Personaj Se fălea prin sat că fiul său furase pistolul care declanșase Primul Război Mondial. Lingușitoarea Sînt undeva în Găgești-Deal, ultimul rînd de case înaintea livezilor care prefațează pădurea. Teoretic, ar trebui să domnească tăcerea. Practic, ajung pînă la mine fel de fel de sunete. Departe, la vreo cîteva sute de metri, un cîine latră întărîtat. O fi venit cineva la vreun gospodar! Din capul uliței, curg întruna, ca leșia, manele. Manele și iar manele. Întors din Italia azi-noapte, gospodarul le-a pus dis-de-dimineață. După care a plecat la oraș. Din fundul uliței, explodează tobele unui rock devastator.
Zilelor de ger (nu chiar de Gerul Bobotezei) le-au luat locul zilele cu soare. Suntem în februarie. Și totuși afară parcă e aprilie. Soția a decis să mute înapoi pe balcon, sau mai degrabă pe balconaș, Floarea. Floarea e o floare. Sădită într-un recipient de lut, așezat pe o platformă cu rotile, se răsfrînge peste margini, acoperindu-le. Cînd a venit gerul, am mutat-o de pe balcon în casă. Acum trebuie s-o ducem la loc. Între balcon și camera în care a stat Floarea temporar se ridică pragul ușii. Destul de înalt. Operațiunea Mutarea cere implicarea mea întrucît recipientul trebuie ținut ca să nu cadă cînd e trecut peste prag.
Ca să aibe cine să mă îndrume îndeaproape, dictatorial, după cum am mai scris, peste tot în călătoria din Germania am cumpărat ghiduri. Cît mai multe ghiduri, firește. Asta deoarece, deși abordează aceeași realitate, ghidurile diferă între ele, mai ales în privința amănuntelor secundare, ținînd de realitatea de dincolo de principalele obiective turistice. În cazul noii călătorii s-a ivit și faptul, deloc secundar, că la locurile popasului ghidurile într-altă limbă decît germana se găseau destul de rar. Limba preferată era engleza. La Köln însă, poate și pentru că orașului i se spune și Cologne, am descoperit multe ghiduri în franceză.
Contribuția presei la tîmpirea poporului. Lectură din Caragiale, cu creionul în mână. Obişnuita trezire din picoteala inspiraţiei, făcând-o să crape de ciudă la textele de geniu ale altora. Inevitabil, ajung la schiţa 25 de minute. Conţinutul e ştiut aproape pe de rost de la şcoală. De puţini, desigur, dat fiind că pe măsura trecerii timpului numărul celor ce-şi amintesc a fi fost la şcoală se face tot mai mic. Îl găsim sintetizat de însuşi Caragiale: „Vodă şi Doamna, plecînd în străinătate, trebuie să se oprească douăzeci şi cinci de minute în gara din marginea orăşelului Z...”. Proza a apărut în Constituţionalul din 8/20 august 1889. Vodă şi Doamna sînt Carol I şi Regina Elisabeta.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 153, anul I, miercuri, 23 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Desfășurat în zilele de 19 și 20 decembrie 1992, al doilea Congres al Alianței Civice nu s-a bucurat de un prea mare interes din partea presei. Cîteva scurte relatări de la fața locului, o știre Rompres despre alegerea unui nou președinte în persoana dlui Gabriel Andreescu, un eseu semnat de dl Andrei Cornea în „22“, cam la atît se rezumă producția jurnalistică stîrnită de congres. Restul e tăcere – cum ar spune confratele nostru de acum cîteva secole, cronicarul loviturilor de stat sincere, care nu-și spuneau revolte spontane, dl William Shakespeare.