„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Unde e Ion Iliescu de altădată?

Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 136, anul I, vineri, 26 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“

Avertizat de o știre receptată de maşinăriile gazetei noastre, m-am prezentat ieri, 26 noiembrie, în toată plenitudinea forțelor mele, la Conferința de presă organizată de dl Ion Iliescu. Voiam să văd dacă după alegeri dl preşedinte a suferit vreo schimbare, așa cum au scris mulți analiști politici, inclusiv subsemnatul. La sfîrșitul Conferinței, n-am avut de ce regreta timpul pierdut.
Într-adevăr, dl Ion Iliescu s-a schimbat. A devenit mult mai sigur pe sine. În comentariile mele de pînă acum am pus aceasta pe seama faptului că alegerile i-au adus puterea absolută în România. Cu o realitate românească mult mai dispusă ca în 1990 să respecte regulile jocului democratic, cu o scenă politică fărîmițată, cu oameni plasați în toate instituțiile puterii, dl Ion Iliescu nu mai are de ce să se teamă. Siguranța domniei sale e astfel perfect explicabilă. Conferinta de presă de ieri mi-a dezvăluit însă și o altă cauză a acestei siguranțe. Una subtilă, subtilă de tot, de care n-am putut să-mi dau seama decît comparînd Conferința de presă de acum cu alte reuniuni de acest gen petrecute înainte de alegeri. Dl Ion Iliescu a scăpat de complexul democrației!

Să mă explic.

Mult timp după decembrie 1989, pe dl Ion Iliescu l-a crispat bătălia după regulile jocului democratic. Incontestabil, domnia sa e un maestru al confruntărilor politice din cadrul comunismului. Cu toate regulile sale specifice. Jucîndu-i o festă de proporții, viața l-a pus în fața bătăliei democratice. O bătălie pentru care domnia sa nu era pregătit. De aici, crisparea dlui Ion Iliescu în fața unor aspecte normale ale luptei de tip democratic: agresivitatea presei, obligaţia de a se confrunta la scenă deschisă, calvarul de a cerși voturile alegătorilor. Ne reamintim cu toții efectele catastrofale ale acestei crispări: absurda iritare faţă de o anumită parte a presei, evitarea dialogului direct cu adversarul, pretenția de a beneficia de condiții speciale. Treptat-treptat, dl Ion Iliescu s-a obișnuit cu bătălia de tip democratic.
I-a învăţat regulile. S-a adaptat la examenele ei necruțătoare. Și și-a dat seama că-i poate face față. Căpătînd astfel o treptată încredere în sine.

Momentul decisiv al acestei evoluții l-a reprezentat campania electorală. Toată lumea și-a dat seama că, la început, dl Ion Iliescu nu se simțea deloc bine în postura de simplu candidat la președinție. Pe măsura trecerii timpului și a momentelor specifice unei campanii electorale, domnia sa s-a obișnuit cu această ipostază. A lăsat baltă limbajul de lemn și a trecut la un limbaj direct. Și-a călcat pe inimă și a procedat la atacarea adversarilor. Asta, în timp ce multă vreme vorbise de necesitatea rămînerii în sfera confruntării de idei! A renunțat la scorțoșenia prezidențială și s-a lăsat fotografiat și spînzurat pe toate gardurile în poziții occidentale. A coborît în mijlocul celor care-l huiduiau. A încasat pumni de la dl Emil Constantinescu și a dat și el la rîndu-i. Angajarea deplină în acest joc neobișnuit pentru comunistul din el i-a adus victoria în alegeri. Dl Ion Iliescu s-a convins că poate fi bun și în bătălia democratică. Un lucru care n-a rămas fără urmări la nivelul personalității sale. Președintele a căpătat încredere în sine. De aici, siguranța  sesizată după alegeri de mulți comentatori. O siguranță care s-a văzut imediat la Conferința de presă de ieri. Dl Ion Iliescu nu s-a mai enervat la întrebările obraznice. N-a mai făcut gafe. N-a mai rostit acele fraze care făceau altădată deliciul presei. A răspuns calm la toate întrebările. A punctat nemilos acolo unde jurnaliștii l-au atacat cu garda jos.

Rezultatul? O plictiseală imensă. În fața ei, n-am putut să nu mă întreb, cu nostalgie, unde e Ion Iliescu de altădată? Cel ale cărui enervări împotriva unei anumite părți a presei ne dădeau prilejul unor scînteietoare răspunsuri publicistice. Cel ale cărui gafe hrăneau cohorte de caricaturiști. Cel ale cărui vorbe și gesturi scăpate de sub control dădeau savoare relatărilor de la Cotroceni. Cel care contribuia substanțial la mărirea tirajelor noastre.

Hotărît lucru! Dl Ion Iliescu vrea să ne pună pe butuci!