unei capodopere a geniului grec.

În loc să se gîndească la Fidias, respectivul se gîndeşte la un fast-food.
Sincer să fiu, în istorica zi de decembrie, cînd mi-am făcut şi eu datoria de bun turist la Atena – cea de a urca pe Acropole – n-am sesizat vreo încercare a unui vizitator de a face poze neadecvate. Pe lîngă ruine, vizitatorii se pozează reciproc.

E greu de presupus că vreun bărbat îşi pune nevasta sau iubita să se despoaie ca s-o fotografieze.
N-am sesizat nici încercarea vreunuia de a zgîrîia vreo cariatidă sau de a lua cu el vreo coloană a Parthenonului.

Şi cu toate acestea primele două interdicţii se bazează pe un adevăr istoric:
Valurile de vizitatori ai Acropolei de a lungul secolelor au produs pagube inestimabile monumentelor.

Vizitatorii devastatori

Prima interdicţie se referă aşa cum s-a văzut la deteriorarea monumentelor, a pieselor arheologice întîlnite în cale.

E o interdicţie de care ţin cont vizitatorii de azi.
Din nenorocire, ea n-a fost pusă de îndată ce s-au construit monumentele pe Acropole, deşi, între noi fie vorba, unii dintre cei care au vizitat Acropole n-ar fi ţinut cont de nici o interdicţie din lume.

Primii vizitatori care au stricat ce-au întîlnit pe Acropole au fost perşii. În 480 I.C., după bătălia de la Thermopile, perşii lui Xerses dau năvală pe Acropole. Găsesc aici statui de marmură, vase, oferite de greci zeiţei Athena. Vizitatorii, care stau aici doi ani, distrug totul, inclusiv templul dedicat Athenei Palas, aflat în construcţie. Nişte barbari! S-a putea spune. Da, dar şi grecii conduşi de Alexandru cel Mare, ajunşi la Persepolis în 331 înainte de Christos, distrug monumentele civilizaţiei persane. După victoria asupra perşilor, grecii de sub conducerea lui Pericle se apucă de construit. Au şi cu ce. Au luat pur şi simplu de la Delos Tezaurul Ligii cetăţilor greceşti şi l-au dus pe Acropole. Dau gata Parthenonul şi, desigur, statuia Zeiţei Atena şi Erechteionul. Urmaşii lui Pericle termină Propillee şi templul Athena Niké.

Alte valuri de vizitatori ai Greciei atentează la integritatea monumentelor de pe Acropole.
În 267 D.C., Herulii, un trib germanic, incendiază Acropole.
În 26 septembrie 1687, generalul veneţian Francesco Morosini asediază Acropole stăpînit de turci. O ghiulea trasă de pe colina Philopappos loveşte Parthenonul, transformat de turci în depozit de pulbere. Sunt distruse acoperişul, structura interioară şi 14 coloane exterioare.
În 1827, în timpul războiului de independenţă, Erechteionul e lovit de un obuz turcesc.

La capitolul stricăciuni din partea vizitatorilor, trebuie să punem şi transformarea monumentelor de-a lungul secolelor.

Bizantinii fac din Parthenon o biserică creştină: Sfînta Sofia. Pentru asta, închid intrarea din partea Orientală, dărîmă coloanele din interior şi distrug o parte a sculpturilor de pe frontonul oriental Cruciaţii, care le iau locul, transformă Parthenonul în Biserica Catolică Sfînta Maria. Turcii fac din el moschee mai întîi, depozit de pulbere, mai apoi.

Sub Franci, Erechteionul devine locuinţă a şefului militar al Atenei.
Sub turci, devine harem.
Templul Athena Niké e dărîmat de turci în 1686 pentru ca din materialul scos să facă un zid de apărare.

Propilleele trec şi ele prin momente dificile.
Bizantinii amenajează aici Bisericuţa Sfînta Treime şi Biroul mitropolitului Athenei.
Francii, care iau locul bizantinilor, plasează în Propillee locuinţa prinţului franc.
Turcii îi dau o nouă destinaţie: depozit de praf de puşcă.
Fireşte că o parte a monumentului sare în aer la un moment dat.

A doua interdicţie se referă la luatul unei piese drept amintire. Istoria Acropolei e marcată de acest comportament al vizitatorilor, care a produs daune uriaşe monumentelor.

În secolul V, bizantinii iau şi duc la Constantinopol, statuia Athenei din Parthenon. Cînd cuceresc Constantinopolul, cruciaţii o distrug.

Şi alte locuri din Grecia s-au confruntat cu năravul vizitatorilor străini de a ciordi.
Venit la Delfi în 67 I.C. la Jocurile Pythice, Nero pune mîna pe 500 de statui, pe care le ia cu el.
În 86 (D.C.) general roman Sylla duce şi el la Roma statui din Atena.