„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Yearly Archives: 2022

Război paşnic

Ca dezmințire a aforismului că „pentru vinul nou trebuie vase noi“, nouă, în situația pe care ne-a creat-o cataclismul din care a ieșit România de azi, ne-ar trebui oamenii de ieri, oamenii aceia care, guvernând un regat minuscul, înfruntau greul cu atitudini cărora acuma e moda să li se zică imperialiste. Când din România, tributară Turciei, scria Cogălniceanu, la Constantinopole, vizirul schimba trei perechi de meși ca să găsească formula meșteșugită pentru a răspunde așa încât să se vadă că iradeaua pornește de la suzeran, dar să nu se simtă că se adresează vasalului – și Cuza, domnitor peste cinci milioane de raiale...

Continuați lectura >

Și Arghezi a avut un Tzontzy al lui. Se numea Gioni

Acum, c-a dispărut pisoiul (plecat pentru a-și rezolva problemele sexuale, susține soția, deși eu cred c-a plecat de tot), descopăr în Publicistica lui Arghezi, reluată pentru că n-am chef de scris, ce înseamnă junghinirea unui pisoi: „Junghineala e să-l întorci pe spate, să-l împungi cu degetul, să-l apuci de o ureche, de coadă, de un picior. Afurisitul se apără și te junghinește el. A fugit și se întoarce. Îi place.” Cel despre care-i vorba în citat e un pisoi de un an, Gioni, îi zice Arghezi, înzestrat cu o personalitate aparte, eroul tabletei Gioni, semnată de publicist în Revista Fundațiilor Regale, nr. 1, ianuarie 1946, singurul loc de scris pentru poet, care renunțase la Bilete de papagal, zgîrcit cu tipografii, cum era. Și mie îmi place să mă joc astfel cu pisoiul, fără a ști că îl junghinesc.

Continuați lectura >

Strada Mare din junglă

În nord-vestul Thailandei, aproape de frontiera cu Birmania, se află satul Manila, localitate specifică junglei. Deşi teoretic sălbatică, localitatea are şi ea o Stradă Mare. După ce-ai acostat la River Kwai Jungle Rafts, un hotel pe apă, imitînd perfect locuinţele celor ce trăiesc din pescuit, treci, pe o punte din bambus suspendată suficient de primejdios ca să merite dolarii, în satul cu sălbatici. Potrivit unei gazete de perete plantată pe Strada Mare locală, localitatea a fost amenajată de franţuzul Jacques Bes. Gazeta de perete nu e scrisă, cum s-ar putea crede, de locuitorii satului. Aceştia au alte treburi, între care se detaşează ceea ce am putea numi a o face pe sălbaticii. Amănunte despre fondatorul aşezării, un fel de Moise al Thailandei...

Continuați lectura >

Legiunea şi dulăul

În drum spre șezătoarea TV. Duminică seara, tropa-tropa către emisiunea săptămînală. Deopotrivă grăbit, deopotrivă conştient că e un nou prilej de a pierde timpul. Chiar la momentul şezătoarei noastre la B1 TV, pe alte posturi, vreo cinci, se întîmplă şezători asemănătoare. Cu un public paralizat în organul numit spirit critic. Opiniile sunt aceleaşi ca valoare, diferite însă după pitoresc. Un personaj analfabet funcțional are mult mai mult succes decît un profesor de Drept Constituţional la un talk-show despre imunitatea parlamentară. Lucru explicabil. Profesorul e plicticos.

Continuați lectura >

Un capital care nu poate fi irosit: Emil Constantinescu

Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 133, anul I, marți, 24 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Săptămîna aceasta, mai precis joi, 26 noiembrie, se va decide președinția Convenției Democratice din România. Un timp, lucrurile păreau sigure. În fruntea acestei largi coaliții a forțelor de opoziție nu poate fi decît dl Emil Constantinescu. Ne îndreptățeau la o asemenea certitudine declarațiile unor lideri ai Convenției, inclusiv ale dlui Corneliu Coposu, nu numai actualul președinte al Convenției, dar și figura proeminentă a opoziției din România.

Continuați lectura >