Ca și nașterile siluite, fuziunile politice au momente penibile, chiar dacă fătul e să fie viabil – ceea ce se întâmplă rar. Radicalii, de la Iași, ai lui Panu – de fapt, ai lui Bădărău – se contopiseră, la 1897, cu conservatorii lui Grigore Cogălniceanu și, târîș-grăpiș, constituiau opoziția din Moldova. Toată tiranica autoritate a răzeșului însă și tot tactul lui Mitică Greceanu, șeful efectiv al fracțiunii care purta firma lui Cogălniceanu, nu erau de ajuns ca să înlăture fricțiunile dintre frații-dușmani. Radicalii, în mare parte dascăli și studenți, crescuți în atmosfera universitară – căci Iașiul, pe când era al Moldovenilor, avea, păstrând proporțiile, aspectul unui Heidelberg – nu prea-i înghiţeau pe boierii lui Vasilică Vlădoianu, un fel de Cyrano transplantat din Oltenia pe marginea Bahluiului;
Așa cum am mai scris, soția e Înalt Protectoarea mîțelor din zonă. Spun, din zonă, deoarece, așa cum am înțeles din lecțiile pe viu ținute pe seama mea, adică, în zonă sînt mai multe familii de pisici. Clanuri mafiote! zic eu în gînd, în chip automat, fără a cuteza să deschid gura. Sînt sigur c-aș fi pus la punct în chip drastic: Pisicile nu pot fi mafioți. Aha, aristocrate da, pot fi, mafioți, nu. Deseori, după ce revenim dintr-o plimbare prin Oraș, soția coboară în stradă pentru a le da de mîncare. Le dă uneori și cînd coborîm împreună. Face asta de cîțiva ani. Obligat de viață să asist la întîlnirile soției cu mîțele, mă pot lăuda că sînt deja un fel de Plutarh al lor. Genul acela de istoric al Romei antice în scrierile căruia e greu să deosebești între cercetarea de om de știință și însemnările de martor, dublate de articolele de manufactură ale unui bîrfitor.
Ca să ajungi la Postdam de la Berlin, nimic mai simplu. Trenul de Postdam se ia de la peronul 6 al Hauptbahnhof . Chiar dacă n-ai şti să citeşti în nemţeşte, te-ai descurca fără probleme. Ghidurile îi spun Postdamului Versailles-ul Nordului, cînd vor să treacă drept intelectuali. şi Meca turistică, atunci cînd sînt comerciali de-a dreptul. Nu e nici o mirare că pe drum e aglomerat. Că toată lumea de acolo pute de la distanţă a turist străin. Că peronul se goleşte la apariţia garniturii spre Postdam. Asemănător, nu trebuie să-ţi faci griji că vei rămîne în tren. Staţia următoare e Postdam. Şi aici vagonul se goleşte. Ca să ajungi de la Gară la Parcul Sanssouci nu e iar nici o problemă. Autobuzul se deşartă exact în staţia alocată Parcului. Cluul amenajării, bomboana pe tortul cu frişcă, e castelul Sanssouci.
În drumul meu de rutină de la ușă pînă la locul din Sală – 85 – trec pe lîngă alți și alți cititori. În primele rînduri, dînd curs regulamentelor, stau cei care studiază publicații. Publicațiile, dacă sînt de format mare, se pun pe niște stative. Cititorul ședea pînă mai ieri în fața ziarului desfăcut și mutînd privirea de sus în jos copia sau nota ceva într-un caiet, dacă era fătucă, pe fișă dacă era cercetător. Asta era pe vremea tinereții mele de șoarece de bibliotecă. Azi, lucrurile sau schimbat. Colecțiile sînt mai departe din hîrtie. Un proiect de digitalizare, conceput împreună cu Biblioteca Municipală, a căzut după ce rechinii imobiliari l-a dat jos din funcția de director pe Florentin Rotaru.
În interviul de la începutul acestei săptămîni, l-am întrebat pe dl Nicolae Văcăroiu cum se vor împăca socotelile sale de economist cu calculele politice ale FDSN. Dl prim-ministru nu e membru al acestui partid. Mai mult, urmînd pilda mereu vie a înaintașului său, dl Theodor Stolojan, domnia sa a susținut cu înverșunare că nu e om politic. Domnia sa e doar specialist. FDSN are însă interese politice. Nu puține vor fi momentete cînd aceste interese vor putea fi rezolvate numai prin intermediul guvernului. Cum va funcționa în astfel de momente relația FDSN – primul ministru? Conducerea partidului îl va chema la ea și-i va trasa o sarcină?