Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 133, anul I, marți, 24 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Săptămîna aceasta, mai precis joi, 26 noiembrie, se va decide președinția Convenției Democratice din România. Un timp, lucrurile păreau sigure. În fruntea acestei largi coaliții a forțelor de opoziție nu poate fi decît dl Emil Constantinescu. Ne îndreptățeau la o asemenea certitudine declarațiile unor lideri ai Convenției, inclusiv ale dlui Corneliu Coposu, nu numai actualul președinte al Convenției, dar și figura proeminentă a opoziției din România. Ne îndreptățeau însă, la fel de puternic, simplele raționamente. Cît pot fi ele raționamente într-o lume tulburată de patimi cum e cea a politicii României de azi. Pentru opoziție, dl Emil Constantinescu reprezintă un capital politic deja cîștigat. La începutul campaniei electorale, dl profesor de mineralogie era un necunoscut. Treptat, treptat, domnia sa a devenit o personalitate de prim-plan. Nu numai a opoziției, dar și a întregii scene politice de la noi. La al doilea tur de scrutin a fost votat de aproape 5 milioane de oameni. Domnia sa întruchipează, așadar, gîndurile și simțirile unei părți destul de însemnate a electoratului. Cei care i-au dat votul au făcut-o nu numai pentru că era candidatul Convenției, dar și pentru că era el însuși. Așa cum ne-a dovedit perioada dintre cele două tururi de scrutin, dl Emil Constantinescu n-a fost un simplu interpret pe micul ecran al platformei electorale a Convenției. Dovedind o deosebită intuiție a realului, dl Emil Constantinescu a reușit să se afirme și prin sine însuși. Convenția a pierdut președinția. Ea a cîștigat însă un om politic. Lucru care nu trebuie neglijat într-un context în care nu numai opoziția, dar și întreaga societate românească are nevoie de oameni politici. Iată însă că după alegeri s-a petrecut un lucru ciudat. Dl Emil Constantinescu a fost împins treptat, treptat în plan secund. În campania electorală, domnia sa a fost intens mediatizat. După alegeri presa l-a uitat cu totul. Ar fi fost normal ca domnia sa să fie întrebat asupra chestiunilor care au frămîntat în ultimul timp viața politică românească. Sînt aproape sigur că ar fi avut ce spune. Și sînt aproape sigur că poziția domniei sale ar fi avut mult mai multă autoritate decît a unora dintre parlamentarii Convenției. Presa l-a ocolit însă pe dl Emil Constantinescu. Nu din vina ei. Cum reprezentantul Convenției n-a candidat și pentru Parlament, după alegeri domnia sa n-a mai avut nici o funcție politică. În afară, poate, de cea de fost candidat la președinție. La noi însă, unde domină prezentul, foștii nu prea sînt la mare căutare. E vina exclusivă a Convenției că n-a reușit să-i dea necesara postură politică. Greșeală căreia i se adaugă antipatia greu mascată a unor lideri din Convenție, pentru că gloria dlui Emil Constantinescu din timpul campaniei i-a ținut în umbră.
Iată de ce inițiativa de a-l alege pe dl Emil Constantinescu în fruntea Convenției mi s-a părut salutară. În primul rînd, pentru că astfel Convenția n-ar irosi un capital politic obținut cu multă risipă de talent și energie. În al doilea rînd, Alianța are nevoie de unitate. Să nu uităm că parlamentarii Convenției au ajuns în Camera Deputaților și Senat nu atît pentru că au reprezentat partide, cît mai ales pentru că au stat sub semnul Convenției. Alegătorii și-au dat votul, printre altele, și pentru unitatea pe care o reprezenta Convenția. Spargerea acestei unități după alegeri mi se pare o eroare nu numai în plan politic, dar și în plan moral. Alegătorii care au optat pentru o coaliție unitară ar fi astfel trași pe sfoară. Această unitate a Convenției ar putea fi păstrată prin alegerea dlui Emil Constantinescu în funcția de președinte al Convenției. Fostul candidat la președinția țării ar reprezenta pentru forțele de centru dreapta ceea ce reprezintă dl Ion Iliescu pentru forțele de centru-stînga.
Din nefericire, ceea ce părea sigur cu puțin timp în urmă a devenit acum șovăielnic. Din diferite părți ale Convenției se aud voci care contestă posibilitatea ca dl Emil Constantinescu să fie președintele coaliției. Aflat într-un punct de interese contradictorii, dl Corneliu Coposu pare a da înapoi de la poziția inițială. Multe dintre aceste atitudini sînt urmarea unor orgolii exacerbate. Firește, Convenția e alcătuită din numeroase personalități marcante. Și unde e personalitate e și orgoliu. Acest orgoliu trebuie să cedeze însă în fața logicii politice. Joi, Convenția va trece nu numai examenul unității, dar și pe cel al maturităţii politice.
