În trap ușor, cîntat parcă, trece o căruță pe roți de cauciuc. Sub inima căruței stă agățat, ca o lumînare mișcătoare în noaptea de primăvară, felinarul cerut de Codul Rutier. Sus, în ladă, doi inși dorm rezemați de o motocicletă cu ataș. Unul dintre cei doi e chiar căruțașul. Fără ca participanții la trafic s-o știe, calul merge de unul singur pe Drumul European. Din compartiment Navetiștii bat cu înverșunare cel de-al zecelea șeptic de la plecarea trenului din gară. Din cînd în cînd, unul dintre ei se apleacă, trage dintre picioare, unde o ține strîns, ca să nu se răstoarne, damigeana de zaibăr și le umple celorlalți paharele.
De aproape o jumătate de veac, puţine sînt zilele în care presa Lumii să nu scrie despre Procesul de pace din Orientul Apropiat, invocînd o posibilă, dar utopică, după mine, conciliere între Israel şi Ţările arabe. Pentru a scoate în relief duşmănia dintre două persoane se invocă zicala: Se înţeleg ca cîinele cu mîţa. N-am fost martor la confruntarea dintre Ţonţu şi Pisicuţă. Soţia, care a fost, îşi aminteşte de ea cu trăirile celui care a fost martor la Războaiele romanilor din Galia. De la această confruntare – zice soţia – Pisicuţa a rămas cu o traumă sufletească.
Potrivit ghidurilor, graniţa dintre limbile vorbite în Elveţia e cea dintre brînzeturi. Zona francofonă produce sortimentul Gruyere, zona germanofonă şvaiţerul Emmentaler. Intelectualii călători prin Ţara Cantoanelor vor fi de altă părere. Graniţa dintre limbile vorbite e graniţa dintre Le Matin şi Blick, cele două ziare populare ale Elveţiei. De ziarul Le Matin dai prin toate cafenelele din Geneva. Tabloidul ăsta de treabă, diferit de cele britanice, deosebit de agresive, poate fi văzut în poala călătorilor cu trenul pînă la Biel (în germană), Bienne (în franceză). De aici începe limba germană. Distingi asta din ordinea limbilor în care sînt anunţate staţiile următoare
Mai zilele trecute, la conferinţa de presă de la Cotroceni, domnul Ion Iliescu s-a pronunţat împotriva a ceea ce domnia sa a numit reabilitarea lui Ion Antonescu. Că o anumită parte a presei (cu excepţia României Libere) n-a reacţionat prompt la această provocare prezidenţială, e perfect explicabil. Deşi adversară a domnului Ion Iliescu, ea s-a ferit să puncteze. Motivul? În ridicola dispută Antonescu – Regele Mihai, o anumită parte a presei luptă împotriva primului. Surprinzător a fost însă un alt lucru: presa naţionalistă a tăcut hoţeşte.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 163, anul II, vineri, 8 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Aşa cum scriam în editorialul de ieri, apele liniştite ale politicii s-au tulburat rău de tot în aceste zile. Paranteza dlui Ion Iliescu din emisiunea televizată de luni seara a ridicat brusc pulsul tensiunii politice. Acuze, schimburi de replici ascuțite. Precizări şi dezminţiri – iată realitatea paginilor întii ale cotidienelor de ieri. Dl preşedinte susține că documentul e autentic. Dl Corneliu Coposu îl contrazice. În chip fatal, presa s-a împărțit în două. O parte susține adevărul dlui Ion Iliescu.