Cu zorul învățaților de azi, care duc, prin văzduh, tone de marfă, peste ocean, cu același preț pe care-l cer căruțașii noștri ca să transporte, de la gară, un vagon de lemne, în oraș; cu meșteșugul cu care spițerii fac chinină din cretă și o vând cu preț de radium; cu înlesnirea, în sfârșit, cu care chimiștii au ajuns să facă petrol pe cale sintetică, iar Voronov să transforme în adolescent până și pe secularul prezident, de până ieri, al Senatului românesc – a vorbi despre ceea ce era acum treizeci de ani ori a schița fizionomia presei de pe vremea lui Fundescu, a lui Rosetti sau a lui Valentineanu e ca şi cum ai reproduce o pagină de paleontologie într-o conferință care ar trata despre, de-o pildă, liberul schimb, etalonul de aur ori revalorizarea leului.
Scrierea de pe blog n-a rezolvat problema pisoiului. Fosta soție, aflată în Belgia, împreună cu fiică-mea, Ioana, a citit însemnările și, printr-un e-mail, se oferă să-l adopte ea. Prezint propunerea Consiliului de Securitate al casei, întruchipat de soția mea. E singura propunere, de altfel. Nu e de acord. Cum să ducem pisoiul atît de departe, într-altă țară? Ar trebui să răspund că Belgia e și ea țară membră a UE și NATO. Pisoiul n-ar ieși în afara Alianțelor tradiționale ale României. Mă trezesc întrebînd-o dacă nu cumva ar vrea să dăm pisoiul în așa fel încît ea să-l poată vizita din cînd în cînd. Nu-mi răspunde. Capăt tot mai mult certitudinea că tărășenia cu oferta e o manevră căreia comentatorii i-ar spune în alte cazuri de imagine.
Din Olanda, călătorii se întorc cu amintiri pentru o viaţă. Unii, cu imaginea morilor de vînt străjuind pe dealuri, pentru a fi trase în poză, gata să dea din aripi cînd simt fixîndu-le ochiul aparatului de fotografiat sau mai nou, al telefonului mobil. Alţii revin cu amintirea canalelor pe care trec, de dimineaţa pînă seara, ambarcaţiuni de toate felurile, înaintînd cu grijă, totuşi, să nu sperie raţele și să le streseze, ceea ce în Olanda le-ar aduce luni de închisoare. Sînt şi din cei care se întorc cu o blenoragie sau un sifilis, din Cartierul Roşu. Dat fiind că nici blenoragia, nici sifilisul nu sînt amintiri, ci realităţi mai mult decît dureroase, am unele îndoieli în a le încadra la capitolul amintiri cu care te întorci din Olanda.
În drum spre Piața Universității, intru la Anticariatul Brătianu de pe Bulevard. N-o duce bine anticariatul. E pustiu, iar multe cărți sînt cu preț redus pînă la 30%. Mă duc glonț spre cele de Istorie. Al doilea dulap cum intri pe dreapta. Găsesc Nicolae Baciu, Ialta și Crucificarea României. Posibil s-o am într-altă variantă, dar o cumpăr, potrivit învățăturii Să fie acolo, mi-o servi cîndva la ceva! Mai găsesc un fel de Enciclopedie a celui de-al doilea Război mondial.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 136, anul I, vineri, 26 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Avertizat de o știre receptată de maşinăriile gazetei noastre, m-am prezentat ieri, 26 noiembrie, în toată plenitudinea forțelor mele, la Conferința de presă organizată de dl Ion Iliescu. Voiam să văd dacă după alegeri dl preşedinte a suferit vreo schimbare, așa cum au scris mulți analiști politici, inclusiv subsemnatul. La sfîrșitul Conferinței, n-am avut de ce regreta timpul pierdut.